Acțiune a Poliției Transporturi: 496 de stații și 757 de trenuri verificate. 701 sancțiuni aplicate

 

În perioada 18 – 20 noiembrie 2022, la nivel național, polițiștii de la transporturi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, din bagaje sau de bagaje ale călătorilor, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică în domeniul transporturilor feroviare de călători, în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. 

În cadrul acțiunii, au fost efectuate verificări în 496 de stații de cale ferată și 757 de trenuri de călători, fiind legitimate 3.525 de persoane. Astfel, au fost depistate șapte persoane bănuite de comiterea unor fapte penale, dintre care 3 în flagrant delict. 

De asemenea, au fost depistate 29 de persoane care apelau la mila publicului, 3 urmăriți, 8 minori lipsiți de supraveghere, fiind aplicate 701 sancțiuni contravenţionale, în valoare de 160.480 de lei. 

Exemple: 

Vineri, 18 noiembrie a.c., polițiștii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galați –  Postul de Poliție Transporturi Feroviare Focșani au depistat în stația CF Focșani un bărbat în vârstă de 28 de ani, din municipiul Buzău, care avea asupra sa un cuțit tip briceag de 25 de centimetri, în poziția deschis. 

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. 

Sâmbătă, 19 noiembrie, în jurul orei 16, la Postul de Poliție Transporturi Feroviare Sibiu Călători s-a prezentat un cetățean srilankez care reclama faptul că în timp ce se afla în stația CFR Sibiu i-ar fi fost sustrasă geanta, în care avea mai multe bunuri.  

În urma investigațiilor efectuate, a fost identificat un bărbat în vârstă de 22 de ani, bănuit de comiterea furtului. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt, transmite Poliția Română.