Joi, 15 septembrie 2022, chiar în ziua în care, de obicei, se redeschideau școlile, am primit cu mare bucurie, din partea managerului Casei de Cultură a Municipiului Tecuci, invitația de a face o vizită la Muzeul de la Sivița al îndrăgitului artist popular, cu legături strânse cu Tecuciul, Paul Buța. Îi promisesem de mult timp că îi voi face o vizită și iată că, acum, acest lucru s-a întâmplat și nu puteam oricum rata această ocazie ivită. 

Sivița este un sat în comuna Tulucești din județul Galați și este o localitate veche, prima atestare documentară datând din 3 aprilie 1588 atunci când Sobul Manastru Galata din Iași cumpără o parte din terenurile de pe aceste locuri de la Domnitorul Petru Șchiopu. Documentele vremurilor ne mai spun că în anul 1772 satul avea 26 de familii iar ultimul recensământ realizat în urmă cu puțin timp ne spune că aici ar locui circa 3.000 de săteni. 

Ne îndreptăm cu mașină spre Sivița, având de parcurs 78 de km, o distanță egală cu un drum la Galați. Trecem prin localitatea oamenilor harnici, Matca, nume cunoscut bine în întreaga țară prin produsele legumicole iar cineva  remarcă faptului că dacă pe drumul Tecuci – Galați mai vezi locuitori săteni stand pe bănci la șosea, la Matca toți au de lucru de la cei mici la bătrâni. La tot pasul vezi sere, unele vechi, recondiționate, altele noi și moderne, iar alături locuințe și vile la cele mai înalte standarde, pentru că mereu munca a fost este și va fi răsplătită cum se cuvine. Ajungem în comuna Cudalbi, renumită atât prin curățenia ei cât și prin faptul că până în anul 1989 era considerată una dintre cele mai mari comune din țară, având o conducătoare renumită, Dumitra Bârsan, fostă membră sau supleantă în Marea Adunare Națională pentru rezultatele foarte bune obținute. Urmăresc gardurile curților, fie din construcții metalice sau plăci de beton și zidărie, toate elegante. Privim apoi frumoasa clădire a Primăriei, dar și Casa de cultură a comunei Cudalbi. Trecem prin Băleni, prin Cuca și vedem peste tot panouri solare sau instalații de producere curent electric. Trecem prin Frumușița, Scânteiești și Ijdileni și ajungem la Sivița. Localitatea se află la doar 20 km de Galați.  

 Fac o poză la poarta Muzeului și imediat suntem luați în primire de simpatica familie Marga și Paul Buța, întrăm în frumoasa curte și nu știm la ce să ne uităm mai întâi. Aici, vedem cum arată un sat prin anii 1960, cu adevărata viață de acum jumătate de secol. Privesc casa acoperită cu stuf și aveam să aflu de la artistul popular faptul că prin anul 2003, când a achiziționat-o, avea acoperișul din azbest dar el a dorit să-i dea o nuanță mai rustică, acoperind-o personal cu stuf. Nu știm la ce să ne uităm mai întâi pentru că tot ce vedem e foarte rustic, viața de la țară este peste tot unde privești. Artistul Paul Buța ne vorbește și de alte muzee de acest fel din țară, se oprește la cel de la Adam și ne spune că acolo venea să-l viziteze chiar și Regina Maria. Continuă prin a ne vorbi de datinile și obiceiurile acestor locuri de care el s-a legat cu adevărat. Ne amintește și de Muzeul de la Cavadinești și continuă prin a ne destăinui istoria costumelor populare oprindu-se la opinci, obiecte de care el nu se desparte, ori de câte ori vine la Tecuci sau în alte orașe pentru a prezența festivaluri folclorice, mai mult decât atât, le poartă cu cea mai mare mândrie și ne îndeamnă mereu să nu uităm aceste lucruri. Continuă, spunând că dacă zona Maramureșului este renumită prin muzeele din multe locuri, în Moldova acest lucru nu se prea găsește și, de aceea, el a dorit să facă acest lucru, iar noi consemnăm, acum, cu plăcere, că a reușit.  

Ne povestește în continuare că în sat există o singură Troiță, el a mai construit una pe care a inaugurat-o cu multe personalități politice și religioase de față, fiind un adevărat mare eveniment al satului pe care îl iubește foarte mult. Privim în curte la o frumoasă fântână, protejată de intemperii. Și-a dorit enorm acest lucru, a angajat oameni la săpat, a ajuns până la 29 de metri adâncime dar apa obținută i s-a părut sălcie. 

