Despre comunitatea evreiască din Tecuci, despre evoluția ei și despre relațiile cu populația locală s-au scris deja, de-a lungul timpului, mai multe lucrări pertinente, iar nota lor dominantă o constituie exact această bună conviețuire a cetățenilor tecuceni, dincolo de diferențele lor etnice și de confesiune.   

Îl cunosc bine pe autor. Istoric de excelentă calitate are vocația cercetării și știința lucrului bine gândit, bine proiectat și bine procesat. Mereu în lumină, în document și-n pozitivitate, nu se lasă amăgit de cântecul bufniței noptatice și nu prețuiește decât ceea ce este certificat de document, de zapise și hrisoave arhivistice. Știu c-a cercetat ani întregi prin arhive, că a răscolit tot ceea ce putea să-i împlinească documentarea, iar cele nouă cărți publicate până în prezent, decupate, toate, din istoria fostului județ Tecuci îi confirmă imaginea de istoric harnic și bine așezat în imperativele cercetării istorice.  

De fapt, exact acest mod de dispunere îl deosebește de alți cercetători arondați aceleiași delicate probleme. La Daniel Bradea accentul nu mai cade pe memorialistică, pe amintiri, pe mărturii subiective (prezente și ele în acest demers analitic), dar acestea  sunt complinite de rigoarea documentaristului, de acte și dovezi convingătoare, astfel încât să nu rămână nicio afirmație îndoielnică sau hazardată. 

Știm bine că istoria își are metehnele ei, momentele ei de izbeliște și de poticniri abrazive, dar în urma istoriei vine istoricul, fără prejudecăți și fără parti-pris-uri la cheie, care scotocește, cercetează și așează faptele în cadrul lor natural.  

Daniel Bradea și-a asumat, prin voie vegheată, această sarcină, de a-și plia cercetarea pe un fapt istoric deja foarte încărcat, care a cumulat destule reglementări oficiale, mai apoi destule poziționări și atitudini istorice. Nu le trece nici el cu vederea și nu le ignoră, dar concede că până la urmă, oricât de diferită ar fi populația unei localități, există momente când se sincronizează într-o vibrație unică, izomorfică și  temperamentală când se bucură cu toții și se întristează împreună. Prea s-au înmulțit pericolele care afectează omul în sens generic și nu individul care aparține unei etnii sau unei credințe. Un accident nuclear, bunăoară, va fi resimțit de toată lumea la fel, nimeni nu va fi privilegiat și nimeni mai năpăstuit decât altul. Încă un accident precum cel de la Fukushima, dar mai rău gestionat și omenirea ar putea fi confruntată cu un dezastru fără soluții.    

Am citit manuscrisul lui Daniel Bradea pe nerăsuflate. Am remarcat modul captivant în care a fost sertarizat materialul istoric, mulțimea documentelor inserate și fără să vreau mi-au trecut prin memorie mulțimea relațiilor mele cu evreii din Tecuciul târziu, când febra plecării lor devenise frecventă. Cum aș putea uita evreul care ținea un magazin de confecții pe Strada Mare, pe lângă fosta librărie Ion Slavici care, deși mă vedea pentru a doua oară, îmi propunea să-i cumpăr haina ce-o probam, chiar dacă nu aveam bani, convins că mă voi achita la proxima chenzină sau lichidare?   Într-o vreme de suspiciune generalizată acest om arăta o încredere aproape neverosimilă, cum n-o întâlneam la conaționalii mei.  

Cum aș putea uita familia Scorțaru, care mi-au fost, ani de zile, vecini de apartament, pe avocatul, dar și pe soția sa, d-na farmacistă  unde găseam totdeauna sfat bun și medicamentele necesare atunci când copilul nostru prezenta un disconfort de sănătate?

Când am venit la Casa de Cultură, Iancu Scorțaru era rectorul Universității cultural-științifice și am colaborat cu el câțiva ani buni, până la plecarea din Tecuci.  

Familia Scorțaru avea în grijă o nepoțică, fata Sofiei Scorțaru-Păun, o ziaristă de excepție. Scria la „Scânteia tineretului” și articolele sale erau, pentru multă lume, model de analiză și de dispunere stilistică. Fetița ei, era de-o vârstă cu copilul nostru și, cum o creșteau bunicii, le  supravegheam deseori împreună Șotronul sau jocul cu coarda. Devenise așa de popular încât copii de pe scară îl căutau totdeauna ca pe un tovarăș de joacă, iar el, marele avocat Scorțaru și nepoțica, intrau repede în  rol și deveneau parteneri veritabili. 

Cum l-aș putea uita pe profesorul de filosofie, tobă de carte – Segal Avram, poate cel mai informat om din oraș. Era la curent cu tot ce se petrece în lume și putea oricând să conferențieze despre Mișcarea Hippy sau despre revoltele studențești din Occident când Universitățile marilor metropole erau luate cu asalt de tineri nonconformiști ce-și lăsau jaguarele în parcare și urcau pe baricade hotărâți să schimbe lumea. Desfășurate sub semnul celor trei M (Marx, Marcuse și Martin  Heidegger)  tinerii voiau ceva, dar ce anume nici lor nu le era clar.  

Îi mulțumesc autorului pentru această lectură și pentru aducerile aminte pe care mi le-a provocat de le-am extras din sipetul, unde nu mai umblasem  de multă vreme.  

Ionel Necula  

*Daniel Bradea, Aspecte din viața comunității evreilor din Tecuci, Editura Pim, Iași, 2022, ISBN 978-606-13-7156-3.