Folosirea gratuită de către tinerii cu vârsta până în 18 ani, cu domiciliul din zona unităţilor de învăţământ, a terenurilor de sport din incinta acestor unităţi. Este tema principală a unui proiect de hotărâre ce are scopul de a încuraja practicarea activităţilor sportive în municipiul Tecuci.
Conform proiectului, utilizarea terenurilor de sport va fi permisă în afara orelor de program şi în perioada vacanţelor, începând cu data de 1 iulie 2021.
„Pe terenurile de sport, cu acces liber se vor desfăşura numai activităţi cu caracter sportiv, însemnând activitate fizică desfăşurată individual, în grup sau pe echipe, menite să întărească condiţia fizică a participanţilor sau practicat în scop recreativ”, se arată în proiectul supus hotărârii în Consiliul local Tecuci.
Accesul automobilelor, motocicletelor, motoretelor, scuterelor în incinta terenurilor de sport va fi interzis.