La nivelul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul IPJ Galați, în anul 2021 au fost înregistrate 530 dosare penale noi, cu fapte la prima sesizare şi disjungeri cu privire la fapte nou sesizate. Prejudiciul recuperat în cursul anului trecut este de 31.467.620 lei, ceea ce reprezintă o creștere de 500% faţă de anul 2020.
În cursul anului, infracționalitatea sesizată cu privire la faptele prevăzute de Legea nr. 129/2019, care reglementează prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, a înregistrat o scădere cu 69%, față de cea din anului 2020. O creștere cu 60% a fost înregistrată la faptele de evaziune fiscală și cu 25% la infracționalitatea privind contrabanda si traficul ilegal cu țigări.
Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice a organizat un număr de 76 de acţiuni, precum și 207 controale, la care polițiștii au participat alături de reprezentanți ai altor instituții cu atribuții în domeniul combaterii infracționalității economice. În urma acestor activități, au fost aplicate 203 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 657 600 de lei, și au fost confiscate bunuri în valoare totală de 75.846 de lei.