În urmă cu 76 de ani județul Tecuci a fost afectat de o foamete teribilă care a dus la moartea a zeci de oameni. În baza unor documente păstrate la Arhivele Statului Galați, istoricul Daniel Bradea ne prezintă un nou episod din calvarul prin care au trecut tecucenii în timpul foametei din 1946-1947.
În toamna anului 1946 situația devenise gravă. Nu mai puțin de 24 județe erau afectate sever de secetă, așa încât autoritățile au început să se implice, dar măsurile luate nu au avut niciun efect. Din cele 17.000 de vagoane cu cereale care trebuiau colectate pentru zonele secetoase s-au realizat doar 500 (80 de vagoane / județ). Această cantitate era insuficientă chiar și pentru un sigur județ.
Cu toate acestea, livrările de cereale către U.R.S.S. au continuat. Până la sfârșitul lunii septembrie 1946 au fost livrate sovieticilor 26.665 tone cereale, iar în județele deficitare erau trimise doar 21.930 tone.
În aceste condiții, starea de spirit în județul Tecuci „este foarte alarmantă din punct de vedere al aprovizionării cu alimente de primă necesitate, porumb și grâu”, în rândurile populației nevoiașe „se văd murmure de nemulțumire și revoltă”, astfel că această situație economică „cu greu poate fi aplanată”. Conducerea locală a comuniștilor considera că situația grea a județului, din punct de vedere economic, se datora celor 4 ani de război, jafului făcut de către nemți și celor doi ani de secetă.
Din cauza lipsei alimentelor de bază prețul unui kilogram de mălai ajunsese la 20.000 lei, iar o pâine costa 25.000 lei.
Populația înfometată a Moldovei a primit ajutor și din Iugoslavia, Bulgaria, Cehoslovacia, S.U.A, Suedia, Marea Britanie, Elveția, Irlanda, de la societățile de Cruce Roșie care au asigurat pentru perioade însemnate de timp hrană și uneori cazarea a zeci de copii și adulți.
Un important ajutor a fost primit și din partea organizației suedeze „Salvați Copiii”. Aceasta s-a angajat să întrețină până la noua recoltă 20.000 de copii. O filială a societății a funcționat și la Tecuci. Menționăm faptul că profesoara Iulia Gheorghiu era șefa depozitului din Tecuci al organizației.
Guvernul SUA a trimis în martie 1947 un ajutor ce a constat în 345.000 de cutii, a 13 kg fiecare, cu alimente condensate și 250 de vagoane cu fasole. Ulterior urmau să mai sosească încă 40 de vagoane cu porumb. Se previziona că aceste ajutoare vor hrăni 900.000 de locuitori înfometați timp de 20 zile. O parte din aceste ajutoare au ajuns și la Tecuci.
Ajutorul american a fost stabilit în raport cu lipsa de hrană și se cifra, pentru județul Tecuci, la 55.000 rații (47.400 rații soseau în gara Tecuci și 7.600 rații în gara Ivești). Fiecare rație conținea hrană pentru 20 de zile. Se distribuia o cutie de alimente la 3 persoane și 2 kg fasole la 1 persoană. În total au fost primite 22 vagoane cu alimente și 9 vagoane cu fasole.
Crucea Roșie Română a fost informată, la 28 februarie 1947, că în Tecuci s-a constituit comitetul care urma să se ocupe cu repartiția și distribuția „Ajutorului American” pentru populația înfometată din județul Tecuci. C.A.R.S.-ul și Crucea Roșie Tecuci, la rândul lor, au fost înștiințate, la 10 aprilie 1947, de sosirea donației ce provenea de la Crucea Roșie Americană și erau rugate să asigure transportul mălaiului din gară până la depozitul Crucii Roșii.
Organizația American Joint Distribution Committee București a fost și ea implicată în ajutorarea locuitorilor înfometați din Moldova. La sfârșitul lunii aprilie 1947 a fost trimis un prim transport de cereale (grâu și porumb), „destinat nevoilor de ajutorare a pauperilor evrei, victime ale anilor de teroare fascistă”. Comunitatea evreilor din Tecuci a primit cantitatea de 9.376 kg grâu și 9.394 kg porumb. Din această cantitate, 6.441 kg grâu și 6.458 kg porumb au fost repartizate populației românești, iar 2.935 kg grâu și 2.920 kg porumb pentru instituțiile evreiești de asistență din localitate și județ, populației paupere evreiești și cantinei mixte. Pentru ajutoarele alimentare primite prefectul Zaharia Doniga a trimis organizației americane, în numele „populației lipsite” din județul și orașul Tecuci, o scrisoare de mulțumire.
