Recent, scriitorul tecucean Ionel Necula a scos de sub tipar două noi cărți, respectiv „Uricar la poarta Moldovei de Jos”, volumele XVII și XVIII. Dacă despre volumul XVII am scris în anteriorul material, analizăm acum volumul XVIII. Este apărut tot la Editura Studis din Iași în anul 2022, are 132 de pagini și 25 de noi comunicări.
În prefața autorului, acesta se întreabă retoric „Ce ar mai fi de spus, acum, în cel de al XVIII-lea volum după ce m-am pronunțat deja de 17 ori în prefațarea lucrărilor anterioare? În primul rând faptul că interesul pentru o viață spirituală sporitoare în arealul tecucean a rămas, și în zilele noastre, la fel de activă și productivă ca și în vremurile de demult.
Că la Tecuci, chiar și în această perioadă de dezinteres pentru lectură, pentru carte și artă, încă se face cultură, încă se mai cultivă gradul înalt și adânc, încă există interes pentru cele spirituale, pentru inefabil, pentru valoare, de mă obligă să rămân în continuare conectat la fenomen. Că obligația liber asumată de a fi reporterul neoficial al tuturor manifestărilor de suflet din acest areal geografic, cu toate deziluziile și insanitățile încercate, încă îmi reclamă prezența, încă mai am ceva de făcut și mă încredințează că n-a venit încă timpul să pun capăt acestei noime întinsă deja pe mai multe decenii”.
Volumul de care vorbim acum, al optsprezecelea, se deschide cu materialul intitulat „Am fost și am rămas un om din Tecuci”, în care, printre altele, autorul spune „Mi-am legat viața și destinul de arealul tecucean și, de multe decenii, vibrez în concordanță cu el. Am cunoscut Tecuciul cu multe decenii în urmă, când încă mai păstra imaginea patriarhală și pitorească, cu multă verdeață și cu oameni harnici și dornici de muncă și lectură, de informare și de cunoaștere, când încă nu apăruseră blocurile și când revistele Flacăra, Magazin, Lumea și altele se epuizau în prima jumătate de oră de la descărcarea lor. Dar eu, așa cum am afirmat și în titlu, am rămas – un om din Tecuci care s-a identificat cu orașul, i-a respirat aerul, i-a adulmecat mirozma toamnelor pline de adumbriri subiective și s-a înfiorat, mai apoi, de freamătul unei vieți economice sporitoare”.
Urmează comunicarea intitulată „Prezența lui Ion Petrovici în publicistica franceză” și apoi articolul „Poetul Theodor Șerbănescu în editarea lui Ion Petrovici”, urmat de materialul „Tecuciul într-un an de grație – 1882”, an în care galeria personalităților tecucene s-a îmbogățit cu trei mari nume importante: Ștefan Zeletin și academicienii Vasile Pârvan și Ion Petrovici, în plus, tot în acest an s-a născut și scriitoarea Natalia Negru, de numele căreia se leagă destinul a doi mari poeți cu mare trecere în epocă, Ștefan O. Iosif și Dimitrie Anghel. Un material de mare importanță este cel cu titlul „Se aud din nou trilurile mierloiului din stejarul bătrân de când lumea” – în care autorul apreciază ideea cercetătorului în istoria locală Daniel Bradea, de a dedica un volum special activității Casei de cultură în perioada 1953 – 1990, continuând până în anul 2013. Urmează comunicarea intitulată „Flăcăii Tecuciului în războiul pentru întregirea neamului”, unde autorul analizează cartea căpitanului Leon V. Crețulescu, intitulată „Flăcăii Tecuciului, schițe din răsboiu”.
În articolul „O dilemă lingvistică”, autorul caută să lămurească corectitudinea termenilor – romi sau țigani, care a stârnit o adevărată revoltă lingvistică, autorul amintind de nemuritoarea operă a marelui Ion Budai Deleanu „Țiganiada” sau referirea la îndrăgita melodie „Trec țiganii, trec’’.
