54 de ani de la dispariția protopopului Nicolae Conduratu

 

Nicolae Conduratu a fost protoiereu, președinte al Căminului Cultural „Calistrat Hogaș” (1938), președintele Asociației ziariștilor din județul Tecuci (1938), decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de cavaler și cu Medalia „Răsplata muncii pentru biserică” clasa I (1938).  

S-a născut la 20.09.1885, în comuna Broșteni, fostul județ Roman. A făcut școala primară în satul natal, apoi cu sprijinul financiar al lui G. V. Morțun a urmat cursurile Seminarului „Sfântul Gheorghe” din Roman, iar după desființarea acestuia și-a continuat studiile la Seminarul Veniamin din Iași, pe care le-a terminat în anul 1905. 

La 25 decembrie 1908 a fost hirotonisit și numit preot la parohia Găiceana (fostul județ Tecuci). Prin Decretul Regal nr. 320 a fost transferat, la 1 ianuarie 1914, ca preot al catedralei „Sfântul Gheorghe” din Tecuci. Sfânta Slujbă era oficiată la biserica „Sfântul Nicolae”, întrucât catedrala se afla într-o stare avansată de degradare.  

În paralel cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu a urmat și cursurile Facultății de Teologie din București. Acest fapt i-a permis să predea teologia la Gimnaziul „Dimitrie Sturdza” din Tecuci, iar după terminarea războiului, datorită lipsei de profesori, limba română și latina.  

În timpul Războiului de Întregire Națională a fost implicat activ în acțiunile de ajutorare a populației refugiate pe teritoriul județului Tecuci, făcând parte din comitetele județene a mai multor organizații: „Familia luptătorilor”, „Ocrotirea orfanilor”, Comisia de Sănătate Publică. Din această postură s-a implicat și coordonat acțiunile de distribuire a ajutoarelor acordate de organizația „Familia luptătorilor”, membrilor familiilor celor mobilizați, precum și distribuirea ajutoarelor în bani și alimente orfanilor de război.  

Protopopul Nicolae Conduratu s-a preocupat atât de clerul refugiat din teritoriul ocupat de inamic (36 de preoți și 5 cântăreți), căruia i-a asigurat adăpost, îmbrăcăminte și hrană, cât și de preoții militari, care nu aveau un minim necesar pentru desfășurarea serviciului religios, și le-a dăruit veșminte, cărți, icoane și vase. Totodată, a făcut personal colecte pentru prizonierii de război și orfani, și a contribuit pentru astfel de acțiuni cu suma de 2.000 lei. De asemenea, a asigurat gratuit învățământul religios la Gimnaziul din Tecuci încă din toamna anului 1916, menționând într-un raport faptul că aceasta era „aproape singura școală din țară care a funcționat în anul 1917, în case particulare, adesea sub tirul de artilerie al inamicului, sub teroarea atacurilor de aeroplane. Pentru această activitate astfel desfășurată, onor  Ministerul Cultelor – Direcția Învățământului Secundar – în mod public a adus mulțumiri și laude”.  

Nemulțumit de faptul că ajutorul dat de această instituție și slujitorii ei nu este recunoscut în întregime, făcându-se o mare nedreptate bisericii și clerului, părintele protopop Nicolae Conduratu menționa într-un raport adresat Episcopiei Romanului: „Dacă a fost nevoie de alinat suferințele poporului cine a făcut aceasta? Dacă a fost nevoie de îndemn la răbdare, la legi și autorități când suferințele ajungeau la apogeu, cine a muncit mai mult și la cine s-a apelat mai întâi? Dacă au murit mii și zeci de mii dintre fii acestei țări, când epidemii de tot felul făceau ravagii în casele românilor care se aflau în neagră mizerie, cine se găsea în mijlocul poporului și cine participa alături de el în toate ocaziile care i-ar tulbura și cel din urmă simț de disperare? Dacă statul nu mai avea mijloacele necesare pentru a îmbrăca, a hrăni și adăposti pe refugiați, bolnavi etc., la cine s-a apelat în fiece ocaziune mai întâi? Și de la cine s-a primit cel mai eficace ajutor? Dar n-au murit preoți și cântăreți pentru că în îndeplinirea sarcinilor lor au pus tot spiritul de jertfă? Dacă s-a făcut apel pentru a se face diferite colecte sau subscripții la împrumutul național, bonurile apărării naționale etc., clerul nu și-a dat obolul său?”. La final, părintele protoiereu al Tecuciului menționa: „Este de datoria oricui să vadă că menirea și chiar rolul pe care îl joacă clerul și biserica în viața poporului este hotărâtor”, așa încât, „acești apostoli ai Cuvântului  Evangheliei trebuie să primească aprecierea muncii lor, acordând toată recompensa meritată bisericii”. 

După război părintele Nicolae Conduratu s-a implicat activ în viața culturală a orașului fiind președinte al Căminului cultural „Calistrat Hogaș” și secretar al Ligii Culturale. 

În anul 1938 a fost înlocuit din funcția de protoiereu al județului Tecuci de preotul Anton Lucian.  

După 23 august 1944 preotul Nicolae Conduratu a fost persecutat permanent de către comuniști. Din casa parohială pe care o construise, și în care locuia, nu i-a mai fost lăsată decât o cameră, iar restul locuinței a fost ocupată de un alt preot al orașului. Preotul care i-a luat locul i-a interzis să mai spovedească pe foștii săi enoriași. A fost amenințat cu oprirea lucrărilor la catedrală dacă nu-și dă demisia din funcția de paroh. În același timp, a fost împiedicat să participe la sfințirea paraclisului de la subsolul catedralei, întrucât a fost închis timp de 2 zile înaintea ceremoniei, sub pretextul că ar fi furat o icoană etc. 

Prin ordinul 11730/1955 preotul Nicolae Conduratu a fost numit protoiereu stavrofor (titlu reînnoit de Episcopia Buzău). În anul 1961 a ieșit la pensie. În 1962, prin Ordinul Patriarhal  nr. 4356, a fost numit protopop onorific. A predat ca profesor de teologie la Liceul „Dimitrie Sturdza” până în anul 1945. A fost căsătorit cu Eleonora Brăescu și a avut patru copii: trei fete și un băiat. În ultimii ani ai vieții, cu aprobarea patriarhului Justinian Marina, a locuit în  azilul preoților bătrâni de la Mănăstirea Dealu, unde avea să oficieze potrivit canoanelor și slujba religioasă. În toamna anului 1967 a suferit un accident vascular care l-a imobilizat la pat. Protoiereul stavrofor Nicolae Conduratu a decedat în ziua de 21 februarie 1968. 

 

Daniel Bradea 

  

Sursa: Daniel Bradea, CONTRIBUȚII LA ISTORIA ORAȘULUI TECUCI, Ed. Studis, Iași, 2021, p. 328-329, 348, 440. Sursa foto: : http://www.calauza.edj.ro. În fotografie sunt, de la stânga la dreapta: Gheorghe Ghițulescu, Nicolae Conduratu și col. Coman Ionescu ( conf. ing. Ionescu Coman și ec. Nicolau Florica, Memoriu  privind pisania catedralei „Sf. Gheorghe” din Tecuci adresat părintelui protopop Vasile Ramfu, probabil, octombrie/noiembrie 1995). 

error: Content is protected !!