Despre Conachi s-a scris mult și încă nu se poate spune că subiectul este închis și epuizat sub aspect exegetic. A fost o vreme când o carte despre Conachi trecea drept un eveniment de mare interes cărturăresc, acum însă, după apariția excelentei monografii semnate de Paul Păltănea, interesul s-a mai diminuat. Ce poate aduce nou o carte despre Conachi, care să fi scăpat istoricului gălățean? Subiectul Conachi nu mai este o ispită, ci un risc, riscul de a forța uși deschise și de a hălădui pe cărări deja bătătătorite.
Și totuși, recenta alcătuire a dlui Șt. Andronache, purtând girul Editurii Junimea din Iași este cam sigurul mod de a aborda, într-o formulă interesantă legendara personalitate a bardului din livada de la Țigănești. Autorul reconstituie, într-o formulă punctuală – o modalitate practicată copios de autor – viața și opera lui Conachi și, în plus, redă textul unor documente semnate de poetul-logofăt, ceea ce este și util și binevenit. De unde monografistul – pe Paul Păltânea îl am în vedere – amintea documentul și extrăgea din el ceea ce i se părea interesant și util dispunerii monografice, Șt. Andronache îl reproduce integral, și-l pune la dispoziția viitorilor cercetători interesați de subiect.
N-am avut niciodată cuvinte de laudă la adresa prestațiilor cărturărești ale d-lui Andronache. Totdeauna mi-a lăsat impresia unui diletantism stânjenitor, care nu acoperă nici pe departe ambițiile și orgoliul afișate ostentativ și cu o înfumurare nereprimată. Am crezut că măcar de data aceasta nu-mi va oferi motive de astrigență și că va trebui să mă pronunț cu toate superlativele la vedere, cum am și început acest comentariu. În fond, ce este mai simplu decât să aduni documentele de pe unde au fost risipite să le traduci din slavonă și să le reproduci tale quale într-o culegere, în speranța că va conta într-o eventuală evaluare? Nu vreau să aduc în derizoriu o trudnicie de care sunt conștient, vreau să spun doar că ceea ce face dl. Andronache nu este operă de creație, că autorul n-a făcut prin aceasta dovada unor aptitudini sporitoare, de a adăuga cunoașterii ceva nou. Asta n-am văzut niciodată la autor și-mi pare rău că n-a înțeles acest lucru esențial, subliniat cu rigoare de Noica în teza sa de doctorat, „Cum e cu putință ceva nou?”.
În rest ce să spun? Autorul acestei alcătuiri lasă impresia că parcă intenționat se ferește de lucru bine făcut. Altfel cum să înțeleg că în cronologia sa punctuală vorbește despre o înțelegere a lui Conachi cu încă șase boieri divaniți, să-l susțină pe domnitorul pământean Ioniță Sandu Sturza în toate acțiunile sale folositoare pentru țară și de a-și acoda, chiar și ei între ei, sprijin și la vreme de nevoie ajutor, dar nu reproduce și textul acestui legământ. E curios, pentru că din multitudinea documentelor reproduse acesta era cel mai la îndemână. El a fost publicat în extenso de Șerban Cioculescu în „România literară” nr. 41 din 13 octombrie 1977, când s-au aniversat două sute de ani de la nașterea logofătului. Legământul are 11 puncte și cei cunoscători au recunoscut, în redactarea documentului, mâna și scrisul lui Conachi. Ce valoare practică a avut acest document în derularea devălmășită a domniei este greu de stablit, pentru că pe unii dintre cei care au semnat înțelegerea îi vom regăsi în opoziție, nemulțumiți de faptul că domnitorul a încredințat funcții înalte, dregătorești unor boieri tineri proveniți din clasa de mijloc a boierimii. Între altele fie spus, unul dintre cei ridicați de domnitor a fost chiar Costache Negri căruia i-a încredințat Ministerul Lucrărilor Publice și care, la fel, provenea din rândurile micii boierimi.
În cronologia sa autorul mai pomenește de o țiitoare de-a poetului, de loc din Brăhășești, față de care Conachi, în semn de recunoștință, se arată destul de generos și la însoțirea ei cu Toderiță Huhurez o înzestrează cu case și proprietăți care să-i asigure o viață liniștită. Nu știu dacă termenul de țiitoare este cel mai potrivit, l-aș fi preferat pe cel de ibovnică, dar faptul e secundar. Surprinzător este că autorul nu reproduce și actul de danie din care s-ar fi văzut că cinstitul logofăt chiar și-a repudiat faima de zgârcit și a dat dovadă de o filantropie neașteptată. Aceste documente ni le-a pus la dispoziție, mie și d-lui Sion, dna Crisante Alice Dropol – o descendentă a familiei Hrisanti care locuia în Constanța. Eu am publicat acest document într-unul din volumele seriei Uricar, cred că în volumul XI, și putea fi preluat de acolo, dacă se dorea o alcătuire oarecum completă.
