
Un nou recital cameral la Ateneul Fundației Pelin
Sâmbătă, 27 mai 2023, Ateneul Fundației Pelin din Tecuci a găzduit un nou recital cameral. De această dată am avut în față noastră două talentate instrumentiste, respectiv doctor Raluca Ioniță-Dobre la vioară și lector Edit Mihaela Arva la pian, ambele profesoare universitare la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.
În program, am ascultat lucrări de Astor Piazzolla, renumit compozitor de tangouri argentiniene. Se cunoaște faptul că lucrările acestuia au revoluționat tangoul argentinian tradițional printr-un stil nou numit „nuevo tango”, încorporând elemente de jazz cu muzica numită clasică.
Din bogatul lui repertoriu am audiat acum piesele „Escualo” și „Le grand tango”, ultima scrisă de fapt special pentru vioară și pian în anul 1982. Apoi a urmat piesa „Legendă pentru vioară și pian” de Henryk Wieniawski opus 17, piesă pentru vioară și acompaniament orchestral scrisă în anul 1860. A urmat piesa intitulată „Sonata pentru vioară și pian nr. 1 în fa diez minor opus 5” scrisă în anul 1954 de către Carmen Petra – Basacopol, alcătuită din trei părți, „Allegro appassionato”, „Adagio”, „Allegro giocoso”.
În continuare, am ascultat o suită de cântece populare spaniole pentru vioară și pian de compozitorul Manuel de Falla, compusă în anul 2014. Ultima piesă a fost cea a apreciatului compozitor Frederico de Freitas și poartă titlul de „Allegro appassionato”, o lucrare cu linie melodică sensibilă, pe alocuri chiar dramatică, puternic amprentată de esență și prospețimea intonațiilor de inspirație portugheză.
În concluzie, publicul a asistat la un reușit recital cameral, aplaudat de spectatorii Ateneului prezenți la acest nou eveniment cultural.
Iancu Aizic






