În perioada noiembrie 2011 – noiembrie 2012, administraţia locală din Tecuci a implementat proiectul privind „Achiziţionarea şi instalarea de echipamente necesare pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii, sisteme de supraveghere video, în municipiul Tecuci”. Proiectul a fost cofinanţat de Uniunea Europeană şi a avut un buget total de 1.756.405,28 lei.

În cadrul acestui proiect, pe raza Municipiului Tecuci au fost instalate zeci de camere video, iar scopul acestora a fost de reducere a infracţionalităţii. Exista şi un centru de monitorizare al camerelor video, persoane care urmăreau activitatea în timp real şi raportau cazurile semnalate.

 Uneori era solicitat ajutorul populaţiei pentru a identifica autorul unei infracţiuni, iar acest lucru angrena opinia publică din Tecuci şi nu numai. Mari sau mici, infracţiunile semnalate aveau rolul de a ţine infractorii la distanţă şi de a asigura cetăţenii, plătitori de taxe şi impozite, că cineva veghează pentru siguranţa lor.

După o administraţie pre-liberală şi una liberală, la cârma municipiului a venit o administraţie social democrată. Una dintre primele măsuri adoptate de social democraţi a fost desfiinţarea centrului de monitorizare care îşi desfăşura activitatea la Şcoala 8 şi trecerea camerelor în custodia Poliţiei locale. Din acel moment nu au mai apărut semnalări de infracţiuni pe raza municipiului, Poliţia a încetat să mai ceară identificarea unor autori, iar în rândul populaţie s-a instalat sentimentul de abandon.

Cauzele pot fi multiple, începând cu economii la bugetul local şi sfârşind cu faptul că noua administraţie devenise frate cu codrul. Faptul că se fura ca-n codru au dovedit-o informările Curţii de conturi.

Altcineva ar putea invoca protecţia datelor personale, însă un infractor şi-a dat implicit acordul ca figura lui să devină publică din clipa în care a pus mâna pe un portofel care nu îi aparţinea. Din acel moment a devenit o persoană publică, un bun al nostru, al tuturor şi ne simţim datori să îl găsim pentru a recupera portofelul, nu atât pentru bani cât pentru acte, documente care, într-o bună zi, ar putea să ne aparţină.

Aşteptăm în continuare imagini şi înregistrări de pe respectivele camere, precum şi încredinţarea că cineva le urmăreşte. Doar aşa putem acţiona împreună pentru un oraş mai sigur, un oraş al nostru, al copiilor noştri şi al urmaşilor acestora.