Directorul nostru, inginerul Vasile Mihalache

Am postat prima parte a titlului acestui material cu gândul la unul dintre primele filme ale Cinematografiei românești, intitulat „Directorul nostru”, un film satiric realizat în anul 1955 de renumitul și regretatul regizor Jean Georgescu, având o distribuție de excepție cu renumiți actori ai acelor vremuri, cum au fost Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu Birlic, George Ramadan și altii. Am revăzut acum pe FB secvențe din acest minunat film și am remarcat o discuție între doi salariați despre șeful lor „Un director, trebuie să știe tot, că de aia e director”. 

 Cu gândul la acest lucru și mai ales cunoscând faptul că majoritatea directorilor și-au pus serios amprenta pe unitățile pe care le-au condus, am făcut o logică legătură între fosta unitate IGO care l-a avut director pe Nistor, OCL Alimentară cu directorul Cracea, OCL Industriale cu Damachi sau Ștefan, IRTA cu Ciupală, FAM cu Ionescu, Biblioteca cu Andronache, doctorul Secară cu Spitalul, Bulai și Posteucă cu telefoanele, Cruceanu Competrolul și îmi permit să adaug aici și pe inginerul Vasile Mihalache cu VITIMAS. De fapt, unitatea a purtat mai multe nume de la IMA la IMAIA, apoi UFRMA și în final VITIMAS, dar vom reveni cu acestea. 

Am consultat cu mare atenție cartea intitulată „Tecuci, evenimente din viața localității” – a recunoscutului istoric local Ștefan Andronache și aici am găsit, la pag. 65, faptul că, în luna aprilie 1951, la Tecuci a luat ființă Centrul Mecanic pentru repararea mașinilor agricole și a utilajelor, pentru ca apoi, în anul 1953, să fie dată în folosință Hala mare a Centrului Mecanic. A fost, pe atunci, una din primele unități industriale din Tecuci pentru ca mult mai târziu, prin anul 1967, să apară Unitatea de Reparații Auto – IRA, unde se reparau mare parte din mașinile din țară, mai ales zona Moldovei și apropierea ei. 

Centrul Mecanic s-a transformat încet, încet, dintr-o unitate doar de reparații mașini agricole în una de producere de utilaje și piese agricole, devenind, cum am mai spus, din Centrul mecanic IMA adică Întreprinderea de Mașini Agricole, apoi UFRMA – Unitatea de Fabricații și Reparații Mașini Agricole, apoi, diversificându-și activitatea, trecând și în Industria Alimentară, devenind IMAIA – Întreprinderea Mecanică pentru Agricultură și Industria Alimentară, pentru ca după 1989 să fie obligată să-și schimbe numele. După multe consultări s-a aduc la forma VITIMAS, adică mașini pentru viticultură, una din principale activități ale unității. 

 Pe la conducerea acestei unități au trecut mai mulți directori, Ion Artimenko, C. Drăgoi, ing. I. Marin din Focșani, pentru ca prin anii 1970 să fie numit la conducere un tânăr inginer, stagiar pe atunci, absolvent al Facultății de electrotehnică din Iași, Vasile Mihalache, de loc din zona Botoșanilor. Avea pe atunci în jur de 25 de ani dar imediat a dovedit că merită această funcție. Împreună cu șeful Serviciului tehnic, Vasile Doruș, cu inginerul șef Gh. Cercel, cu șeful serviciului plan și organizarea muncii Roland Chiculița și cu alții din conducerea unității au reușit să asimileze mereu noi și noi produse, impunându-se pe plan local și chiar în țară. Uzina și-a diversificat aria de producție și dacă la început erau 150-200 muncitori în total, în ultimii ani unitatea avea în jur de 1.400 salariați. Existau în țară cam 30 de unități similare – IMAIA – dar unitatea tecuceană era mereu în fruntea lor luând de la forul superior DEGEMA. de multe ori, steagul de fruntaș pe ramură. Având, cum am spus, un domeniu de activitate foarte delicat – agricultură – apăreau mereu lucrări de maximă necesitate, numite pe atunci Priorități, lucrări prioritare care obligau producția să lase mai ușor producția normală și să realizeze în program de urgențe, tot ce era nevoie. În mare parte, Tecuciul era imediat solicitat și totul era rezolvat bine și la timp. Planul era an de an realizat, unitatea avea mereu bani în cont. Nu exista zi de salariu amânată din lipsa de fonduri, banii se dădeau uneori chiar înainte de data stabilită, dacă ea cădea sâmbătă sau duminică. Se acordau cuvenitele gratificații pentru îndeplinirea planului. Toți salariații beneficiau și de excursii anuale cum erau cele de la Durău, Lacul Roșu și în alte locuri din țară. 

