Familia Chrissoveloni

 

Ne întoarcem, după lungile decenii de hutuchire a vechilor clase exploatatoare, a burghezo-moșierimii  hidoase, față de care ne-am pronunțat deseori prin prigoniri și blesteme, ne întoarcem, zic, la vechile familii nobiliare privindu-le dintr-o altă perspectivă, mai nuanțată și mai apropiată de adevăr. Nu este ușor, trebuie mai întâi înlăturat mâlul cumulat din belșug și depus peste imaginea lor în lunga guvernare comunistă, disprețul nostru hipopotamic pronunțat fără nici o reținere, chiar și atunci când frecventam bisericile înălțate pe cheltuiala lor, sediul altor așezăminte și instituții publice construite de ei. Am depus atâta zgură peste imaginea lor că acum este greu să le descoperim adevărata înfățișare. În care din localitățile noastre nu întâlnim semne evidente de bunăvoință și filantropie din partea lor?

Au apărut, și după revoluție, mulți îmbogățiți, miliardari de lume nouă, coțcari cu conturi burdușite prin băncile străine, șnapani din spița lui Dinu Păturică, dar nu știu ca vreunul dintre ei să le urmeze exemplul, să se implice în acte de caritate și de filantropie. Vechea boierime avea blazonul ei, pe care-l ținea nepătat, provenea dintr-o arborescență  verticală, istorică ce se conjuga cu însăși devenirea românească pe când noii îmburgheziți provin din gloatocrație, și păstrează manierele golanului cu gusturi nobiliare dar cu purtări gregare, rudimentare și necioplite

Cartea recentă semnată de Mihaela Gudană și consacrată familiei Chrissoveloni din Ghidigeni se înscrie în acest trend de evocare sinceră, fără prejudecăți și fără parti-pris-uri ideologice la cheie. Ea reconstituie destinul unei familii foarte bogate, cu trecere la familia regală și cu multe influențe în evoluția României. Familia Chrissoveloni, asemeni multor familii boierești din trecut știa că averea ei este parte din averea țării și căuta s-o sporească, nicidecum s-o înstrăineze sau diminueze, în timp ce noii îmburgheziți o scot pe tarabă și o vând nu la prețul ei real, ci la valoarea comisionului ce li se cuvine.   

De asta zic, cartea Mihaelei Gudană reconstituie nu doar destinul unei familii, ci chiar o secvență din istoria noastră devălmășită, căci mărirea și decăderea Chrissovelonilor se conjugă cu destinul acestei țări, vânturată de tot felul de izbeliști. Este o reconstituire, vorba lui Hegel, cu drum cu tot, cu întregul noian de tornade abătute peste învolburatul spirit românesc, care l-a scos dintr-o evoluție normală și l-a expus la tot felul de capricii și insanități bastarde. În prima parte a cărții, actul de reconstituire este realizat printr-un dialog pe care autoarea îl poartă cu o descendentă a familiei, cu Martha Ana Fischer, fiica lui Moriz Martin Fischer, adus de Chrissoveloni din Brașov, ca specialist pentru fabrica sa de spirt, proaspăt înființată la Ghidigeni. Apoi, în pădurea din preajma conacului a fost înființată o crescătorie de fazani pentru care a fost adus un specialist din Ungaria, pe domnul Buter.

S-a întâmplat însă ca una din fetele lui Chrissoveloni, Sybile, să se îndrăgostească de acest specialist brașovean, de Moriz Martin Fischer, cu care va lega o trainică și lungă căsătorie și atunci când s-a pus problema părăsirii țării și refugierii din calea războiului a ales să rămână alături de soțul său și să-și continuie viața la castelul de la Ghidigeni.

Cu memoria sa fabuloasă Martha Ana Fischer își amintește de viața petrecută la castel, de lumea bună ce se reunea aici, de balurile ce se organizau aici, de transformarea conacului într-un spital de campanie în timpul primului război mondial, de vizitele Reginei Maria, care se îngrijea de acest spital improvizat și chiar a generalului Berthelot între două șarje de luptă.

