Daria Hîncu a obținut un important Trofeu la Vaslui

 

În perioada 26 – 27 februarie 2022, la Vaslui are loc Festivalul național de muzică „Supervedete… de Dragobete”, ajuns la ediția a V-a. Concursul de interpretare se desfășoară în incinta Complexului de Agrement „Noblesse”.

Festivalul-concurs are ca scop descoperirea, susținerea și promovarea talentelor din domeniul muzical, juriul ținând cont de prestația scenică, costumele, dicția, tehnica vocală și instrumentală, sau originalitatea. Concursul se desfășoară pe șapte categorii de vârstă și cuprinde trei secțiuni: muzică populară, muzică ușoară (pop românesc & pop internațional) și muzică instrumentală. O a patra secțiune specială este secțiunea Dedicație, adresată celor ce dedică o piesă sau cântec unei persoane dragi.

 Daria Andreea Hîncu din Tecuci, participantă la acest Festival, a obținut Trofeul secțiunii Pop internațional la categoria de vârstă 9 – 10 ani. În urma acestui rezultat, Daria a primit și o invitație la festivalul internațional care se va desfășura în octombrie la Chișinău.

Daria Andreea Hîncu, în vârstă de 10 ani, este elevă în clasa a IV-a la Școala Gimnazială „Iorgu Iordan” Tecuci. Pe plan muzical este elevă a Școlii de canto „Ezza Music” Tecuci coordonată de instructor Rodica Bunu, de-a lungul timpului fiind câștigătoare a mai multor premii la concursurile naționale de interpretare.

Felicitări!