După aproape trei decenii Tecuciul va avea un nou PUG

 

Primăria a dat startul modernizării pentru alte trei artere din Tecuci. Sunt planificate străzile Sergent Ștefan Puțanu și Malului, precum și Bulevardul Carol. 

În același timp, a fost semnat Ordinul de începere pentru Elaborarea Planului de Urbanism General (PUG), în cadrul unui contract câștigat prin PNRR, în valoare de aproape 900.000 lei. 

„PUG-ul este un document strategic care ne va permite să știm, pentru foarte mulți ani de acum înainte, ce zone vor rămâne verzi, unde vom putea construi, în ce condiții, care va fi regimul de înălțime, distanța dintre vecini”, a declarat printre altele primarul Lucian Costin. 

Ultimul PUG realizat în Tecuci datează din 1996, iar de atunci mulți au construit cum au vrut. Odată cu elaborarea PUG-ului, toată lumea va trebui să se conformeze normelor și regulilor emise de specialiștii în domeniu, care vor fi prinse în acest document strategic.