Tarife la apă potabilă și canalizare în vigoare de la 1 mai pentru consumatorii județului Galați

 

Printr-un comunicat emis la sfârșitul lunii martie, Apă Canal SA informa consumatorii județului Galați despre faptul că „Explozia prețurilor energiei electrice și gazelor naturale conduce la majorarea tarifelor serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare-epurare în Județul Galați începând cu 1 aprilie 2022”. De la acea dată tarifele practicate au crescut, față de luna precedentă, cu 35% în cazul apei potabile și cu 30% la canalizare, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru agenții economici.

La cinci zile după ce noile tarife au intrat în vigoare, Apă Canal SA Galați anunță „reducerea tarifelor la serviciile de apă și canalizare-epurare începând cu 1 mai 2022”. „Întrucât prin OUG nr. 27/2022 s-a stabilit plafonarea prețului final facturat al energiei electrice și gazelor naturale pentru perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, Apă Canal SA Galați a revizuit Strategia tarifară. Conform noii strategii, începând cu 1 mai 2022 prețul pentru apa potabilă și tariful pentru canalizare-epurare vor scădea proporțional cu impactul plafonării prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Astfel, prețul apei potabile va scădea cu cca. 10% față de cel în vigoare de la 1 aprilie 2022, iar tariful la canalizare-epurare cu cca. 5%”, se arată în comunicatul emis în 5 mai 2022.

După trei săptămâni, în 29 aprilie 2022, consumatorii gălățeni erau informați că Apă Canal SA Galați „a aprobat ajustarea Strategiei de tarifare pentru anul financiar 2022, începând cu 1 mai 2022, în sensul scăderii prețului pentru apa potabilă și tarifului pentru canalizare-epurare proporțional cu impactul plafonării prețurilor la energie electrică și gaze naturale pentru perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, (conf. OUG nr. 27/2022)”.

De remarcat este faptul că ordonanța la care face referire Apă Canal SA, OUG nr. 27/2022, a fost emisă în 18 martie, cu zece zile înainte ca societatea să anunțe, în 28 martie, majorarea tarifelor. Prin urmare, încă dinainte de majorare se știa că 10% la apă potabilă și 5% la canalizare sunt în plus, dar se pare că nu a fost voință pentru a salva economiile consumatorilor gălățeni.

Noile tarife, practicate de la 1 mai 2022, pot fi regăsite în tabelul de mai jos:

 

One thought on “Tarife la apă potabilă și canalizare în vigoare de la 1 mai pentru consumatorii județului Galați

  1. DE SCUMPIT AU FACUT DAR MIZERIA , NISIPUL , PRESIUNEA CAND O VOR REZOLVA MANCATORI ASTIA DE BANI CARE NU FAC NIMIC

Comments are closed.