O oră de muzică și adevărată încântare la Ateneu

 

Vineri, 3 iunie 2022, Ateneul Fundației Pelin a găzduit un recital vocal-instrumental care a avut în prim plan trei interpreți de mare valoare artistică, respectiv tenorul Ionuț Urdeș – lector universitar, doctor, la corn prof. univ. dr. Petrea Gîscă și pianista Aurelia Simion – profesor universitar doctor.  

 Ionuț Urdeș este absolvent al Facultății G. Enescu din Iași, trecând mai întâi pe la Liceul Dinu Lipatti din Iași, dar și pe la Liceul de Arte George Georgescu din Tulcea, orașul lui natal.  

Petrea Gîscă este absolvent al Facultății de muzică, specializat în instrumentul  corn – cunoscut și sub numele de horn din limba germană. El concertează la Opera Națională din Iași, fiind de loc din Suceava.  

Pianista Aurelia Simion este absolventă a Facultății de Muzică, este profesor universitar și a concertat cu mult succes în România, Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Franța, Bulgaria și alte țări.  

 În spectacol au fost prezentate următoarele piese: Melodie – la corn și pian de C. Rusnac; Dorința – Ionut Urdeș și pian de Viorel Popovici; Carnaval venețian – corn și pian de J.B. Arban; Morgen – Ionuș Urdeș plus pian și corn de Fr. Strauss; Halt – Ionuț Urdeș plus pian de Fr. Schubert; Stillwie de Nacht – Ionuț Urdeș plus pian și corn de C. Bohn; Impromptu – corn și pian de O. Negruță; Amintiri și Nostalgie – piese interpretate la pian de Aurelia Simion;  Erai tu! – Ionuț Urdeș plus pian și corn de A. Simion; După nuntă – Ionuț Urdeș plus pian de A. Stoia; Piesă în stil popular – corn plus pian de P. Gîscă și Balada inimii – Ionuț Urdeș plus pian și corn de C. Rusnac.  

După concert, instrumentistul la corn Petrea Gîscă a spus că acest instrument datează de la sfârșitul anilor 1700, din Germania, țara care continuă să fabrice instrumentul, prezent în mai toate orchestrele simfonice.  

Am asistat la un spectacol reușit, aplaudat de cei prezenți în sala Ateneu Tecuci.  

Felicitări interpreților și, mai ales, organizatorilor!  

 

Iancu Aizic