Pelerinajul de Florii

 

Sâmbătă, 8 aprilie 2023, în ajunul Praznicului împărătesc al Floriilor, și în Tecuci se va desfășura tradiţionalul Pelerinaj de Florii, care aminteşte de momentul Intrării Mântuitorului nostru Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului.
La ora 15,30 credincioșii se adună la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” iar la ora ora 16 în parohia Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ Tecuci unde va avea loc tradiționalul „Pelerinaj de Florii”.

„Ne vom întâlni la ora amintită în fața Altarului de Vară din curtea bisericii noastre, vom citi Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, vom primi ramuri de salcie, iar la ora 17 se va pleca în procesiune spre Catedrala orașului. Aici ne întâlnim cu credincioși din celelalte parohii tecucene și in prezența părintelui protoiereu Cornel Păduraru se vor sfinți ramurile de salcie și celelalte stâlpări. Este o minunată ocazie de a continua duhovnicește urcușul spre marele praznic al Învierii Domnului. Vă așteptăm, cu mare drag, pe toți!”, este mesajul transmis de către preotul Petru Ojog.

Pelerinajul de Florii este o tradiție a creștinilor din Arhiepiscopia „Dunării de Josˮ, care are loc anual sub oblăduirea și cu binecuvântarea chiriarhului nostru, IPS Casian.