Foișorul de foc din Tecuci

 

La 1 septembrie 2020 s-au împlinit 585 de ani de la prima atestare documentară a Tecuciului. În această perioadă orașul a adunat numeroase povești. Unele mai vesele, altele mai triste.  

Una din aceste povești este cea a Foișorului de foc. Construcția acestuia a fost impusă de dezvoltarea urbană a așezării care avea străzi și ulițe înguste, case înghesuite construite în marea lor majoritate din lemn. Acest fapt favoriza propagarea cu repeziciune și pe suprafețe mari a incendiilor. De altminteri, orașul a fost afectat în mai multe rânduri de incendii devastatoare.  

Pentru a preveni astfel de nenorociri „Eforia târgului Tecuciu” a înființat în anul 1843 o unitatea de „tulumbagii”, iar în mai 1844  a scos la licitație  „construirea unui foișor pentru paza focului”. În acest scop, în fața bisericii Sfântul Gheorghe”, a fost construit un turn din cărămidă care, în anul 1855, avea să fie dărâmat și înlocuit cu unul din lemn. 

Zece ani mai târziu, protoiereul Gheorghe Dimitriu a cerut primarului Anton Cincu „strămutarea soldatului sentinelă pentru privegherea incendiului din turnul  Bisericii Sf. Gheorghe”, din cauză că pompierii ce păzeau orașul de incendii făceau „o mare necurăţenie acolo”. 

La începutul lunii aprilie 1866 prefectul Constantin (Costache) Racoviţă l-a înștiințat pe protoiereu că: Primăria urbei Tecuci în Bugetul compus pentru exerciţiul anului curent, s-au alocat suma necesară pentru construirea unui foişor de priveghere a incendiilor, care în curând urmează a să pune în lucrare”. Așa încât, în vara anului 1866, a început construirea unui foișor de zid în înălțime de 21,5 metri, spre a servi pentru paza de incendiu, în centrul Pieței Principale”, pe baza unui proiect realizat de arhitectul D. Curicu, punându-se mai întâiu la temelia lui, cărămida de la Biserica Sf. Ilie arsă în 1858”. 

Turnul Observatorului a fost dotat în anul 1872 cu un orologiu comandat la Viena fabricantului Wilhelm Stichl. Un orologiu a fost montat și în clădirea primăriei. De îngrijirea acestora s-a ocupat, din anul 1874, ceasornicarul german Johan Teutsch (în documente apare grafiat și Taiciu).            

În condițiile în care construcția turnului a suferit deteriorări, în mai 1899, primarul Gheorghe Cuza l-a însărcinat pe arhitectul orașului L. Zater  să întocmească un deviz estimativ pentru repararea acestuia. Lucrările de reparații au fost încredințate maistrului Riven Braunstain  pentru suma de 590 lei. 

 După doar opt ani primarul i-a solicitat arhitectului șef al orașului P. Lugner să-i comunice de urgenţă devizul estimativ „pentru reparaţiunile ce se vor găsi de făcut la Turnul de Observaţie pentru lemnărie, zidărie, vopsit”. În deviz erau prevăzute următoarele lucrări: vopsirea întregului exterior cu culoare gri în lapte; mici reparații de tencuieli; repararea ușilor și ferestrelor; vopsirea acoperământului cu minium de fier, dat de două ori; vopsirea pardoselelor cu culoare în ulei, de două ori. Costul lucrărilor a fost de 283,84 lei. La 3 aprilie 1897 arhitectul a fost împuternicit „să angajeze maiștri pentru executarea lucrării”. 

În 1922, primarul Virgil Mironescu aprecia că printre obligațiile Primăriei se află și atenția ce trebuie acordată monumentelor care reamintesc de trecutul orașului. Primarul considera că aceste vestigii ale trecutului nu pot fi lăsate ca timpurile și vremurile să le acopere cu cenușa lor”, motiv pentru care s-a implicat în chestiunea reparaţiunei Foişorului”. 