În luna aprilie 1947 au ajuns la Tecuci și ajutoare alimentare provenite din Anglia, ce au fost transportate cu „trenul albastru”. Acesta a mai străbătut orașele Buzău, Galați, Bârlad și Murgeni.
Țările vecine ne-au trimis și ele unele ajutoare. La data de 16 ianuarie 1947 a ajuns la Tecuci cantitatea de 60 tone de porumb, importat din Iugoslavia, pentru aprovizionarea satelor din județ, iar la 21 ianuarie 1947 au fost repartizate, tot din Iugoslavia, încă 125 tone de porumb.
Pentru a-și ascunde incompetența și proasta gestionare a situației autoritățile au încercat să arunce vina pe „reacțiune”. Aceasta lucra (susțineau comuniștii) „prin organele Crucii Roșii, care au făcut zâzanie pentru copiii luați pentru cămine”. Conducerea județeană a comuniștilor solicita „lămurirea populației pentru a demasca pe speculanți și sabotori, pentru a se vedea adevăratele cauze ale lipsei”. Pe de altă parte, acțiunile de ajutorare a populației înfometate au fost politizate. Într-un raport al organizației județene Tecuci a Partidului Muncitoresc Român era menționat faptul că în cazul distribuirii ajutorului american, „cadrele noastre au luat măsuri de prevedere la timp fiind puși în situația de a politiza acest dar American în favoarea guvernului nostru… Delegatul Crucii Roșii a luat cuvântul în comune arătând că datorită guvernului Petru Groza suntem ajutați de americani”.
Datorită lipsei totale de alimente unii dintre locuitorii județului au încercat să scape de foamete îndreptându-se spre alte regiuni, mai puțin lovite de secetă, de unde sperau să se întoarcă cu cereale pentru a-și hrăni familiile. La 14 decembrie 1946, Primăria comunei Ivești înainta Prefecturii județului Tecuci o petiție semnată de mai mulți săteni, prin care solicita autorizație pentru a putea aduce porumb pe cont propriu. Primarul susținea că cerealele primite (55.000 kg grâu, un vagon de porumb în știuleți și 5.000 kg porumb boabe) și distribuite populației lipsite de alimente au fost insuficiente și, pe cale de consecință, „astăzi 90% din populația comunei este absolut muritoare de foame”. În această situație, a solicitat trimiterea urgentă de cereale „pentru a putea face față foametei de care suferă populația comunei”.
Rapoartele și notele întocmite de Legiunea de Jandarmi Tecuci au reținut numeroase cazuri de locuitori din satele de pe cuprinsul județului care au plecat în țară după alimente: la 24-25 ianuarie 1947 un număr de 39 de locuitori din comuna Negulești au plecat în regiunile excedentare, din stațiile C.F.R. Adjud și Sascut, fără certificate de călătorie pe căile ferate. Un număr de 60 de săteni din Găiceana au plecat, pe 11 februarie 1947, din stația C.F.R. Adjud, spre zonele mai puțin afectate de secetă.
Din cauza numărului tot mai mare de țărani care plecau în alte regiuni, prefectul județului a solicitat pretorilor de plase și comandantului Legiunii de Jandarmi Tecuci să explice populației din localitățile „de unde s-a plecat în grupuri în județele excedentare, scopul măsurilor luate de guvern, care oprește plecarea în județele excedentare, iar cei care nu se vor supune să li se dreseze acte de dare în judecată”. În același timp, prefectul a emis și un ordin circular prin care pretorii au fost înștiințați că „plecările în județele excedentare sunt cu desăvârșire interzise”.
Deoarece, pentru a eluda măsurile luate de guvern în vederea împiedicării exodului populației, „anumite primării eliberează locuitorilor care voiesc să se deplaseze în regiunile excedentare spre achiziționarea de cereale, buletine de strămutarea domiciliilor în baza cărora acești locuitori primesc certificate de călătorie”, prefectul atrăgea atenția pretorilor și organelor de poliție că „acest abuz va fi aspru pedepsit”.
