„Cupa Unirii Principatelor” – Turneu de handbal aflat la prima ediţie, organizat de CSS Tecuci

 

Club Sportiv Şcolar (CSS) se înscrie în rândul instituţiilor care vor marca, la Tecuci, Unirea Principatelor Române şi 163 de ani de la înfăptuirea Unirii.

Astfel, luni, 24 ianuarie 2022, CSS Tecuci va organiza competiţia „Cupa Unirii Principatelor”, ediția I. Evenimentul constă într-un turneu de handbal – mini și juniori fete.

La această întrecere participă eleve din toate şcolile judeţului Galaţi. Până acum s-au înscris 150 sportive cu vârsta între 9 şi 10 ani.

Competiţia, iniţiată de directorul Ovidiu Mihai şi prof. Ovidiu Crăciun se va desfăşura în Sala de sport „Lucian Vasilache” a CSS Tecuci, între orele 9 – 16.

Sponsorii primei ediţii a „Cupei Unirii Principatelor” sunt Fundaţia Pelin şi Barrier Tecuci, care vor premia toţi participanţii.