În orășelul cu o uliță comercială ce avea 100 – 150 de prăvălii, o gară mai mult de trecere, câteva ulițe șoseluite, Foișorul, „unic în felul lui la noi în țară”, era unul dintre puținele obiective ce atrăgea atenția vizitatorilor. Construit în mijlocul pieții, în care nu se mai afla nicio clădire, era considerat „podoaba târgului și mândria târgoveților”, locul de unde pompierul de gardă, „în cămeșă și izmene vara, încoșmănat în blană de urs iarna, își plimba agale privirea, de la coperișul gării la păduricea țântărimului, iar de la țântirim pe la moara Cincului de-a lungul Bârladului, care cotește lin tivind buza dealurilor dinspre Puțeni”. În jurul foișorului țăranii își vindeau produsele așezați pe rogojini sau scoarțe, iar pe timpul verii, când se organiza iarmarocul, „piața  era plină de bărci, călușei, panarame și chiar menajerii”, așa încât „Foișorul de foc, înghesuit de jur-împrejur, nu avea cum să-și mai tragă sufletul”.   

Referitor la problema reparațiilor menționăm faptul că devizul întocmit de inginerul comunei” și prezentat de primarul Virgil Mironescu în ședința Comisiei Interimare, din 18 mai 1922, prevedea în afara lucrărilor de refacere a Foișorului de foc din piața orașului” și construirea a opt prăvălii în dreptul fiecărei laturi a turnului de observație, precum și așezarea în vârful observatorului a unui far puternic pentru luminarea pieții și a străzilor vecine. 

Pentru realizarea acestor lucrări primarul a lansat  un apel în care invoca importanța istorică a construcției. În document se precizează: „Foişorul nostru nu este o podoabă a oraşului ca valoare arhitectonică, dar este o trainică legătură între el şi sufletul fiecărui tecucean şi ar fi o lipsă de pietate către trecut să-l distrugem sau să-l lăsăm să se dărăpăneze”.  Pentru că „acest turn a servit ca punct de observaţie a armatelor, din care cauză se găseşte atât de ruinat în interior” și având în vedere „împrejurările atât de grele în care trăim după război” se cerea sprijinul populației pentru restaurarea Foișorului. 

Autoritățile au trimis liste de subscripții la toate instituțiile și notabilitățile orașului. Printre alții au contribuit cu fonduri: Școala de fete nr. 1 (304 lei), Școala de fete nr. 2 (105 lei), Camera de Comerț și Industrie (383 lei), Cercul de Recrutare (90 lei), Grigore Găină (500 lei), medicul șef al orașului (20 lei).  

Au fost și cazuri de refuz. Spre exemplu, Poliția a restituit lista de subscripție, întrucât s-a considerat că  nu este demn pentru un polițist să se ocupe cu asemenea lucruri. Prin ordinul ministrului de interne și al prefectului județului Tecuci, „polițiștii au fost opriți de a distribui cu plată pe la cetățeni, sau a-i obliga să cumpere bilete de loterii, teatre, serbări și altele de acest fel”. Comandantul Garnizoanei Tecuci a înapoiat, și el, lista de subscripție cu mențiunea că „nu dorește nimeni a se înscrie dintre ofițerii aflați la corpurile din garnizoană”. George H. Bossie, farmacist proprietar din Tecuci, s-a considerat jignit din cauză că soția sa a fost numită Agripina în loc de Victoria Bossie și a comunicat primarului că este „în ingrata postură de a vă remite lista în alb”.  

Pentru efectuarea lucrărilor, a căror recepție a avut loc la 10 septembrie 1923, s-au cheltuit 39813 lei şi 40 bani din subscripții publice și de la bugetul comunal. Cu toate acestea, lucrările nu au fost la nivelul așteptărilor locuitorilor orașului. Aceștia doreau ca un arhitect priceput și de bun gust să înglobeze foișorul (care începuse să fie părăsit) în noua clădire a halei, sau să-l fasoneze în așa fel ca el să fie un fel de obelisc al orașului”.  