 S-a consultat cu sătenii și a aflat că apa bună se află la circa 40 m și el a săpat până a realizat ce și-a propus. Ne spune că acest muzeu este vizitat de multe persoane dornice de istoria satului românesc, în special școli cu mulți elevi. De multe ori vizitatorii mai sunt puși și la mese, așa cum s-a întâmplat și acum cu noi, unde distinsa lui soție ne-a pregătit imediat renumitele poale în brâu, după care mergea și un vinișor la alegere – alb sau roșu- și alte băuturi și special pentru noi, vechea și renumita Bragă. Aceasta este de fapt adevărata ospitalitate a sătenilor români. Urmăream pe jos vechile rogojini ce erau pe timpuri, acum, ele protejate de alte lucruri din copilăria noastră, țolicele. Acum, țolicile acopereau rogojinile pentru că o rogojină e mult mai de preț decât o țolică, ne spune simpaticul artist popular. Continuă prin a reaminti vechile tradiții și obiceiuri populare, oprindu-se la un gemuleț din ietăcel, spunând că, în general, ele se făceau mici, pentru că sticlă nu prea exista și ele se făceau din bășici de porc. Privim la geamurile protejate cu perdeluțe legate la mijloc și aflăm adevăratul ritual al acestora, pe înserat ele trebuind desfăcute pentru a nu se vedea nimic în casă și numai dimineață, la ivirea zorilor, desfăcute și strânse la mijloc. Ne repetă faptul că noi trebuie să avem un mare respect pentru portul și tradițiile populare, dând exemplu personal unde la reamenajarea căsuței a căutat să vină cu lucruri noi, strict necesare, dar păstrând cu strictețe vechea arhitectură. 

Intrăm într-o încăpere unde vedem tot felul de ștergare vechi, unele chiar și de peste o sută de ani, minunate broderii făcute numai manual și remarcăm perne având la suprafață brodate peștișori. Intrăm în încăperea în care sunt aranjate oalele de lut de diferite forme și dimensiuni, explicându-ne rostul și modul lor de folosire. Ne sunt arătate oalele pentru lapte, ocazie prin care ne amintește de adevărata legătură între familiile sătești care aveau copii și dacă o vacă nu dădea lapte bun pentru copii, vecinii o ajutau cu lapte special pentru creșterea copiilor. Legat de copii, întrăm în bucătăria țărănească, unde lângă sobă, la o înălțime mică, un micuț leagăn pentru copii, pe post de pătuț, găzduia copilul și în timp ce femeia gătea mai legăna pruncul. În bucătărie, ne sunt prezentate măsuța și scaunele la care stătea, ne amintește de tăierea mămăligii numai cu ața, amintind și de neuitatul hutup de mămăligă. 

 În sfârșit, întrăm în renumita Camera a măștilor. Întrebat cam câte are, spune că acum în jur de o sută, dar la un moment dat a depășit o mie de măști, multe din ele ajungând în SUA, Franța, Belgia și alte țări. Ne spune de ritualul măștilor care nu pot fi distruse decât prin „Ghiogăreală”, adică bătute cu bâtele. Se oprește apoi la a ne spune cum se lucra cu fusul, despre tors, de la cânepă ordinară până la firul fin, lucrând apoi pentru noi și la un război de țesut. Vedem lucruri interesante și mai ales frumoase, lucru care îl face pe artistul popular Paul Buța să ne repete ce spunea marele Iorga „Ce e util e și frumos și tot ce e frumos e și util”. Trecem din nou în camera oalelor și privim la un ulcior care avea urechile împletite frumos și ne spune că a fost conceput special pentru o tânără familie, împletitura însemnând legătură veșnică dintre ei. 

Ne explică apoi cum păstrau iarna sătenii peștele, prin atârnare la înălțime și uscare, peștele fiind aici un produs uzual, Prutul fiind doar la 500 m. 

Întrebați fiind pe ce rută am venit, caută să ne explice legendele satelor, când un tătar a dorit să se căsătorească cu o fată din aceste părți, nu a reușit, și în amintirea acesteia au apărut satele „Frumușița” pentru că fata era frumoasă, „Tulucești” pentru că ea lucea, și „Sivița” de la șuvița de păr păstrată în amintire. 

Artistul popular Paul Buța își face timp de toate. Ne-a dus în cămară – beciul gospodăriei, unde deja erau aranjate pe rafturi, cu etichete, sucul de roșii, zacusca, compoturi, ardei iuți la borcane și altele, toate într-o ordine deosebită și etichetate, În curte, el lucrează acum la un grup social nou și modern, cu două cabine, pentru vizitatori. Am fost serviți cu fructe, mai ales struguri. Toate de o finețe deosebită. 

Și pentru că la început am amintit de deschiderea școlilor, trebuie să-i mulțumim familiei Buța pentru primire, iar artistului popular Paul Buța pentru frumoasa lecție de istorie a satului românesc oferită cu toată dragostea. Felicitări familiei Buța pentru tot ce a făcut și mult succes în tot ce vă propuneți! 

Iancu Aizic