Spectacol extraordinar dedicat Femeii

 

Manifestările oferite de Casă de cultură a municipiului Tecuci pentru omagierea ființei cele mai dragi din lume, Femeia, au continuat și miercuri, 9 martie 2022.

 Sala „Ion Petrovici” a fost gazda unui spectacol extraordinar, la care și-au dat concursul mai mulți interpreți. Prima dintre acestea, a fost tânăra și talentata solistă de muzică ușoară Raluca Alexe, care ne-a prezentat piesa cea mai adecvată acestei sărbători „Mulțumesc, iubită mamă!”. A urmat o altă tânără interpretă – Laura Ion, cu două piese, după care au intrat pe scenă vedetele serii: pianista Ludmina Calalb – de la Teatrul Național de operă și operetă „Nae Leonard” din Galați, însoțită de Ana Maria Donose – soprană la Opera Națională Română din Iași și Valentin Vasopol – tenor la Teatrul „Nae Leonard” din Galați.

 Ei au interpretat câteva melodii frumoase după care a intrat pe scenă Ilona Văduva, violonistă la Teatrul „Nae Leonard”, prezentându-ne alte piese, printre care și nemuritoarea „Baladă” a lui Ciprian Porumbescu. Tenorul Valentin Vasopol a revenit pe scenă cu alte încântătoare piese, după care a reapărut și soprana Ana Maria Donose care printre alte piese ne-a oferit și una dedicată Muzicii, pentru ca în final să ne ofere în duet, câteva nostalgice piese, încheiate cu o excelentă interpretare a melodiei „O sole mio”.

Remarcăm faptul că și de această dată, la intrarea în sala de spectacole, managerul Casei de cultură împreună cu alți colaboratori, ofereau flori și mărțișoare femeilor alături de urarea de a avea o primăvară frumoasă.

A fost un spectacol foarte bine închegat, apreciat de puținul public prezent la această mare sărbătoare și ne mirăm cum de publicul tecucean, știind că spectacolul e gratuit, nu a ținut să îi onoreze pe acești valoroși interpreți cu o prezență mai mare.

 

Iancu Aizic