În 1936, tecucenilor le era dat să vadă în Piața Observatorului „niște maghernițe de un gust foarte îndoielnic, la care probabil că Zeița Higeia (zeița grecească a igienei n.n.) se uită din vârful foișorului, acum pustiu și dărăpănat, fără uși și ferestre, furate de locatarii de la intrarea în foișor și la care a început să se fure chiar și balconul de la postul de observație al pompierilor, plângând cum sunt nesocotite toate sfaturile ei”. 

În aceste condiții, autoritățile locale au considerat că Foișorul nu mai are nicio utilitate și s-au pronunțat pentru îndepărtarea acestuia din piață. În ianuarie 1929 primarul Nicolae Berha a întocmit un Plan de sistematizare al orașului care prevedea dărâmarea Foișorului și halelor din piață. 

 La 10 februarie 1939 pe baza unui referat întocmit de Serviciul Tehnic al Primăriei, primarul a solicitat Comisiunei Monumentelor Istorice să comunice dacă Foișorul de foc din Tecuci este sau nu monument istoric. În adresa înaintată președintelui acestei comisii primarul opina că „Foișorul nu poate fi considerat ca atare (adică monument istoric n.n.) urmând a fi distrus, contrariind esteticei orașului”. Comisia l-a contrazis pe primar și, la 26 februarie 1939, l-a înștiințat că „Foișorul de foc din orașul Tecuci este monument istoric și ca atare, nu strică acelui oraș. Pentru conservarea lui, Comisiunea Monumentelor Istorice vă roagă să binevoiți a-l restaura după modelul celui din orașul Giurgiu”. Sosit la Tecuci, după ce a inspectat Foișorul, delegatul tehnic al ministerului opinia că erau urgente următoarele lucrări: „înlocuirea construcţiei din lemn de la partea superioară și efectuarea ferestrelor turnului”. 

Pe baza acestor recomandări Serviciul Tehnic al Primăriei Tecuci a înaintat primarului, la 3 noiembrie 1939, un deviz de lucrări în valoare de 74.000 lei, iar la 15 mai 1940  a fost depus proiectul refăcut pentru restaurarea Foișorului din Piața Observatorului a cărui valoare era de 86.000 lei. 

În memoriul justificativ întocmit de Serviciul Tehnic al Primăriei Tecuci se considera că trebuie desființat balconul de lemn, pentru că avea grinzile și podeaua din lemn putrezite, iar grilajul din fier era în pericol de prăbușire. În proiect se prevedea construirea unui planșeu din beton  în care să fie încastrat grilajul existent, iar turnulețul din lemn urma să fie înlocuit cu unul din cărămidă identic ca înfățisare cu cel existent. 

La 20 mai 1940 primarul colonel Nicolae Ionașcu a emis decizia de aprobare a efectuării lucrărilor prin licitație publică. Întrucât la licitația din 14 iunie 1940  nu s-a prezentat niciun concurent, Primăria a trimis invitații către mai mulți antreprenori pentru a depune oferte în vederea participării la licitația orală” din 27 septembrie 1940. Aceasta avea să fie câștigată de antreprenorul  focșănean  Pantelimon  Vasilescu cu  5%  supra deviz”. Contractul  a fost încheiat la 11 octombrie 1940, cu un termen de execuție de 30 de zile. 

Un proces-verbal din care rezultă că „lucrarea a fost bine executată şi preţul acesteia este de 90888 lei” a fost încheiat la 17 decembrie 1940, când  Foișorul era deja prăbușit în urma cutremurului din 10 noiembrie. 

 La 19 noiembrie 1940, Primăria oraşului Tecuci a înaintat Comisiunii Monumentelor Istorice” din Bucureşti o cerere prin care solicita ștergerea  Foișorului de pe lista monumentelor istorice din cauză că, în urma cutremurului, turnul de observaţie din piaţa de alimente a oraşului, dărâmându-se de la jumătatea lui, în urma constatărilor făcute de serviciul nostru tehnic care a avizat că întreaga clădire este deteriorată, am dispus dărâmarea lui completă”. 

