Sâmbătă, 19 noiembrie, în jurul orei 11, polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Independența, soldat cu rănirea unei persoane.
La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. În incident au fost implicate un autoturism condus de o femeie în vârstă de 35 de ani și o autospecială de transport persoane dializă condusă de un bărbat de 36 de ani.
În urma impactului dintre cele două autovehicule a rezultat vătămarea corporală a pacientului aflat în autospecială, o femeie în vârstă de 58 de ani. Aceasta a fost transportată la spital, unde a rămas internată pentru investigații medicale. Cei doi conducători auto au fost testați alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a produs accidentul, se arată în comunicatul IPJ Galați.