La intrarea în război regimentul era comandat de colonelul Leonida Foișoreanu și a participat la lupte din prima până în ultima zi de război.
Ofensiva din Transilvania
În momentul declarării războiului Armata a 2-a română avea trupele de acoperire cu efectivele de război la frontieră. Pătrunderea trupelor în Transilvania s-a făcut prin 18 puncte.
Conform planului de mobilizare, Regimentul 24 Infanterie împreună cu Regimentul 10 Infanterie erau în compunerea Brigăzii 11 Infanterie (comandant: colonelul Petre Fotescu) din cadrul Diviziei 6 Infanterie (Corpul III Armată).
O parte din trupele regimentului comandate de colonelul Leonida Foișoreanu erau dislocate încă din vara anului 1915 în zona Văii Buzăului unde, alături de celelalte regimente aflate în subordinea Diviziei 6 Infanterie, au efectuat lucrări defensive de „organizarea terenului”. Am spus doar o parte a trupelor, deoarece Batalionul 4 al regimentului a fost integrat în Brigada 6 Mixtă din care făcea parte și Batalionul 4 al Regimentului 64 Infanterie Tecuci. Această brigadă era în compunerea Diviziei 19 Infanterie și a fost dislocată în Dobrogea. Celelalte două batalioane ale Regimentului 24 Infanterie Tecuci se aflau în rezervă și au rămas în garnizoana de reședință.
Așadar, în seara zilei de 14/27 august 1916, prin trecătoarea Buzăului a pătruns în Ardeal doar Batalionul 2 din cadrul regimentului. Acesta făcea parte din „Grupul Buzău”. Prin urmare, nu sunt adevărate afirmațiile lui Constantin Kiriţescu: „Pe Valea Buzăului, drumul lui Mihai Viteazul în 1599, se avântă soldați din regimentele 10 Putna și 11 Siret. Prin Valea Putnei trec trupe din Regimentul 24 Tecuci”. Regimentul 10 Infanterie Putna făcea parte din „Grupul Putna” și la 14/27 august 1916 a pătruns în Transilvania prin Valea Putnei. Așa cum am arătat, Regimentul 24 Infanterie Tecuci deși făcea parte din Brigada 11 Infanterie avea un batalion la „Grupul Buzău” (sub comanda Brigăzii 12 Infanterie) și două batalioane în garnizoana de pace.
La acțiunea ofensivă din trecătoarea Buzăului au participat șapte batalioane și șase baterii cu un efectiv de aproximativ 8000 de oameni.
În ziua de 14/27 august s-a avansat din zona Răstoaca pe râul Buzău până în zona Broasca, apoi spre Cheia Buzăului. Botezul focului a avut loc în apropierea pichetului românesc de la Cheia. Lupta a fost crâncenă și, așa cum consemna un martor, ostașii noștri „cu sânge au început să scrie cartea cea nouă”. Pe 16/29 august una din coloanele grupului ajunsese la Comandău și Zagon, iar celelalte două avansau spre Barcani, respectiv pe Valea Buzăului spre Covasna și Întorsura Buzăului.
Înaintarea trupelor române a fost fulgerătoare și în doar două zile au ajuns la porțile Brașovului. Pe 16/29 august 1916, ora 3 ½ pm, notabilitățile Brașovului, în frunte cu locțiitorul de primar P. Fabrițius, la răspântia drumurilor ce duc la Hărman și Dîrste au întâmpinat trupele române în fruntea cărora se afla colonelul Mihail Darvari, comandantul Regimentului 6 „Mihai Viteazul”, căruia i-au predat orașul. La ora 17 coloana militară a acestui regiment își făcea intrarea triumfală în cetate prin strada Vămii. Populația românească și săsească a primit armata română cu îndelungi urale și flori. De consemnat și un moment emoționant: în ovațiile mulțimii, voluntarul braşovean din acel regiment, Florică Mănciulescu, absolvent al Facultății de Medicină din Paris, a arborat tricolorul românesc pe faţada Casinei și pe cea a Liceului „Andrei Şaguna”. Așadar, nu Regimentul 24 Infanterie Tecuci a eliberat Brașovul, așa cum cred unii tecuceni și autori de lucrări cu tematică istorică.
După o înaintare fulgerătoare, datorată și numărului redus al trupelor austro-ungare de la frontieră, în urma înfrângerilor din Dobrogea și a intervenției Germaniei care a trimis 4 divizii în Transilvania, au început problemele pentru armata română care și-a stopat ofensiva.
