La omul sărac nici boii nu trag

 

Faptul că „la omul sărac nici boii nu trag”, îl ştim cu toţii. Consilierii locali PSD şi UIPT l-au aflat abia acum.

 În data de 6 mai 2021, opt consilieri locali, şase de la UIPT şi doi de la PSD, au convocat o şedinţă, cu patru proiecte. Trei dintre proiecte nu au rapoarte de specialitate şi nici avizele necesare, iar al patrulea proiect are un alt iniţiator. Fără acceptul iniţiatorului acest proiect nu putea fi folosit.

Mai mult, conform convocatorului, şedinţa Consiliului local Tecuci a fost convocată în data de 10 aprilie 2021. Dacă n-au descoperit o maşină a timpului, consilierilor locali le va fi imposibil să se întoarcă în sâmbăta din urmă cu patru săptămâni.

 

One thought on “La omul sărac nici boii nu trag”

  1. Observ că pesediștii și upetiști au altă agendă decât cea a locuitorilor orașului.
    Nu au votat bugetul orașului, în schimb au votat bugetele societăților la care sunt directori pesediști.
    La unele dintre acestea au votat si creșteri de 8 miliarde lei vechi a anvelopei salariale, în special pentru indemnizații de conducere, prime și mărirea cu 17% a salariilor. În plus au cerut ca în bugetul orașului să fie prevăzute și tichete de masă. De ce au procedat așa? Din interese personale și de partid, să dea bine în ochii tecucenilor. Însă aceste măsuri sunt ilegale, deoarece pentru acest an creșterea salariilor bugetarilor este interzisă prin lege, nefiind permisă mărirea anvelopei salariale. În cazul în care sunt operate măriri salariale, bonificații, prime etc. vor trebui operate concedieri, adică va avea de suferit masa slariaților și nu conducătorii și personalul tesa, format în cea mai mare majoritate din pesediști. În plus aceste sume vor trebui plătite de locuitorii orașului prin taxe și impozite. Ceea ce fac acești consilieri este un dezastru pentru oraș și cred ca primarul trebuie să sesizeze parchetul pentru a pune capăt acestor acțiuni nesăbuite ale PSD și UIPT.

Comments are closed.

error: Content is protected !!