 Partea a doua a acestei cărți, cu un titlu neinspirat, O vizită la palat (Iași. Multimedia, 2021) este un documentar despre evoluția aceste familii în țara noastră și despre rolul ei în viața satului Ghidigeni  și în evoluția României. Autoarea a cercetat arhive, a consultat colecții de ziare vechi și-a refăcut întregul arbore genealogic al al acestei familii rămuroase și cu întinderi colaterale în multe țări din Europa. Documente originale și autentice, descoperite în Arhivele Statului Vaslui demonstrează că familia Chrissoveloni a venit pe aceste meleaguri moldovenești după ce a cumpărat pământ de la Dimitrie Mavrocordat, cum se relata în ziarul Vocea Covurluiului din 1876. Cumpărătorul, Nicolas Zani Chrissoveloni, autentifică această tranzacție de vânzare-cumpărare la Tribunalul Covurlui, secția 1 sub nr. 38/79, dar și la Tribunalele din Tutova și Tecuci. 

Cum legea din acea vreme interzicea străinilor să posede pământ în România, Jean Chrissoveloni, fiul lui Nicolas Zani, a ales să ceară cetățenie română și să devină cetățean român. S-a vorbit mult despre transformarea conacului în spital de campanie, în timpul primului război, despre vizitele Reginei Maria la acest spital improvizat pentru a se convinge că este bine administrat, dar se știe mai puțin despre prezența Reginei Maria și a Elenei Chrissoveloni – sora lui Jean Chrissoveloni, care locuia deja la Paris – la Trianon pentru a susține cauza românească în tratativele de pace ce se purtau.

Date importante ne oferă autoarea și despre capela și cavoul familiei Chrissoveloni construit în pădurea din fața conacului, pe malul râului Bârlad. Pentru construcția lui, Jean Chrissoveloni a adus din Grecia un templu antic, făcut din cea mai bună marmoră grecească, adusă bucată cu bucată și montat aici (p. 99). În acest cavou au fost înmormântați trei bărbați: Nicolas Zanni Chrissoveloni, primul venit în România, Jean Chrissoveloni, (tatăl lui Nicky Crissoveloni – 1880-1926) și Stryge Chrissoveloni, mort în august 1920.

Jean Chrissoveloni este cel care va înființa, în 1920,  Banca ce-i va purta numele și va fi primul ei președinte, până în 1926 când a încetat din viață, răpus de o boală incurabilă. Cum, la moartea lui, singurul fiu rezultat din căsătoria cu Sybille nu era încă major, pentru conducerea băncii și a imensei averi cumulate s-a alcătuit o tutelă alcătuită din mama sa și un prieten statornic al familiei, principele Dimitrie Ghica, ce va deveni ulterior președintele băncii.

Ceea ce a urmat se cunoaște: în iunie  1848 regimul comunist instalat la putere trece la naționalizarea băncilor și a tuturor mijloacelor de producție din țară. Nicky Chrissoveloni, care a refuzat să părăsească țara și a ales să soarbă cupa cu amărăciune până la ultimile consecințe, a urmat, ca și soția sa, un curs de topometrie și-a fost repartizat în comuna Gheorghe Doja din județul Ialomița. Apoi, în 1952 este arestat pentru a doua oară fiind acuzat de spionaj în favoare englezilor deoarece juca golf de trei ori pe săptămână cu un atașat militar englez, secretar la Biblioteca engleză. 

Până la plecarea familiei din țară, Nicky Chrissoveloni a mai fost arestat o dată. Închis 70 de ore, a fost interogat permanent pentru a mărturisi dacă are aur. A recunoscut că are aur, păstrat într-o cutie, în coșul sobei de la Novaci, într-o altă proprietate de-a familiei, din partea soției sale. Securiștii au găsit aurul, și l-au eliberat pe Naicky. În acelaşi timp s-au încheiat formalitățile de plecare afară din țară.

S-a stabilit în Grecia, a intrat în afaceri bancare, singura meserie pe care o cunoștea bine și a încetat din viață în 1972. A fost înmormântat într-un cavou al familiei pe insula Glyfada din apropierea Atenei, semn că, economicește, familia atât de ultragiată în România se refăcuse.

Acum în palatul de la Ghidigeni nu mai locuiește nimeni,  nu se mai fac petreceri și nu se mai organizează faimoasele baluri de altădată. Este revendicat de cei patru descendenți ai lui Nicky Chrissoveloni, dar mă tem că demnitatea de altădată a castelului a apus pentru totdeauna. De regulă, ceea ce s-a stricat se reface ori foarte greu, ori deloc. Mai sigură mi se pare alternativa din urmă.

 

Ionel Necula