Avertizări privind lapoviţă, polei şi ninsori

 

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări Cod Galben şi o informare, valabie astăzi şi mâine.

Astfel, începând de astăzi, 27 decembrie, ora 10, până mâine, la ora 8, se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, local moderate cantitativ.

În zona montană înaltă și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, iar în celelalte regiuni vor predomina ploile.

Se va depune polei, local în sud-est și izolat în restul teritoriului.

Cod Galben

 În intervalul 27 decembrie, ora 10 – 27 decembrie, ora 22, la altitudini de peste 1.700 m, în Carpații Meridionali va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Temporar vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăși 60…70 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Tot începând de astăzi, ora 13, până mâine, ora 8, în cea mai mare parte a Moldovei, în estul Transilvaniei și în zona Carpaților Orientali va ninge însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent.

Începând cu ora 17, în județele Buzău, Brăila, Vrancea, Galați și în cea mai mare parte a județului Tulcea, temporar vor fi precipitații slabe sub formă de ploaie și lapoviță, care local vor determina depuneri de polei.