În continuare ne vom îndrepta atenția spre operațiunile armatei române la care au participat și subunitățile Regimentului 24 Infanterie Tecuci.
La 16 septembrie 1916, o companie a regimentului a făcut parte dintr-un detașament care a ocupat satul Crit, dar nu a mai putut înainta din cauza bombardamentelor artileriei inamice. În cursul serii compania a fost atacată de forțe inamice superioare, fapt care a obligat trupele române să se retragă la Fișeriu.
Cu prilejul luptelor de la Șinca Veche – Perșani, pe 20 septembrie 1916, un batalion al regimentului aflat în rezerva Diviziei 4 Infanterie a fost inclus în detașamentul aflat sub comanda generalului Boureanu. Două zile mai târziu, 2 batalioane ale regimentului au fost integrate într-o coloană de atac, sub conducerea generalului Boureanu, cu ordin de a pune stăpânire pe dealul Pleșu. Din cauza atacului Corpului 39 german, la ora 15, ostașii Regimentului 16 Artilerie au părăsit tunurile și au fugit spre Vlădeni. Panica s-a propagat rapid pe tot frontul diviziei. Trupele Diviziei 4 Infanterie și Brigăzii 11 Infanterie din Divizia a 6-a s-au retras la Vlădeni.
Luptele de la Vlădeni
La 23 septembrie 1916 un batalion din cadrul Regimentului 24 Infanterie a fost repartizat Detașamentului colonel Negulescu. Acesta avea ordin să ocupe poziții pe linia Țânțari – Schoner Berg.
În aceeași zi, au avut loc lupte crâncene în apropiere de Vlădeni. Ariergarda din care a făcut parte și un batalion al regimentului tecucean, aflată sub comanda colonelului Păianu, trebuia să țină pe loc puhoiul dușman, astfel încât resturile diviziei (după 25 de zile de luptă continuă mai rămăseseră 8500 de ostași din 20000) să ajungă înaintea Brașovului pentru a-l apăra până la sosirea ajutoarelor.
Pe dreapta șoselei Vlădeni – Codlea se aflau pe un platou trupele unui batalion al Regimentului 24 Infanterie. Soldații acestuia au luptat eroic, așa încât inamicul a fost obligat să se retragă înainte de a se ajunge la lupta corp la corp. Maiorul G. G. Garoescu, de la Regimentul 6 Vânători, a menționat în jurnalul său că ostașii Regimentului 24 Infanterie „tot câmpul l-au presărat cu morți și răniți, care se văitau de se auzea până hăt departe. Noi, din vale, trimiteam felicitări prin ștafeta specială și-i îndemnam să nu dea un pas înapoi că și la noi de vor veni vor fi făcuți val vârtej”. După ce divizia a ajuns în poziție la Țânțaru s-a dat ordinul de retragere.
Cluceru Dinu relatează astfel modul în care bravii ostași tecuceni s-au luptat la Vlădeni: „… dușmanul e pe urmele noastre. La 100 de pași gata să ne prindă. Disperați se strâng o mână de voinici din vânători și 24 infanterie și dau un atac la baionetă, ca să oprească puhoiul vrăjmașului. Atacul e scurt, îngrozitor! Vitejii noștri atacă cu furie, cu desnădejdea omului încolțit de moarte! Uralele lor puternice în disperarea lor, parcă sunt venite din altă lume!… Dușmanul nostru uimit se oprește. Acei ce intraseră în Vlădeni, șovăiesc și apoi fug ca nebunii afară din sat, îngroziți de vitejia românească. În acea clipă e scăparea! Obuzierele din spatele nostru, din noua poziție, deschid focul lor și strivesc dușmanul, care cutezase să intre în sat pe urmele noastre”.
Bătălia de la Brașov
În dimineața zilei de 24 septembrie / 7 octombrie a început „Bătălia Brașovului”, prin luptele de pe dealul Muscelului. Trupele române constituite în Detașamentul colonel Foișoreanu, comandantul Regimentului 24 Infanterie și al Brigăzii 11 Infanterie, au rezistat eroic bombardamentelor și atacurilor executate dinspre Poiana Mărului și tentativelor de învăluire.
Batalionul maiorului Butescu a opus o dârză rezistență și abia spre seară inamicul a reușit să ocupe Zărneștiul, iar detașamentul colonelului Foișoreanu s-a retras spre Brașov.