Printr-o notă telegrafică secretarul comisiei, Brătulescu, ruga „a se dărâma numai ce amenință să cadă” și „să se fotografieze din cât mai multe părți”.  

În urma acestei solicitări Primăria a apelat la fotograful Pascali Feuerstein pentru a imortaliza pe peliculă fotografică Piața Observator și împrejurimile. Până în prezent au fost găsite două fotografii în care apare Foișorul distrus în urma cutremurului  din 10 noiembrie 1940. Cea mai cunoscută dintre ele, dar și de o calitate mai slabă, este cea deținută de  Iosef Alexandru. Acesta a obținut-o în urmă cu mai mulți ani de la fotograful Didi Curelaru. În fotografie se disting: franzelăria lui Franț Pestic, prăvălia lui Bahană care făcea comerț cu legume și cafeneaua lui Nicuță Neagu. Mai puțin cunoscută este fotografia publicată de Alexandru N. Rădulescu,  în anul 1940, și pe care o reproducem alăturat. 

La nota telegrafică a Comisiunei Monumentelor Istorice   primarul Vasile Tașcă a răspuns că „întrucât nu se mai poate lua nicio măsură pentru a împiedica prăbușirea, s-a luat hotărârea de dărâmare a Foișorului din Piața Observatorului” și a solicitat eliberarea autorizației de dărâmare. Decizia a fost motivată de faptul că „Foişorul nu prezintă nicio importanţă istorică și se pune în pericol viaţa cetăţenilor”.             

Preşedintele Comisiunei” propunea înconjurarea monumentului cu o barieră improvizată care să îndepărteze pe trecători punîndu-i la adăpost de orice pericol în așteptarea avizului d-lui arhitect șef Ștefan Balș care urmează a fi desconcentrat”.  

Primăria a răspuns că „din  cauza lipsei brațelor de muncă” nu s-a putut lua nicio măsură. Aceasta a fost și motivația care a stat la baza solicitării făcute  de  primar  către comandantul  Garnizoanei  Tecuci, de a trimite 20-30 de soldați de la una dintre unitățile militare din oraș, pentru a îndepărta urmele dezastrului produs de cutremur. Răspunsul a fost pozitiv. Armata a pus la dispoziția autorităților locale, zilnic,  45 de soldați (30 de la Regimentul 24 Infanterie și 15 de la Regimentul 5 Artilerie)  pentru a ajuta la demolarea clădirilor distruse și transportul moluzului. 

Antreprenorul Pantelimon Vasilescu din Focșani, cel care efectuase înainte de cutremur restaurarea Foișorului, se oferea să execute lucrările de dărâmare a acestuia pentru suma de 25.000 lei. Autoritățile au respins oferta, fiindcă în buget nu erau prevăzute fonduri pentru efectuarea unor astfel de lucrări și  spre a se preîntîmpina accidente” s-a făcut apel la armată. Prin adresa înaintată comandantului Marilor Unități” din Tecuci  s-a solicitat trimiterea unui domn ofiţer inginer constructor” cu soldaţi, de la una din unitățile militare din oraș, pentru dărâmarea Foișorului. Înlăturarea acestuia din Piața Observator a avut loc la începutul lunii decembrie 1940.  

La 11 decembrie 1940, primarul i-a cerut șefului Servicului Tehnic al Primăriei să-i înainteze procesul-verbal constatator de dărâmarea compartimentelor nr. 16-24 din hală inclusiv a Foișorului.  

Astfel s-a sfârșit povestea celor 73 de ani de existență a Foișorului, ce a fost un adevărat  simbol al orașului, așa cum spunea primarul Virgil Mironescu în anul 1922, un semn al trecutului de care locuitorii săi au fost legați sufletește.  

 

Daniel Bradea 

  

Sursa: Daniel Bradea, TECUCI, FILE DE ISTORIE, ed. a II-a revizuită și adăugită, Editura StudIS, Iași, 2019, p. 91-103.