Vineri, 16 iunie 2023, în jurul orei 00:10, pe DN 25,în afara localității Șerbeștii Vechi, comuna Șendreni, a avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită.
Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, s-a stabilit că un tânăr de 18 ani, din comuna Șendreni, județul Galați, conducea un autoturism cu direcția de deplasare către municipiul Tecuci. La un moment dat ar fi pierdut controlul direcției de deplasare către partea dreaptă, a ieșit în afara părții carosabile, a doborât un stâlp și a lovit un gard al unei proprietăți.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto, aflat singur în autovehicul. Acesta a fost transportat la spital de un echipaj de la ambulanță, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.
La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ. Polițiștii au stabilit faptul că tânărul de 18 ani nu deține permis de conducere pentru o categorie de vehicul, iar autoturismul îi fusese încredințat spre conducere de un consătean, un bărbat de 36 de ani.
A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere, transmite IPJ Galați.