Cartea continuă cu materialul intitulat „Un om din Tecuci” aducând în prim plan versurile regretatului poet ieșean Mihai Ursachi: „Un om din Tecuci / A avut un motor / Și nu i-a folosit la nimic”.
Apoi, în articolul „Ultimul mărturisitor”, autorul amintește cu multă nostalgie de prietenul lui, Constantin Conachi, continuând cu materialul intitulat „Victor Frunză – insurgentul în vreme de ciumă”, aici amintind de renumitul post de radio Europa Liberă.
Urmează materialul intitulat „Unde o fi Laura Grigoraș” și apoi „Tecuciul oamenilor politici”, unde ni se amintește de Tache Anastasiu, de familia Cincu, de Costache Conachi, Mihail Manoilescu, Alexandru Teriachiu, Alexandru Papadopol Calimach, Ion Petrovici, Mihail Manoilescu, Gh. Nicolau și alții, iar la rubrica „Câteva concluzii stânjenitoare” ni se vorbește de Gheorghe Apostol și de Victor Atanasie Stănculescu.
Urmează capitolul „Alte file de letopiseț tecucean”, care se deschide cu articolul intitulat „Varujan Vosganian la Tecuci’’ și care ne amintește de vizita acestuia în orașul nostru la data de 3 octombrie 1999, la invitația regretatului om politic Ghiță Diaconiță, vizită ce a avut loc la Școala Scatec. În continuare, avem materialul intitulat „Lecția d-lui Vosganian”. O altă vizită, aici la Tecuci, a fost cea a lui Victor Ciorbea, la 27 mai 2000, atunci când era președintele PNȚCD.
Urmează comunicarea intitulată „Tabletă de ospeție Leonidei Lari”, urmată de materialul intitulat „Cultura la ananghie”. Se continuă cu articolul intitulat „Spiritul tecucean de-a bușilea pe treptele căutării de sine”, după care găsim materialul intitulat „Viorel Burlacu, o carte cu literatura lui C. Solomon”.
În continuare, scriitorul Paul Aelenei ne scrie despre „Tabăra de la Furceni” în cartea ce poartă acest titlu. Facem apoi cunoștință cu noua carte a poetei Mihaela Gudană, în care ne vorbește de familia Chrissoveloni în cartea intitulată „O vizită la palat”.
Ne este în continuare prezentată cartea scriitorului – poet Petre Rău în materialul intitulat „Întoarcerea la izvoare ”, o cronică a cărții cu titlul „Neostoitele izvoare”. Urmează materialul intitulat „Din nou despre izvodirile lui Virgil Pavel”, unde ne este prezentată noua lui carte intitulată „80 + 5 – Cartea vieții mele”, cronicarul încheind cu frumoasele cuvinte „Cartea este o mărturisire subiectivă despre viața și activitatea desfășurată la fostul Liceu 1 de fete – azi CNSH a fostului profesor și director”.
„Lirism cu arome de cafea” este materialul dedicat poetei Mihaela Gudană, în cartea cu titlu „Concertele liniștei”, pentru ca ultimul material să fie dedicat marelui cântăreț Ionel Fernic care a avut un prieten la Tecuci, respectiv Ion Crăciun, fostul lui coleg de escadrilă.
Și, astfel, se încheie volumul cu numărul nouăzeci al scriitorului Ionel Necula, la care mai trebuie adăugate șapte ediții îngrijite, 21 de ediții prefațate sau postfațate și alte cinci ediții în care apar lucrări colective.
În finalul volumului XVIII, pe ultima copertă, vizavi de Uricar la Poarta Moldovei de Jos, autorul spune „Încă nu pot anticipa ce alte continuări va cunoaște, dar, oricare ar fi destinul proiectului în viitor, ceea ce s-a realizat rămâne ca un pașaport tecucean pentru competiția cu alte localități similare din țară și până la urmă, pentru eternitate”.
Felicitări maestre pentru tot ce ai făcut pentru Tecuci și tecuceni și… suta de lucrări se apropie, noi așteptăm, cu drag!
Iancu Aizic
