La auzul veștii că Tache Anastasiu a încetat din viață, mulți se întrebau cine va deveni moștenitorul averii fostului politician liberal și proprietar din Tecuci. Răspunsul a venit rapid. La  doar două zile după decesul său, prim-preşedintele Tribunalului Ilfov a deschis plicul sigilat în care se afla testamentul olograf al lui Tache Anastasiu, prin care acesta lăsa „întreaga lui avere mişcătoare şi nemişcătoare, şi anume moşiile sale Călmățui şi Ţigănești” Academiei Române din București, „ca legatar universal”.  

Într-o ședință din 14 martie 1900, Academia Română a primit testamentul lui Tache Anastasiu din 27 decembrie 1897, prin care acesta îi lăsa întreaga sa avere. 

Zece zile mai târziu, secretarul general al Academiei, Dimitrie A. Sturdza și farmacistul Roșu, rudă apropiată a răposatului, s-au deplasat la Tecuci pentru a prelua averea fostului senator liberal, care îi fusese lăsată Academiei Române conform testamentului. 

Cu toate că testamentul olograf al lui Tache Anastasiu fusese recunoscut de către autorități, Elena Anastasiu, soția sa, și cei doi frați, Iancu și Alexandru/Alecu Anastasiu, în calitate de moștenitori „ab intestat”, au inițiat o acțiune împotriva Academiei.  

După apariția testamentului din 1 ianuarie 1900, cei doi frați și Primăria orașului Tecuci au cerut să li se dea posesia asupra averii. Autenticitatea acestui testament a fost contestată de către Academia Română, așa încât a avut loc un proces în care Academia a trebuit să se confrunte cu moștenitorii de sânge ai defunctului și cu Primăria  orașului Tecuci. 

Autenticitatea celor două testamente a dus la o dispută juridică intensă între cei care încercau să moștenească averea lăsată de Tache Anastasiu. Această dispută a implicat un număr mare de avocați, care s-au prezentat în fața judecătorilor Darie Donici – președintele completului, Racoviță și Lambrior – asesori. Printre acești avocați se numărau persoane de marcă, precum Dimitrie A. Sturdza, Titu Maiorescu, Constantin G. Cociaș, Vasile Lascăr, Mihail Ferechide (grafiat și Pherekyde) și Dontaș, care reprezentau Academia, precum și Take Ionescu, Alexandru Djuvara, Alexandru Rășcanu, Sculy Logothetides, Ioan C. Barozzi și Cojan, care au pledat pentru drepturile moștenitorilor. De asemenea, Primăria orașului Tecuci i-a avut pe Constantin Dissescu și Anghelescu, precum și pe ajutorul de primar Givid. Este de înțeles că onorariile cerute de acești avocați erau pe măsură. 

La data de 12 iunie 1900, în camera de consiliu a Tribunalului Tecuci, în prezenţa fraţilor Iancu şi Alecu Anastasiu, a soţiei testatorului şi a câtorva avocaţi, a fost citit al doilea testament, trimis Tribunalului Tecuci de avocatul Alexandrescu din București. Acest nou testament invalida testamentul anterior dat lui Sturdza și lăsa întreaga avere a lui Tache Anastasiu fraților săi. „Faptul a produs o senzaţie enormă în tot oraşul, unde lumea discută pretutindeni în grupuri îmbucurătoarea veste.” 

Conform testamentului din 1 ianuarie 1900, Anastasiu a lăsat 200.000 de lei Primăriei orașului Tecuci pentru a procura apă de băut, 60.000 de lei pentru a construi în Tecuci un local de școală profesională, 100.000 de lei pentru întreținerea școlii, 60.000 de lei pentru construirea unui cavou în Călmățui, 10.000 de lei lui Pătărlăgeanu, 10.000 de lei lui Iacob Albu și 10.000 de lei pentru servitori. În plus, 2.000 de lei pe lună i-au fost acordate soției sale, iar 100.000 de lei au fost alocați pentru construirea unei hale sistematice în Tecuci și 20.000 de lei pentru repararea bisericii catedrale. Avocatul Iacob Albu din Tecuci a fost numit executor testamentar. 

 Pe 18 iunie 1900, subiectul a fost reluat de către ziarul „Adevărul” care a prezentat declarația Elenei Anastasiu, soția defunctului, confirmând că ea a trimis testamentul către Tribunalul Tecuci. Totodată, a negat faptul că Alexandrescu ar fi „scos la lumină testamentul din urmă”. Ea a depus dovada recepției oficiului poștal central din Capitală pentru a-și susține poziția. În Tecuci, cei care au citit testamentul au afirmat că acesta a fost scris și semnat de Tache Anastasiu. Nu puțini au fost cei care considerau că ambele testamente erau adevărate. Totodată, erau considerate false afirmațiile care arătau „că d. Cincu, prefectul Tecuciului, ar fi amestecat în această afacere. Persoane serioase spun că ştiu cum că Take Anastasiu a făcut ultimul testament şi observă că de altfel, în ultimul timp, fraţii au trăit în perfectă armonie cu Take Anastasiu”. 