Cu toate aceste „măsuri riguroase” luate de autorități, sătenii reușeau în cele din urmă să plece în județele excedentare, de unde, înfruntând rigorile legii, pericolul gerului și al călătoriilor grele, se strecurau, uneori, cu cantități ce variau între 30 și 90 kilograme de porumb sau grâu. Documentele au reținut și cazuri de țărani care au lucrat cu ziua în zonele excedentare, iar în schimbul muncii prestate au primit porumb. Spre exemplu, mai mulți săteni din Corbasca au muncit în comuna Mihai Bravu, județul Bihor, de unde la mijlocul lui ianuarie 1947 s-au întors cu porumb.
În condițiile în care foametea luase proporții gigantice autoritățile au început să permită deplasarea populației înfometate spre zonele așa-zis excedentare. Plecarea sătenilor pentru procurarea de cereale sau furaje se făcea doar pe baza unor autorizații de călătorie pe C.F.R. eliberate de șeful de post din comună și Camera Agricolă Tecuci. Solicitanții trebuiau să prezinte la Prefectură adeverințe din care să rezulte că sunt cultivatori de cereale sau crescători de animale. O astfel situație a fost înregistrată la începutul lui martie 1947, când mai mulți locuitori din comuna Cosmești (Ion D. Grigorică, Vasile T. Grigore, Constantin Chiriță, Maria Chiriță, Zaharia Roșca), crescători de animale, au solicitat eliberarea unei autorizații de călătorie în județul Timiș – Torontal de unde respectivii săteni urmau să aducă un vagon de furaje necesare pentru hrana vitelor.
Din data de 8 martie 1947 toate comunele din județul Tecuci au avut liber la colectarea cerealelor de sămânță, pentru toți agricultorii, în județele Cluj și Someș. Deplasarea în cele două județe se făcea numai pe baza unui tabel întocmit conform Jurnalului Consiliului de Miniștri 184/1947. Întrucât plecările în masă puteau îngreuna circulația pe C.F.R. și colectarea în cele două județe Camera Agricolă Tecuci elibera autorizații doar delegaților din fiecare comună în parte. După ce solicitanții primeau permisele de transport Camera Agricolă Tecuci înștiința și autoritățile din județul în care respectivii săteni se deplasau pentru procurarea furajelor sau a cerealelor pentru însămânțare. De pildă, locuitorii din comuna Corni au primit aprobare pentru procurarea a 5 vagoane de furaje, precum și cereale necesare însămânțărilor de primăvară, din comuna Variaș, județul Timiș – Torontal și directorul Camerei Agricole Timișoara a fost înștiințat de acest fapt.
Chiar și așa s-au înregistrat numeroase cazuri în care sătenii au fost deposedați în mod abuziv de cerealele procurate, așa încât prefectul era nevoit să intervină în ajutorul celor năpăstuiți. Iată, spre exemplu, câteva cazuri. La 15 martie 1947 prefectul a solicitat comandantului Gărzii Militare Adjud „să binevoiască a elibera locuitorilor Victor Bradea, Ghiță Lihăceanu și alții, toți de pe Valea Siretului (Homocea, Huruești) cantitățile de porumb ce le-au adus din Transilvania pentru însămânțări și hrană”. La 18 martie 1947 prefectul a intervenit la stația C.F.R. Tecuci în vederea eliberării cerealelor transportate cu o locomotivă de Andrei Denevic, care ulterior au fost confiscate și predate la Depoul C.F.R., fiindcă erau necesare pentru însămânțări. În aceeași zi, prefectul a intervenit și la postul de jandarmi din gara Adjud în numele a 10 cetățeni din orașul Tecuci cărora le-au fost confiscate cerealele aduse pentru însămânțări.
Exemplele pot continua. Sătenilor Costea Ionel și Tudorache Lupu, din comuna Buciumeni, le-a fost confiscat porumbul adus din județul Someș. Prefectul i-a solicitat omologului său din județul Prahova să intervină la Garda Militară din gara Ploiești în vederea eliberării cerealelor necesare însămânțărilor, pentru că, „acești locuitori fiind săraci au făcut mari sacrificii pentru a-și procura aceste cereale, vânzând chiar și o parte din terenurile agricole pe care le aveau”. Locuitorului Neculai Petre, din comuna Glăvănești, i-a fost confiscată cantitatea de 1.500 kg porumb de către șeful de post din comuna Variaș, județul Timiș – Torontal, deși avea autorizația nr. 2217/1947 eliberată de Camera Agricolă Tecuci.