În același timp, Divizia 4 Infanterie sub protecția unei ariergarde lăsate la Bartolomeu (din care au făcut parte și subunități ale Regimentului 24 Infanterie Tecuci) s-a retras prin Brașov spre Predeal. Mai apoi s-au primit ordine pentru oprirea retragerii. Regimentul trebuia să ocupe poziții la Stupini. La ora 18 unitățile au părăsit Brașovul și au fost întâmpinate cu focuri de inamic, dinspre Ghimbav și Stupini. Ostașii tecuceni au luptat bine și nu au cedat terenul, mai cu seamă în lungul liniei ferate. Abia spre ora 20,30 inamicul a câștigat puțin teren în fața regimentului tecucean, iar Detașamentul cololonel Foișoreanu ocupa încă solid dealul Muncelului. În cursul serii și al nopții, la marginea de nord a Brașovului și la Bartolomeu, au avut loc lupte violente.
Zona cea mai vizată de atacurile inamice a fost zona gării Bartolomeu, unde s-a produs un episod sângeros cunoscut sub numele de „Masacrul de la Bartolomeu”.
Acest eveniment prezintă importanță și pentru tecuceni, în condițiile în care de-a lungul timpului s-a statornicit legenda conform căreia soldații uciși în „tranșeea morții” aparțineau unei companii din cadrul Regimentului 24 Infanterie Tecuci. Acest mit a fost întreținut și de unele lucrări cu caracter istoric ce au relatat despre luptele din gara Bartolomeu. Pe de altă parte, în baza unui articol publicat în anul 1921 în „Gazeta Transilvaniei”, se susține că ostașii morți în respectivele lupte aparțineau companiei și jumătate condusă de căpitanul Sava Cristescu din Regimentul 45 (Vlașca).
Nu vom analiza motivele pentru care compania respectivă nu s-a retras în cursul nopții de 7/8 octombrie 1916 (fie ordinul de retragere nu a fost dat, fie nu a fost respectat) și nici care au fost autorii efectivi ai acțiunii (unități maghiare sau germane), ci vom încerca să lămurim controversa din jurul apartenenței companiei conduse de căpitanul Cristescu la Regimentul 24 Infanterie Tecuci sau Regimentul 45 Infanterie Giurgiu (în diverse lucrări care au documentat evenimentul i-au atribuit şi titulatura Vlaşca). În continuare să vedem ce spun documentele.
Personalul Serviciului Istoric al Armatei a identificat referințe cu privire la acțiunile de luptă din gara Bartolomeu doar în Jurnalul de operații al Regimentului 45 Infanterie. Acesta a fost unul dintre regimentele care au participant la luptele din acea zonă. Din Ordinea de bătaie a Regimentului 45 Infanterie, la 14/27 august 1916, rezultă următoarele: comandantul Companiei I-a era căpitanul Cristescu Stan (în niciun caz Sava – vezi fotocopiile), așa cum apare în lucrările care au relatat despre această luptă, iar comandantul Companiei a II-a a fost căpitanul Popa Niculae.
Pe data de 25 septembrie / 8 octombrie 1916, în Jurnalul de operații al Regimentului 45 Infanterie a fost consemnat:
„La sosirea în apropierea gării s-a primit ordinul că trupele Diviziei 21 rămân în rezervă la centru, ambele coloane vor înainta până în dreptul cazărmii de infanterie unde vor aștepta ordine. Din curtea gării artileria inamică a tras violent asupra noastră. La Obrassu (?) regimentul s-a oprit din cauza luptei care se da pe străzile Brașovului și a retragerii trupelor din Batalionul al II-lea al Regimentului 24 Infanterie. Inamicul ocupa rambleul căii ferate, iar la canton avea așezată mitraliera care ne producea pierderi simțitoare mai ales în ofițeri. Aici au fost omorâți căpitanii Cristescu Stan și Popa Niculae”.
Așadar, ostașii români uciși în „tranșeea morții” erau din Regimentul 45 Infanterie. Este adevărat că în luptele date la Bartolomeu și în Brașov au căzut și eroi din Regimentul 24 Infanterie, așa cum este menționat pe monumentul ridicat pe locul unde s-au desfășurat luptele, dar și în documentele păstrate în arhive. Pe una din laturile monumentului de la Bartolomeu este pusă această inscripție: „Aici odihnesc ofițerii și soldații eroi din Rgt. de Infant. 6, 15, 2, 10, , 21, 24, 45, 61, 35, 46 căzuți pentru Patrie”.