A doua zi, „Adevărul” a publicat un articol în care informațiile publicate de „Epoca” cu privire la dispoziţiile ultimului testament al lui Tache Anastasiu, au fost prezentate drept „fanteziste”. De asemenea, s-a menționat că testamentul original conținea două legate suplimentare, anume „10.000 lei magazionerului Atanasiu din Galaţi şi 10.000 lei unui oarecare Vara din Turcia”. La rândul lor, frații Anastasiu au cerut tribunalului să se fotografieze ultimul testament în câteva sute de exemplare. 

În timpul termenului din 14 decembrie 1900, Elena Anastasiu a depus sub jurământ o mărturie în instanță cu privire la testamentul din 27 decembrie 1897. Ea a susținut că „nu a știut conținutul acestuia înainte de a fi deschis de Tribunalul de Ilfov”, inclusiv dispozițiile referitoare la ea însăși. Elena Anastasiu a menționat, de asemenea, că soțul ei i-a dat testamentul să-l păstreze, „dar că n-a văzut când l-a scris”. După ce a examinat scrisul testamentului, a observat că acesta se asemăna cu scrisul lui Tache, dar a insistat că a fost copiat după o ciornă dată de domnul Cociaș. În ceea ce privește testamentul din 1 ianuarie 1900, Elena Anastasiu a declarat că a fost scris de Tache, „pentru că am văzut cînd îl scria, în ziua de anul nou 1900”. 

Pe parcursul  procesului au fost audiați alți 12 martori, dintre care 10 erau aduși frații Anastasiu și 2 erau chemați de Academie, anume Costache Racoviță și Alexandru Pătărlăgeanu. Martorii puși de Academie au oferit declarații confuze și contradictorii. Farmacistul Costache Racoviță a declarat că defunctul îi spusese că a făcut testamentul cu doi ani înainte de a muri, lăsând doamnei Anastasiu 2000 lei lunar și 500 lei lui Iancu Anastasiu.  

Alexandru Pătărlăgeanu a afirmat că testamentul din 1897 este redactat de Tache Anastasiu și că  a aflat despre el de la doamna Elena Anastasiu, dar a recunoscut că nu avea relații bune cu frații Anastasiu. De asemenea, a declarat că pe când era la București a venit la el Iancu Anastasiu care i-a promis prin doamna Anastasiu 50.000 lei, pentru a distruge testamentul, dar a refuzat. La celelalte întrebări, a răspuns emoționat și confuz. 

La ședința din 9 noiembrie 1901, au fost prezentate rapoartele întocmite de experții numiți de Tribunal (Minovici, Ionescu și Voinescu). Avocații moștenitorilor și ai primăriei au considerat că probele caligrafice sunt insuficiente și au cerut anularea expertizei. Avocatul Alexandru Djuvara a sugerat că Voinescu ar putea fi în legătură cu una dintre părți, deoarece acesta a cerut prin petiție să fie numit expert în afacerea Anastasiu. De asemenea, el a menționat că în afară de Ionescu, niciunul dintre experți nu a profesat grafologia. Tache Ionescu a afirmat, că dr. Ștefan Minovici nu este caligraf, ci un chimist, iar cei trei experți sunt funcționari ai liberalilor. A cerut lărgirea câmpului de comparație prin introducerea a trei acte scrise de însuși Tache Anastasiu și, în noua expertiză, să nu fie folosiți funcționari publici. Avocatul primăriei a cerut, și el, anularea expertizei. În schimb, avocații Academiei au susținut că experții au fost conștiincioși și că nu a existat nicio influență politică. Ei au solicitat primirea expertizei și judecarea procesului în fond. De altfel, instanța a respins cererea de anulare a expertizei și a stabilit un nou termen  pentru judecarea procesului. 

La ședința din 21 ianuarie 1902, apărătorii fraților Alexandru și Iancu Anastasiu au fost absenți, ceea ce i-a determinat să solicite amânarea procesului. Cu toate acestea, Tribunalul nu numai că a respins cererea lor, dar a respins și acțiunea intentată Academiei pentru că nu a fost susținută în fond, conform articolului 151. De asemenea, frații Anastasiu au fost obligați să plătească 5000 de lei cheltuieli de judecată către Academia Română.  

În urma sentinței date de Tribunalul Tecuci, moștenitorii lui Tache Anastasiu și Primăria orașului Tecuci au făcut apel la Curtea de Apel Galați, secția I. Academia era reprezentată de Ioan Kalinderu, George Panu, Mihail Ferechide și Constantin Cociaș, moștenitorii de Take Ionescu, iar Primăria orașului Tecuci de Constantin Dissescu și  Sigmund Rosenthal. 

