Atenție la focul lăsat nesupravegheat!

 

Sunt zile și nopți de foc pentru pompierii din toată țara, din cauza zecilor de incendii de vegetație. Până în iulie s-a înregistrat un număr dublu de incendii față de tot anul trecut. Militarii au intervenit în ultima perioadă la zeci de focare apărute spontan sau din cauza neglijenței oamenilor, care ignoră avertismentele și legile în vigoare. Intervențiile sunt îngreunate și de lipsa apei, dar și de accesul dificil în zonele cu teren accidentat. 

Din cauza secetei, flăcările se pot extinde la case, punând în pericol vieți omenești și bunuri materiale. Din păcate, foarte puțini dintre autorii acestor incendii sunt prinși, pentru că focul este pus, de regulă, noaptea, scrie stiri.tvr.ro. 

Statistica arată clar imaginea dezastrului. Peste 16 mii de incendii de vegetație s-au înregistrat din ianuarie până acum, aproape dublu față de tot anul trecut, arată datele IGSU. Și incendiile în pădure au fost de 6 ori mai multe decât în prima jumătate a lui 2021. Pagubele se apropie de un milion de lei, a anunțat Romsilva. 

Conform legii, arderea resturilor vegetale este posibilă numai după obținerea permisului de lucru cu focul, document eliberat de Șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din fiecare localitate. Incendierea fără autorizație se pedepsește cu amendă de 2.500 de lei.