Articolele din plastic de unică folosință sunt interzise în toată Uniunea Europeană

 

Începând de sâmbătă, 3 iulie 2021, articolele din plastic de unică folosință au fost interzise în toată Uniunea Europeană.

Măsura, instituită printr-o directivă europeană, nu a fost încă transpusă în legislația din România. Deși țara noastă a avut doi ani la dispoziție să se pregătească și să vină cu măsuri concrete, autoritățile dau vina pe complexitatea actului normativ.

Paie, tacâmuri, farfurii, pahare și bețișoare de urechi. Toate acestea sunt interzise de sâmbătă în Uniunea Europeană dacă sunt din plastic și de unică folosință.

Comercianţii spun că mai au nevoie de timp pentru implementare și că pandemia a încetinit procesul. Alternative există, iar unii retaileri au adoptat măsurile încă de anul trecut.

În Uniunea Europeană, aceste produse vor fi comercializate încă 12 luni, pentru că există stocuri, dar nu vor mai fi produse sau importate.

 

You cannot copy content of this page