 Început în iunie 1902, procesul a suferit mai multe amânări și au fost depuse diverse cereri din partea părților implicate. Spre exemplu, în cadrul ședinței din 13 martie 1904, avocații Academiei au solicitat strămutarea cazului către o altă instanță, susținând că Curtea din Galați a revenit asupra jurnalului unei ședințe anterioare și a hotărât să îl audieze pe Alfred Gobert, expertul Curții de Apel din Paris și al Băncii Naționale a Franței, ca martor. În februarie 1905, reprezentanții Primăriei orașului Tecuci au solicitat aducerea mai multor martori, inclusiv a doamnei Elena Anastasiu, Iancu Anastasiu și Costache Racoviță, precum și a experților, deoarece expertul Voinescu a recunoscut că unele aspecte ale expertizei nu erau clare. 

Verdictul final a fost dat de Curtea de Apel din Galaţi la termenul din 25 iunie/8 iulie 1904, respingând apelurile Primăriei orașului Tecuci și ale altor moștenitori, iar Academia Română a fost recunoscută ca unică moștenitoare a averii lui Tache Anastasiu.  

În mai 1905, după ce a parcurs toate instanțele, lungul proces s-a încheiat la Curtea de Casație, care a respins recursul, confirmând decizia de a recunoaște Academia Română ca legatar universal. Avocații Constantin Dissescu, Barbu Delavrancea și Sigmund Rosenthal au pledat în numele moștenitorului Alecu Anastasiu, iar Mihail Ferechide și George Panu au apărat interesele Academiei. 

Procesul dintre Academie și moștenitori pentru obținerea averii lui Tache Anastasiu a stârnit interesul opiniei publice și a provocat multe dezbateri în rândul populației și al presei de la acea vreme. De exemplu, ziarul „Epoca” îl acuza pe Dimitrie Sturdza că a jefuit averea lăsată Academiei Române de către Tache Anastasiu. În același timp, „La Roumanie” l-a criticat pe Dimitrie Sturdza, susținând că, deși activ în aparițiile sale publice, devenea rece atunci când venea vorba despre succesiunea lui Tache Anastasiu. 

În memoriile sale, Ion Petrovici amintește despre „lungul și pasionantul proces” care a dus „la bara tribunalului local a somităților baroului din capitală”. Cunoscutul scriitor tecucean menționează că al doilea testament „lăsa toată averea fraților, cu legate bine chibzuite, și unora dintre partizanii săi politici”. Acest eveniment a emoționat întreaga populație a Tecuciului și a fost descris de Petrovici ca o bombă care a explodat în orașul de pe malurile Bârladului. El considera că procesul a fost un adevărat „război cu tot felul de subtilități juridice, unii vorbind din partea fraților, alții din partea Academiei, care se înscriau în fals”. În cele din urmă, instanțele au declarat testamentul „fabricat” și „Academia a rămas stăpână pe avere”. 

Probabil că mulți se vor întreba cu privire la numele celui ce a plăsmuit testamentului lui Tache Anastasiu din 1 ianurie 1900. Presa vremii nu a furnizat informații în acest sens. Abia în 1933, Henri Stahl, în lucrarea sa intitulată „Falsuri, fraude și raze ultra-violete”, susține că Nicolae Botez, un celebru falsificator în epocă, ar fi fost responsabil nu numai pentru falsificarea testamentului lui Anastasiu, ci și pentru alte documente similare, cum ar fi testamentul prințului Grigore M. Sturdza și cel al lui Berindei.

Dobândirea de către Academia Română a dreptului de proprietate asupra moșiilor Călmățui și Ţigănești, precum și întreaga avere a lui Tache Anastasiu, a constituit o mare victorie pentru instituție. Aceasta a putut astfel să își extindă patrimoniul și să investească în educație, cultură și știință, contribuind la dezvoltarea țării și la promovarea valorilor naționale. Pe de altă parte, ca o expresie de recunoștință pentru generoasa donație, în anul 1912, Academia Română a comandat sculptorului Friedrich Storck realizarea bustului din marmură al lui Tache Anastasiu, care poate fi admirat astăzi la sediul instituției. 

În același timp, Academia a luat măsuri pentru a îndeplini condițiile impuse de testamentul lui Tache Anastasiu. Astfel, la data de 4 noiembrie 1910, a fost inaugurată Școala practică de agricultură „Tache Anastasiu” din Țigănești. Această instituție și-a desfășurat activitatea în conacul care a aparținut poetului Costache Conachi. Cursurile aveau o durată totală de 4 ani, din care primul an era dedicat pregătirii, iar ceilalți trei ani fiind de studiu. Agricola Cardaș, doctor în științe agricole la Academia de Agricultură din Bon, a fost directorul școlii până în luna decembrie a anului 1914.

Daniel Bradea 

(Fragment din volumul în curs de apariție, TACHE ANASTASIU – MARE FILANTROP AL TECUCIULUI; Sursa foto – https://www.delcampe.net și Eugen Doru Pelin.)