De menționat faptul că incidentul s-a produs în ziua 8 octombrie 1916 și nu 10 octombrie cum spun unele surse. În lucrările care abordează acest subiect, referitor la numărul eroilor români morți se dau mai multe cifre: 168, 200 sau 250 de oameni.
La începutul anului 1921 nu se știa din ce companie a Regimentului 45 Infanterie proveneau acești ostași, așa încât Societatea „Mormintele Eroilor” a făcut apel la cei „care cunosc date precise în această privință, să ni le comunice de urgență, întrucât lucrările pentru eshumarea și identificarea eroilor din zona Brașov sunt în curs și numai prin aflarea acestor date se va putea păstra numele atâtor bravi căzuți pentru țară, dându-i-se fiecăruia mormântul și inscripția glorioasă la care are dreptul”.
Nu cunoaștem dacă apelul societății a avut vreun rezultat, dar în condițiile în care până în zilele noastre nu a fost publicată nicio listă cu numele acestor eroi credem că nu. Dacă luăm în considerare consemnările din Jurnalul de operații al Regimentului 45 Infanterie, conform cărora căpitanii Cristescu și Popa au murit în cursul acestor lupte, putem afirma că ostașii uciși în tranșeea din gara Bartolomeu proveneau din Compania I-a și Compania a II-a, Batalionul I, al acestui regiment, fiindcă cei doi ofițeri erau comandanții respectivelor companii.
În ceea ce privește subunitățile Regimentului 24 Infanterie Tecuci situația lor era următoarea: Batalionul 2 al regimentului, menționat în Jurnalul de operații al Regimentului 45 Infanterie ca participant la luptele din Brașov, făcea parte din Brigada 12 Infanterie („Grupul Buzău”) al Diviziei 6 Infanterie. În dimineața zilei de 25 septembrie / 8 octombrie 1916, Regimentul Feldioara și Regimentul 24 Infanterie erau călare pe comunicațiile ce duc de la Brașov spre Stupini – Ghimbav – Cristianul. Mai apoi, în cursul zilei, cele două regimente au fost respinse și aproape împinse spre Dârstele. Pentru a salva situația, în sectorul regimentului tecucean, a intervenit Regimentul 61 Infanterie care a reușit să respingă inamicul. În noaptea de 25/26 septembrie (8/9 octombrie) 1916 trupele române au început retragerea pe linia de frontieră.
Facem mențiunea că trupele române aflate în retragere erau sleite de puteri și cu unitățile amestecate. Încă de la Vlădeni multe companii rămăseseră cu câte 30-40 de oameni, în unele cazuri numărul soldaților ajunsese la 20 în cadrul unei companii.
În perioada 16/ 29 septembrie – 30 septembrie/13 octombrie 1916, Divizia 6 Infanterie care a acționat în zona Sfântul Gheorghe – Brașov a suferit următoarele pierderi: ofițerii – 13 morți, 62 răniți și 40 dispăruți; trupă – 499 morți, 2410 răniți și 3220 dispăruți.
Luptele din timpul retragerii
În timpul retragerii s-au dat lupte crâncene, în timpul cărora ostașii Regimentului 24 Infanterie Tecuci au făcut dovada a numeroase fapte de eroism. De pildă, la 3/16 octombrie 1916, un batalion al regimentului condus de maiorul Becheanu a pornit atacul asupra Muntelui Tătaru Mare. După șarje succesive, la 7/20 octombrie, muntele Tătaru Mare a fost ocupat, dar, la 8/21 octombrie, batalionul a fost nevoit să se retragă de pe munte înapoi pe coama dintre Siriuri. În cursul acestor lupte s-a remarcat locotenentul de rezervă Baștă Constantin care a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” cu spade în gradul de Cavaler cu panglica de „Virtutea Militară”, „pentru bravura și energia cu care a atacat în fruntea companiei poziția inamică ce ocupa cota 1481 (muntele Tătaru Mare, Tabla Buții) și după o luptă corp la corp a reușit să cucerească poziția inamică, să facă prizonieri și să captureze munițiuni și material de războiu, la 22 Octombrie 1916”.