Dintr-o „publicațiune” a Prefecturii Județului Tecuci aflăm că printre cei plecați în județele excedentare se găseau și „o seamă de indivizi care au fost identificați ca fiind speculanți de meserie”. Aceștia cumpărau cereale la orice preț, pe care ulterior le speculau în localitățile de unde le procurau sau în județele excedentare. Situația catastrofală din județ este prezentată și în nota Siguranței, din 5 iulie 1947, în care se preciza faptul că sătenii din mai multe comune ale județului Tecuci, din cauza faptului că s-au hrănit numai cu verdețuri, aveau mâinile și picioarele umflate.
Datorită faptului că sătenii „mâncau numai borș cu știr și alte buruieni li se umfla burta și în puține zile mureau”. Un astfel de caz a fost înregistrat în comuna Movileni. Aici a murit de foame Alexandru Artimon zis Burilă. „Era întins pe prispă, cu o burtă mare, în preajma lui fiind mai mulți vecini. Nimeni nu-l mai putea ajuta. A murit atunci și moș Mititelu (Mociorniță). Ajunsese atât de sărac, încât a fost învelit în sicriu în hârtie de ziar”.
Colectarea cerealelor și a furajelor din județele excedentare nu era deloc ușoară. Pe lângă faptul că acestea se găseau în cantități mici, la începutul anului 1947, au apărut și violențele populației plecate în căutare de alimente.
Un astfel de caz a fost relatat de inginerul Mitrofan, delegatul Camerei Agricole Tecuci. Acesta colectase din județul Dolj (centrele Afumați, Boureni și Maglavit) furaje în valoare de 160 de milioane lei (36 de vagoane) pentru Tecuci și Ivești. În telegrama trimisă din stația C.F.R Boureni, județul Dolj, inginerul Mitrofan a comunicat prefectului că: „În centrul Maglavit un număr de circa 500 de moldoveni au distrus și ars furaje în valoare de 7.000.000 lei. Nu s-au putut stabili vinovații. Ancheta fiind foarte grea. Agresorii atacând jandarmii cu focuri de arme. Au descărcat vagoanele și au împrăștiat nutrețul. Paznicul a fost izgonit. Nu putem angaja însoțitori de vagoane dintre olteni, fiind izgoniți din tren. Moldovenii angajați nu respectă angajamentul. Tot centrul de colectare nu prezintă nicio siguranță din cauza moldovenilor care sunt înverșunați. Am încetat aici colectarea până la restabilirea ordinii”.
Înainte de distribuirea cerealelor primite primarii comunelor trebuiau să verifice gospodăriile înregistrate în tabelele întocmite de Comisiile Economice Comunale și numai dacă familiile respective nu aveau asigurată hrana pentru cel puțin 15 zile puteau primi porumb. Prefectul preciza că, „întâietate în distribuirea porumbului nu se poate da decât celor care nu au ce mânca azi”. Totuși, repartizarea cerealelor ajunse în sate, atât pentru hrană cât și pentru însămânțat, era făcută în mod preferențial de către puternicii locului.
Această situație reiese din numeroasele sesizări depuse la Prefectură, de către locuitorii de pe cuprinsul județului, în care erau reclamate astfel de fapte. Sătenii din Colonești s-au plâns de faptul că în comună s-au primit doar 5000 kg de grâu pentru însămânțări, iar pentru hrană nu s-a primit nimic, așa încât au solicitat și ei o cotă de grâu pentru a-și „salva viața și copiii”. Mai mulți locuitori din comuna Umbrărești au fost și ei nemulțumiți, la începutul lunii martie 1947, de modul în care a fost împărțit grâul pentru sămânță. Primarul din comuna Slobozia a sesizat, la rândul său, nereguli la distribuirea grâului.
La 8 decembrie 1946, în comuna Negulești, primarul Ioan F. Ungureanu a fost bătut de locuitorii comunei după ce a luat 1.200 kg de grâu, destinat însămânțării, din hambarul de la moara preotului Gheorghe Mardare. Pretorul plasei Homocea a dispus suspendarea din funcție a primarului și trimiterea acestuia în judecată pentru sabotaj.
