Managerul Spitalului Tecuci despre transformările care au loc în unitatea sanitară. Dr. Dinu: „Nu toate secţiile vor fi Covid”

 

Astăzi, 17 aprilie, directorul Spitalului municipal „Anton Cincu” Tecuci a avut amabilitatea să ne ofere mai multe detalii despre transformările care au loc în unitatea sanitară. Dr. Constantin Dinu a precizat că a preluat spitalul cu datorii enorme, în contextul în care vor exista verificări din partea Agenţiei Naţionale de Management a Calităţii, privind atingerea unor indicatori, pe care unitatea nu are cum să îi atingă, fiindcă spitalul este vechi şi nu pot fi asigurate anumite circuite.

„Noi facem toate eforturile, ne-am întâlnit cu medicii, vineri, cu şefii de secţie, am stabilit ce e de făcut pentru intervalul următor, unde trebuie să mai facem o uşă, unde trebuie să mai facem o ieşire, să nu se mai amestece pacientul cu medicul care nu este îmbrăcat în combinezon. Tot timpul încercăm să supravieţuim din toate punctele de vedere.

E un spital foarte vechi, l-am preluat cu vreo 30 de miliarde datorie, a crescut, acum avem iarăşi datorii la facturile restante, nu ne putem achita facturile, n-avem cum. Casa de Asigurări nu ne mai plăteşte serviciile pe Medicină internă, pe Cardiologie şi pe Gastroenterologie, acum totul a devenit Covid”, a declarat Dr. Constantin Dinu.

Managerul Spitalului tecucean a vorbit şi despre solicitarea Direcţiei Sanitare de a pune la dispoziţie paturile ATI, menţionând că nu toate secţiile unităţii sanitare vor fi Covid.

„Maternitatea, Ginecologia, Neonatologia vor rămâne ne-Covid. Noi avem 15 paturi la Reanimare, iar cinci sunt amplasate la Maternitate. Acestea vor trebui să deservească în continuare Maternitatea, la Maternitate noi nu putem băga Covid. Cele cinci paturi de la ATI vor rămâne ne-Covid. În schimb, celelalte 10 paturi care sunt în corpul principal pot deveni Covid.

Direcţia Sanitară ne-a cerut să dăm toate cele 15 paturi la Covid. Noi n-avem cum, întrucât cinci sunt în altă clădire şi deservesc Maternitatea.

Avem două saloane, un salon mare cu opt paturi şi un salon mic cu două paturi. Salonul mic de ATI nu-l mai putem folosi pentru ATI dacă îl facem pe cel mare de Covid, pentru că trebuie un loc unde să se dezechipeze medicii care intră. Practic noi putem da doar opt paturi din 15, Direcţiei Sanitare, ca să le facă paturi ATI.

Ei au promis că o să ne trimită încă patru medici de ATI, sperăm că se va întâmpla.

Chirurgii nu vor mai putea opera, nici ortopezii. Dacă nu mai există ATI non-Covid, ei nu mai pot opera, să bage pacientul în post-operator într-un pat non-Covid. Şi atunci, din paturile pentru Chirurgie am dat 20 de paturi pentru Covid şi din paturile pentru Ortopedie am dat 10 paturi Covid.

Acesta este singura modificare, nu putem spune că tot Spitalul a devenit Covid. Doar Medicina internă, Chirurgia, Ortopedia şi ATI.

Neonatologia, Pediatria, Ginecologia şi Maternitatea, rămân în continuare non-Covid”, a precizat Dr. Constantin Dinu.

Referitor la numărul persoanelor cu Covid internate acesta a declarat: „Erau vreo patruzeci şi ceva de paturi, mai erau vreo trei libere, dar o să se elibereze, astăzi sau luni, cinci paturi de la boli infecţioase”.

Managerul Dinu a explicat şi transformările care vor fi făcute pentru atingerea indicatorilor solicitaţi prin asigurarea fluxurilor necesare:

„La boli infecţioase, în Medicala B, avem 10 paturi de Covid, iar dincoace avem 40 de paturi, în clădirea mare.

Noi avem nevoie să externăm toţi pacienţii de la boli infecţioase pentru că acolo trebuie să începem să facem lucrările. Să spargem în spate, sub geam, ca să intre pacienţii prin spate. Prin faţă intră medicii, prin spate pacienţii. La mijloc vom amplasa o uşă batantă care să separe zona verde de zona roşie, partea în care circulă personalul sanitar neechipat de partea în care circulă personalul sanitar echipat şi se află şi pacienţii.

Medicul şi asistentul îmbrăcaţi în combinezon vor intra pe această uşă batantă în zona roşie, iar după ce îşi fac treaba acolo nu vor mai ieşi pe aceeaşi uşă şi vor ieşi printr-o baie”.  

Această baie va fi împărţită în două, o zonă roşie şi o zonă verde, în prima zonă personalul medical urmând să arunce la gunoi materialele de protecţie pentru ca, apoi, să iasă în zona verde.

Totodată, a fost confirmată şi demisia dr. Claudiu Zara din funcţia de director medical.

 

One thought on “Managerul Spitalului Tecuci despre transformările care au loc în unitatea sanitară. Dr. Dinu: „Nu toate secţiile vor fi Covid””

  1. Cred că este clar pentru toată lumea că actualul spital e depășit. Atât executivul cât și consilierii locali trebuie să facă front comun și să intervină la guvern, ca din cele 30 de miliarde de euro prevăzute în programul de reziliență să se aloce câteva milioane si pentru construirea unui nou spital la Tecuci.

Comments are closed.