Sâmbătă, 26 iunie 2021, în intervalul orar 19 – 23, Inspectoratului de Poliție Județean Galați, a desfășurat o acţiune preventiv-reactivă, în sistem integrat. La această acţiune au participat efective din structurile de ordine publică, investigaţii criminale, poliţie rutieră, investigare a criminalității economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase, intervenţii şi acţiuni speciale.
Cu această ocazie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Patrimoniu, au identificat un autovehicul înmatriculat în județul Galați, deținut de un bărbat din municipiul Tecuci. Autoturismul figura sustras din Franța în data de 30 aprilie 2021, iar valoarea acestuia se ridică la suma de 9.000 de euro.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul structurii menționate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Tăinuire.