Pretorul plasei Podu Turcului i-a comunicat prefectului că în comuna Muncelu s-au distribuit din cele 5000 kg de grâu doar 3850 kg. Restul cantității „fiind luat de primar și delegații P.C.R. din Podu Turcului”, în timp ce „populația este foarte nemulțumită și ne solicită tot timpul grâul”. Prefectul a considerat acest fapt de o gravitate excepțională și a solicitat cercetarea cazului.
De acuze nu a scăpat nici Vasile C. Miron, primarul comunei Matca. Într-un raport întocmit de pretorul plasei Tecuci este menționat faptul că primarul a distribuit porumbul împreună cu câțiva prieteni din comitet, „cerealele fiind luate de cei mai guralivi, îndrăzneți și în mare majoritate cei care nu erau tocmai lipsiți”, iar acest mod de distribuire a produs mari nemulțumiri. În raport se arată că „primarul a insultat mulțimea ce cerea porumb, în majoritate cei lipsiți și primarul a bătut pe un cetățean, iar altul a voit să-l taie pe primar”. În document pretorul a menționat faptul că porumbul achiziționat la 700 lei kilogramul a fost distribuit populației cu 1100 lei kilogramul, „primarul susținând că 100 lei la kg o dă la P.C.R., iar lui rămânându-i un beneficiu de 478.500 lei”. Controlul a mai constatat lipsa unei cantități de 200 kilograme de porumb, pe care primarul nu o poate justifica. Concluzia a fost aceea că „primarul nu a procedat legal, just și echitabil, în felul acesta a creat mari nemulțumiri în comună creând o stare de spirit foarte agitată”. La rândul său, primarul Vasile Miron a susținut că distribuirea celor 3000 de kilograme de porumb primite din U.R.S.S. „a fost făcută așa cum cere și ordonă partidul nostru comunist”, iar lipsa „se datorează năvalei care a făcut ca unii să iasă neplătiți”. În declarația dată, primarul considera că „a împăcat majoritatea, cu excepția tovarășului ajutor de primar”. Acesta nu l-ar fi susținut în activitate pe primar, întrucât dorea să primească un sac de porumb, în loc de cele 30 de kilograme la care avea dreptul.
La începutul lui martie 1947 în rândul locuitorilor din satele de pe cuprinsul județului se înregistra o puternică stare de nemulțumire provocată de modul în care cooperativele din județ distribuiau mărfurile repartizate pentru a fi împărțite locuitorilor. Din această cauză prefectul Zaharia Doniga a fost nevoit să dispună măsuri împotriva celor vinovați. Dintr-un raport adresat ministrului de interne aflăm că 5 primari au fost suspendați din funcție. Constandache Ghiță, primar în comuna Munteni, arestat pentru furt de cereale. Ioan Ungureanu, comuna Negulești, deferit justiției întrucât a sustras cantitatea de 1.200 kilograme de grâu de sămânță. Gheorghe Bahria, comuna Galbeni, a furat 150 kilograme grâu de sămânță. Iancu Munteanu, comuna Poiana, suspendat din funcție pentru distribuirea grâului de sămânță la preț de speculă. Nicolae Tăbăcaru, comuna Corni, suspendat din funcție fiindcă a sustras 500 kilograme grâu de sămânță. Prefectul îi dădea asigurări ministrului că „s-au luat măsuri ca distribuirea cerealelor să se facă în mod echitabil și să ajungă în posesia celor îndreptățiți”.
Noua recoltă a îmbunătățit cât de cât situația alimentară a populației, deși în unele zone foametea s-a manifestat și în prima parte a anului 1948. Importul de cereale, ajutoarele primite din numeroase țări, intensificarea acțiunilor organizate la nivel național și cele proprii de mobilizare a locuitorilor, pentru salvarea celor înfometați, au permis depășirea greutăților cauzate de foamete. Însă greutățile vieții și privațiunile alimentare nu au dispărut nici în anii următori.
(Sursa: Daniel Bradea, CONTRIBUȚII LA ISTORIA ORAȘULUI TECUCI, Ed. Studis Iași, 2021, p. 397-406; foto – https://www.literaturadeazi.ro).
