Locuri de muncă vacante la vestita fabrică de borș ABC Tecuci

 

Renumita firmă ABC din Tecuci, care produce borșul tradițional din cele mai naturale ingrediente, face o nouă serie de angajări datorită producției care este apreciată și livrată în toată țara.

Astfel, la fabrica de borș ABC se caută pentru angajare: manipulanți marfă, ambalatori manuali și stivuitoriști. Nu se cer diverse studii, însă se cere seriozitate. La schimb, se oferă salarii avantajoase, condiții de lucru bune, program flexibil, echipă tânără și dinamică.

Persoanele interesate care își caută de lucru pot merge la Fabrica ABC, situată pe strada Alecu Russo, nr. 7, sau pot suna la telefon 0766.457.730.

 Parte din povestea borșului tecucean relatată de patronii ABC: „Dacă stăm strâmb și judecăm drept după patima noastră pentru borș, întâi de toate suntem moldoveni, apoi tecuceni, iară abia la urmă români. Iar, ca orice meșteșugari de ispravă, în bunul ce îl zămislim, ne punem toată priceperea și dragul.

Cum spuneam, așadar, noi nu ne dăm în stambă noi înșine, însă putem aminti că suntem întâiul producător industrial sau că ținem morțiș la trăsături precum calitatea și naturalețea. Asta, da, e lucru însemnat și nu-l pot zice mulți. Borșul nostru îi zămislit cu mare caznă, fiindcă-l facem așa cum scrie la carte: acru natural”.