Problema este mai complicată, autorul vorbește (în cronologie) despre actul de înzestrare a Ilenei, la însoțirea ei cu Toderiță Huhurez, dar de fapt este vorba de două acte de înzestrare. În urma relației sale cu Conachi, Ileana a născut o fată, pe care a botezat-o tot Catinca pe care Conachi n-o recunoaște oficial, probabil pentru a nu-și disipa averea, dar fata a crescut mare, a devenit nubilă și la vremea potrivită s-a însoțit cu Ioniță Hrisanti, iar Conachi s-a simțit dator s-o înzestreze și pe ea, ca fiică nerecunoscută, și pot spune că nici acest act de zestre nu trăda de fel zgâcenie din partea poetului. Și acest act a fost publicat de noi în același volum indicat mai sus și putea fi preluat, dacă autorul ar fi fost interesat de un lucru bine făcut. Mă tem însă că la mijloc n-a fost decât ideea de a face impresie și de a arăta că este și el pe acolo, pe unde se pritocește câte ceva cu miroznă de cultură. Nu este singurul ineresat doar de impresie, de a furniza celor din jur o imagine de cărturar, dar e cel mai evident și mai pedispus să băltească în diletantism și mediocritate. Decenii la rând n-a furnizat locului decât impresie falsă, de cărturar închipuit și a tras cultura tecuceană în jos, la nivelul său de înțelegere.
În monografia sa Paul Păltânea vorbește de mai multe scrisori expediate de Conachi viitoarelor sale rubedenii din Constantinopol, viitorului cuscru și viitorului ginere. Or, alcătuirea d-lui Andronache nu conține decât una și nu sunt sigur că este cea mai importantă.
Se știe că în vremea când Costache Negri se purta pe la studii, în Viena, în Italia și prin Franța, Conachi s-a interesat de fiastrul său prin cunoscutul negustor și bancher Zenobie Hagi Pop cu care a purtat o corespondență ritmică și lămuritoare pentru multe din relațiile celor doi. Curios este nu că alcătuirea dlui Andronache nu reproduce niciuna dintre ele, ci faptul că nici nu amintește de acest aspect.
Încheiem. Probabil că m-am pronunțat cam abraziv față de această alcătuire, care, cel puțin sub aspect grafic este o bijuterie de carte. Am insistat mai mult asupra unor absențe, dar n-am făcut-o nici cu răutate și nici pentru a-l admonesta pe autor. Am făcut-o în speranța că o viitoare ediție ar putea ține seama de semnalările noastre pentru o alcătuire mai cuprinzătoare. Îmi pare rău că orgoliul autorului, care crede, ba char e convins, că le știe pe toate și încă foarte bine l-a adus în această situație. De-ar fi vorbit cu colegii lui ar fi putut evita aceste absențe. În condiții de provincie comunicare între ei a intelectualilor este imperativă. Mi-am dat seama de acest lucru când Paul Pătânea și-a publicat monografia despre Conachi. Eram entuziasmat și am sugerat autorului să trimită un exemplar la Academie pentru a candida la o recunoaștere academică. N-o trimit, mi-a spus, pentru că eu n-am știut că președintele (Eugen Simion) a scris o carte în care este analizată și creația lui Conachi și, bineînțeles mi-e rușine de această lacună. Într-adevăr, apăruse „Dimineața poeților” și m-a surprins că nimeni din Galați nu a semnalat prezența acestei cărți pentru a-i completa bibliografia. Sigur, Paul Păltânea era de o onestitate exagerată, cum numai la cei vechi se mai putea întâlni.
Oricum, cartea pe care am comentat-o în aceste rânduri, cu toate absențele semnalate, este necesară și binevenită. Poetul, cărturarul, dregătorul și patriotul exemplar care a fost Costache Conachi merită această recunoaștere întârziată. Și încheiem aceste nevinovate gânduri cu o frază dintr-o scrisoare trimisă lui Conachi de Zenobie Pop, care mi se pare că l-a înțeles mai bine decât adunătorul tecucean de documente. Fericesc acest pământ în care se află suflete înălțate cu astfel de simțiri și așezate cu mijloace a pune bună chibzuire în lucrare.
Ionel Necula
Pentru cei interesați de subiect fac următoarea precizare: cele două izvoade de zestre sunt publicate în Uricar… vol. 13 , p. 171-177.