Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în Tecuci și parohiile învecinate

 

Programul pelerinajului cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam în Arhiepiscopia Dunării de Jos, în perioada 1-14 august 2022  

În Eparhia Dunării de Jos a devenit deja o tradiţie ca în toată perioada postului Adormirii Maicii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, să se organizeze o procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, în majoritatea parohiilor din protopopiatele judeţului Galaţi. 

 Astfel, în acest an, peste 140 de parohii din cele cinci protopopiate ale județului Galați se pregătesc ca în perioada postului Adormirii Maicii Domnului să primească cu bucurie, cu evlavie și cu credință acest odor de mare preț aflat în patrimoniul sacru al Eparhiei Dunării de Jos. 

Pentru o informare corectă a credincioșilor cu privire la acest eveniment eparhial, în continuare redăm programarea parohiilor în care va ajunge Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam. 

Icoana va fi prezentă în perioada 7 – 8 august a.c. în protopopiatul Covurlui, după cum urmează: 

Duminică, 7 august, icoana va fi preluată de la parohia Vasile Alecsandri, protopopiatul Galați la ora 15⁰⁰ de către parohia Independența I, protopopiatul Covurlui, urmând a fi aşezată spre închinare la parohia Independența I în intervalul orar 15⁰⁰ – 15⁴⁵, apoi la parohiile Independența II (între orele 15⁴⁵ – 16³º), Piscu I și Piscu II (între orele 16³º – 17³º), Vameş (între orele 17³º – 18⁰⁰), Tudor Vladimirescu Prival (între orele 18⁰⁰ -18⁴⁵), Hanu Conachi (între orele 18⁴⁵ -19³º), Fundeni (între orele 19³º – 20⁰⁰), Costieni (între orele 20⁰⁰ – 20³º), Nămoloasa Sat (între orele 20³º – 21¹⁵), Mănăstirea Vladimirești (între orele 21¹⁵ – 22⁰⁰) și Tudor Vladimirescu (de la ora 22⁰⁰ cu slujbă de Priveghere). 

Luni, 8 august, icoana va fi la parohiile Izvoarele (între orele 8⁰⁰ – 8⁴⁵), Schela (între orele 8⁴⁵ – 9³º), Slobozia Conachi (între orele 9³º – 10³º), Cuza Vodă (între orele 10³º – 11³º), Suhurlui (între orele 11³º – 12³º), Rediu şi Plevna (între orele 12³º – 13³⁰), Slobozia Ventura (între orele 13³⁰ – 14¹⁵), Cuca (între orele 14¹⁵ – 15⁰⁰), Pechea IV (între orele 15⁰⁰ – 15⁴⁵), Pechea I (între orele 15⁴⁵ – 16³⁰), Costache Negri (între orele 16³⁰ – 17³⁰), Grivița (între orele 17³⁰ – 18ºº), Călmăţui (între orele 18ºº – 18³⁰), Cudalbi III (între orele 18³º – 19³º), Cudalbi I (între orele 19³º – 20³º), Mănăstirea Cudalbi (între orele 20³º – 21³º) și Pechea II (de la ora 21³º cu slujbă de Priveghere). 

Icoana va fi prezentă în perioada 9 – 14 august a.c. în protopopiatele Tecuci și Nicorești, după cum urmează: 

Marţi, 9 august, icoana va fi în protopopiatul Tecuci la parohiile Şerbăneşti II (între orele 8⁰⁰ – 9³º), Şerbăneşti I (între orele 9³º – 11⁰⁰), Lieşti (între orele 11⁰⁰ – 12³º), Buceşti (între orele 12³º – 13³º), Diecheni (între orele 13³º – 14³º), Iveşti II (între orele 14³º – 16⁰⁰), Umbrărești I (între orele 16⁰⁰ – 17⁰⁰), Umbrărești II (între orele 17⁰⁰ – 18⁰⁰), Condrea (între orele 18⁰⁰ – 19⁰⁰), Podoleni (între orele 19⁰⁰ – 20⁰⁰), Barcea Nouă (între orele 20⁰⁰ – 22⁰⁰) şi Eremia Grigorescu (de la ora 22ºº cu slujbă de Priveghere şi Sfânta Liturghie). 

Miercuri, 10 august, icoana va fi la parohiile Drăgăneşti (între orele 7⁰⁰ – 8³º), Malu Alb (între orele 8³º – 10⁰⁰),”Nașterea Maicii Domnului” (între orele 10⁰⁰ – 12⁰⁰), ”Sf. Voievozi” – Vechi (între orele 12⁰⁰ – 14⁰⁰), ”Sf. Nicolae” (între orele 14⁰⁰ – 17³º), ”Adormirea Maicii Domnului” (între orele 17³º – 22⁰⁰) şi ”Sf. Împăraţi” (de la ora 22ºº cu slujbă de priveghere şi Sfânta Liturghie). 

Joi, 11 august, icoana va fi în protopopiatul Nicorești la parohiile Cosmeşti Vale (între orele 7⁰⁰ – 8³º), Cosmeşti Deal (între orele 8³º – 10ºº), Nicoreşti (între orele 10ºº – 11ºº), Fântâni (între orele 11ºº – 12⁰⁰), Buciumeni (între orele 12⁰⁰ – 13ºº), Vizureşti (între orele 13⁰⁰ – 14⁰⁰), Ţepu de Sus (între orele 14⁰⁰ – 15⁰⁰), Ţepu de Jos (între orele 15⁰⁰ – 16⁰⁰), Brăhăşeşti (între orele 16⁰⁰ – 17⁰⁰), Nărteşti (între orele 17⁰⁰ – 18⁰⁰) şi Ciorăşti (între orele 18⁰⁰ – 19³º).  

De la Parohia Ciorăşti icoana va fi preluată de Parohia Matca 2, protopopiatul Tecuci, unde va rămâne peste noapte în biserica parohială cu slujbă de Priveghere şi Sfânta Liturghie. 

Vineri, 12 august, de la ora 8⁰⁰, icoana va fi în municipiul Tecuci la Parohia ”Sf. Gheorghe” unde va rămâne la închinare până sâmbătă, 13 august, ora 8⁰⁰. 

Sâmbătă, 13 august, icoana va fi la parohiile Matca 7 (între orele 8⁰⁰ – 10⁰⁰), Matca 3 (între orele 10⁰⁰ – 12⁰⁰), Corod 2 (între orele 12⁰⁰ – 14⁰⁰), Corod 3 (între orele 14⁰⁰ – 16⁰⁰) şi Blânzi (între orele 16⁰⁰ – 18⁰⁰).

De la Parohia Blânzi, icoana va fi adusă înapoi la Mănăstirea Adam, pentru ca duminică, 14 august, începând cu ora 16⁰⁰, să fie oficiată slujba Privegherii, după ce icoana va fi purtată în procesiune până la altarul de vară al mănăstirii. 

Aici, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un mare sobor de ieromonahi, preoți și diaconi va săvârși slujba Prohodului Maicii Domnului, în prezența evlavioșilor credincioși veniți la această mare sărbătoare închinată Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, transmite Pr. Rareş Bucur. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

fifteen − 4 =