Dublă inaugurare în Parcul „Al.I. Cuza” – FOTO

 

Cu toate că suntem în plin sezon estival, activitățile la unitățile de cultură, respectiv Biblioteca, Casa de Cultură și Muzeu, continuă. La Muzeul „Teodor Cincu” am remarcat activitatea Cercului de Istorie „Excelsior” care activează cu mai mulți tineri pe lângă Muzeu. După ce am urmărit proiecții de filme în curte, joi, 13 iulie 2023, Muzeul a organizat o dublă inaugurare. 

Așa cum am mai menționat într-un material anterior, la propunerea mea de acum doi ani adresată Consiliului Local Tecuci de a se monta plăcute la fiecare din cele 10 busturi din parc care constituie „Aleea personalităților”, iată că acum plăcuțele au fost montate acestea conținând și date interesante despre personalitatea respectivă. 

În aceeași adresă pe care am înaintat-o atunci Consiliului Local mai solicitam realizarea unui bust și pentru regretatul sculptor Dan Mateescu care merită cu prisosință acest lucru. 

Acum, cu ocazia inaugurării acestor plăcute, s-a montat și o placă dedicată regretatului sculptor, cu încercarea de a se realiza în acest loc bustul marelui artist plastic tecucean. 

Manifestarea a fost deschisă de managerul Muzeului, Daniel Dojan, subliniind frumusețea acestei Alei a Personalităților, loc prin care trecem de multe ori dar nu dăm atenția necesară acestor busturi. Vorbitorul menționează faptul că acesta l-a avut ca exemplu pe marele sculptor, tot tecucean, George Apostu care la rândul lui a avut ca exemplu pe marele Constantin Brâncuși. 

Am remarcat la această festivitate, prezența întregilor grupuri de la Casa de Cultură, Muzeu și Bibliotecă. Dezvelirea plăcii a fost făcută de soția sculptorului, Valerica Mateescu. 

 

Iancu Aizic