În curtea unității, pe o scenă special amenajată, au evoluat, în fața muncitorilor și salariaților, mari actori și interpreți renumiți cum a fost de exemplu și Dan Spătaru. 

Directorul nostru, Vasile Mihalache – spun al nostru pentru că a fost și al meu în perioada în care eram casier general – a dat mereu dovadă de adevărată omenie atunci când era solicitat de oamenii muncii în anumite probleme sociale sau personale și când nu le putea rezolva, apela și la colegii lui conducători ai altor unități, aceasta pentru că la dânsul pe primul loc, era OMUL. Pot spune că unul din cei ajutați de acesta într-un moment delicat al vieții am fost și eu și este bine să ne amintim mereu de cei care ne-au ajutat la greu. Îi mulțumesc și pe această cale. 

Pentru frumoasele rezultate obținute pe plan local, o perioada de timp a îndeplinit și funcția de Secretar cu probleme economice a municipiului Tecuci. 

 După 1989, la fel ca și în celelalte unități de profil, a bătut așa zisul vânt al privatizării, atunci când unitatea aceasta, la fel că multe altele, a fost cumpărată de miliardarul de carton Cătălin Chelu care a fracționat-o și vândut-o pe bucăți, începând cu terenul din față, unde se afla casieria unității, cabinetul medical, un magazin de desfacere, un punct alimentar și altele. Pe terenul vândut s-a ridicat Complexul Penny. La aflarea în oraș că la Tecuci avem Penny, mulți întrebau – Bine, dar unde este locația lui. Și toți spuneau – În față la VITIMAS. Astăzi, sunt mulți care nu mai știu că în Tecuci a existat VITIMAS și când unii întreabă unde a fost, li se spune – Unde e acum Penny. 

Pot spune cu siguranță că inginerul Vasile Mihalache se confundă cu VITIMAS. În ultimii ani, am deținut funcția de casier principal la această unitate. Veneam sâmbăta și duminica pe la unitate și directorul Mihalache era mereu prezent. 

De câte ori veneam în birou la dânsul, mai ales sâmbătă și duminică, în zilele deci libere, îl găseam sau la birou lucrând și pregătind programul pentru săptămâna următoare sau era la geam, privind spre prezent sau poate spre viitor care, din păcate, nu a mai fost așa cum și-a dorit. Alături de celelalte unități din oraș – FAM, IRA, ICMT și altele, tăvălugul privatizării, și distrugerii a ceea ce era productiv, a trecut și prin municipiul nostru. 

Personal, consider că acest conducător de unitate a făcut tot posibilul ca aceasta să mai reziste, dar curentul distrugerii era prea mare. 

 Zilele trecute am revenit cu aparatul foto la gât în locul unde am lucrat circa 40 de ani. Privesc la marketul Penny și revăd firma IMAIA. Întru în curte și în față mă întâmpină grătarele cu mici și bodega cu bere. Pe holul central, unde erau birourile, liniște totală. Am în față fosta hala de producție, acum un mare magazin chinezesc. Așa am dorit oare noi, să transformăm unitățile industriale, productive, în baruri, mici și centre comerciale? Nu vorbesc de totalul muncitorilor din unitățile sus menționate și altele neamintite care duceau la circa 10.000 de salariați. Mă refer doar la foștii muncitori de la această unitate care depășeau o mie. Ce fac ei acum, cu ce trăiesc, oare interesează pe cineva? 

Oricum, în final repet faptul că acest conducător, fostul meu și al mai multor Director și-a făcut pe deplin datoria. De aceea, îi adresez și acum mulțumirile mele pentru tot ce a făcut și face în continuare, pentru că de câte ori mă întâlnește mă întreabă „Cu cine de la noi te-ai mai văzut?”. Și se interesează mereu de foștii lui salariați. 

Domnule inginer Mihalache Vasile, să ne trăiești, să fii sănătos și La mulți ani, alături de cei dragi! 

PS.

Urmăresc cu mare atenție postările unui grup intitulat VITIMAS Tecuci și care, după cum înțeleg, are ca inițiator pe fosta salariată Caliopia Balaban, aici mai scriind și Aurelia Bucătaru, o altă colegă a acesteia. Vin cu propunerea să încercăm să facem, câți mai suntem, o întâlnire cu foștii salariați de la această frumoasă Familie VITIMAS. Personal, voi sprijini acest lucru cu cea mai mare plăcere. 

Iancu Aizic