La 3/16 octombrie 1916, două batalioane ale Regimentului 24 Infanterie de la aripa dreaptă a Diviziei 6 Infanterie avea să atace în direcția Golul Teherăului – P. Grămăticului. Generalul Dabija susține că acțiunea nu s-a simțit din cauza slăbiciunii comandantului care a fost înlocuit. Pe la ora 20, acest detașament a fost atacat de 2 companii germane, fapt ce a dus la retragerea de pe Golul Teherăului spre dealul Frunților. A doua zi, Detașamentul Golul Teherăului, format din cele două batalioane ale regimentului tecucean, a reluat acțiunea din ziua precedentă. Unitățile inamice au fost respinse dincolo de cota 1223 Pl. Grămăticului. Din cauza faptului că Golul Teherăului nu era solid ocupat, generalul Arghirescu a dispus retragerea și înlocuirea batalioanelor din Regimentul 24 Infanterie.
Referitor la aceste lupte generalul Constantin Vasiliu Răşcanu, pe atunci locotenent, avea să relateze: „Tocmai primesc un ordin – era generalul Anghelescu [corect: Arghirescu] care comanda Divizia 6 – că să atacăm, neapărat să cucerim Şoimu… Primesc o [hârtie] de la regiment cum că comandantul de divizie a dat ordin ca eu să iau comanda unui batalion din [Regimentul] 24 şi să atac acuma venind din vale către Şoimu. Noi găseam aici puṭini în coastă… aşa că împreună cu [Regimentul] 3 vânători şi cu ăsta să putem să luăm Şoimu. Aici, de unde veneam noi, îi zicea Valea Mrejii.
Acuma, natural, m-am dus la batalion, comandant de batalion acolo şi am văzut şi eu, sărmanii, zic ăştia sunt oameni de sacrificiu. Dar Arghirescu, văzând ce am făcut eu, a crezut că mare ispravă am să fiu în stare să fac! Iau batalionul ăla, am înaintat, am înaintat. Pe alte părṭi nu s-a făcut nimic, nu ştiu cine i-a deschis mai pe urmă, aproape când noi deja înaintam. Aşa că avusesem pierderi de-astea, că trăgeau ei de-acolo în noi ca în altceva! I-am spus lui Arghirescu şi a oprit lupta. Şi s-a hotărât atuncea să nu mai atace Şoimu, ci numai să-i puie acolo în faṭă, ca nemṭii să nu se poată… şi am fost şi eu eliberat de comanda aceasta de batalion. Şi m-am întors înapoi la [Regimentul] 3 vânători. Şi atuncea s-a mai întins, [Regimentul] 24 se hotărâse deci să reziste, să nu mai dea niciun atac”.
La 4/20 octombrie 1916 s-au dat lupte grele și pe înălțimea Golul Teherăului. Și aici ostașii regimentului tecucean, comandați de maiorul Dodescu, fostul comandant de batalion ce l-a înlocuit pe colonelul Leonida Foișoreanu, au dat dovadă de eroism și spirit de sacrificiu.
În acest sens, într-un raport al corpului de trupă, sunt menționați soldații Mocanu Ion, Ciobotaru Vasile și Berdan Niculae care „în luptele de pe Golul Teherăului (M-ții Buzăului), muntele aprinzându-se din cauza bombardamentului foarte violent inamic, nu se retrag, ci preferă să moară pe poziție în flăcări – sacrificiu îngrozitor – alături de comandantul lor de pluton, plutonierul Botez Constantin”.
Pe 8/21 octombrie, pe Valea Buzăului, comandamentul Diviziei 6 Infanterie a retras din regiunea cotei 1095 și de pe Podul Calului companiile din Regimentul 12 Infanterie și Regimentul 24 Infanterie pentru a fi reorganizate.
În urma ofensivei bulgaro-germane din Dobrogea, a înfrângerii umilitoare de la Turtucaia, a suplimentării efectivelor inamice din Transilvania, dar și a unor erori comise de conducerea armatei române, unitățile românești au fost nevoite să părăsească pozițiile deținute în teritoriile eliberate. Divizia 6 Infanterie s-a retras pe la Bran, Rucăr, Câmpulung-Muscel, după care a participat la luptele din Argeș și Vlașca, lupte ce au avut loc la începutul lui noiembrie 1916.
Daniel Bradea
Sursa: Daniel Bradea, CONTRIBUȚII LA ISTORIA ORAȘULUI TECUCI, Ed. Studis, Iași, 2021, p.138-153.
