Biblioteca municipală „Ștefan Petică”, în parteneriat cu Cenaclul literar „Calistrat Hogaș” și Primăria Tecuci, a organizat joi, 7 septembrie 2023, în Sala Helios, o interesantă manifestare dedicată unei noi lansări de carte. Este vorba de cartea „Călătoria unei zâne în ținutul foarte îndepărtat” – autor Rami S, adică Ramona Sonu.
În invitațiile primite de la distinsa autoare se spune printre altele: „Acum, Toamna – cea de a treia fiică a bătrânului An, a sosit, simțiți cum nostalgia zilelor de vacanță vă cuprinde, lăsând în suflet o urmă de tristețe? Și parcă ați dori să retrăiți magia clipelor trecute? Ei bine! Avem cea mai potrivită soluție! Vă invităm să pătrundeți într-un magic tărâm pentru câteva ore – În Lumea magică a poveștilor! În acest Tărâm magic totul este posibil! Aici, oamenii petrec alături de zâne, zei, păsări și animale. Până și Mândra Luna și Mândrul Soare, li se alătură. Așadar… vă așteptăm pe 7 septembrie 2023, să petrecem împreună clipe de neuitat!”.
La Bibliotecă, Sala Helios era frumos ornată iar autoarea – Ramona Sonu împreună cu mama ei făceau ultimele pregătiri și pe o măsuță din față aprindeau lumânărele pentru completarea frumosului decor. Într-un colț, un banner pe care scria „Poveștile sunt ca aurul zânelor, cu cât dai mai mult, primești mai mult” – Polly Mc Guire.
Manifestarea a fost deschisă de managerul bibliotecii, Daniela Grigoraș, care ne spune că se continuă frumoasa activitate a instituției și mulțumește echipelor de voluntari care au fost mereu prezente la căsuța din parc, o adevărată lume a cărților.
Pentru a vorbi despre cartea de față și autor oferă cuvântul poetului Dan Vîță, președinte al Cenaclului literar „Calistrat Hogaș” din Tecuci. Acesta începe spunând că se simte mult mai bine în postura de moderator decât în cea de autor. Ne vorbește de volum, pe care îl consideră o reușită narațiune, rodul unor povești și povestiri la care autorul a participat sau a fost martor. Din acest punct de vedere, apreciază evoluția stilistică a autoarei.
Revenind la termenul de „narațiune” poetul Dan Vîță ne reamintește de poveștile pline de farmec ale lui Ion Creangă, Eminescu, Petre Ispirescu sau chiar Tolstoi. Apoi, ne vorbește de aceea nevăzută scară a timpului, în care se trece de la citirea sau ascultarea de povești de la educatoare, învățătoare, părinți sau bunici, ajungând ca acei ascultători din trecut, să devină azi, cazul Ramonei, autori de povești. Vorbitorul continuă prin a o prezența pe autoare, Ramona Sonu, licențiată în litere și teologie dar care a studiat și teoria textului literar, calificându-se și în arta teatrului și spectacolelor dar și în creația de povești. De asemeni, a făcut și o excursie de documentare în China.
Vorbitorul continuă făcând o legătură trainică între povești, legende, mituri și folclor. Aflăm că aceasta este cea de a patra carte a autoarei. Trece apoi la analiza termenului de Zână, având legături directe cu Zeița Diana și amintește și rolul, în acest sens, al marelui scriitor Bogdan Petriceicu Hașdeu. Reîntors la autoare, vorbitorul consideră că, în general, femeile se exprimă mai bine în povești decât bărbați, poate și din cauza apropierii mai mari de copii. Totodată apreciază și frumusețea ilustrațiilor din carte.
În continuare, se oferă cuvântul invitatului special la acest eveniment, profesorul gălățean/tecucean Nicolae Leonte, pe care un alt distins invitat gălățean, poetul scriitor și director de revistă Sterian Vicol, ni-l prezintă ca un apreciat profesor gălățean, prezent la numeroase cercuri literare în Galați și care a copilărit în Tecuci. De altfel, venind acum la bibliotecă, a trecut mai întâi pe strada copilăriei – Strada Feroviari. Profesorul Leonte, este un mare iubitor de literatură pentru copii.
Profesorul începe prin a ne vorbi de Basm, o adevărată priveliște de admirat, atât pentru copii cât și pentru adulți. Basmul este și va rămâne o mare realizare a spiritului românesc, să nu uităm că marele scriitor și critic literar G. Călinescu spunea „Uneori, basmele, pot depăși ca valoare chiar și romanele!”. Vorbitorul continuă prin a face o nouă legătură între Basm și Mit dar și apropierea dintre Fantastic și Fabulos. Din basme, extragem și învățăturile pedagogice, să facem distincția între frumos și urât, între bine și rău și, mai ales, cum să apreciem binele. Punem în prim plan ca învățături, Eticul și Frumosul. Distinsul profesor dorește să scoată în prim plan trei din basmele cunoscute de toți. În primul rând „Tinerețe fără bătrânețe și Viață fără de moarte” de Petre Ispirescu, apoi „Făt Frumos din Lacrimă” de Eminescu și nemuritoarele povești ale marelui Ion Creangă. Apreciatul profesor Leonte ne spune în final, că „Basmul nu a murit, nu moare, acum el trăiește prin acei extratereștri de azi!”.
Revenit la calitatea de moderator, poetul Dan Vîță ține să ne reamintească de perioada „Legendelor Olimpului” ale scriitorului Alexandru Mitru și încheie vorbind de frumusețea, în general, a Zânelor.
În continuare, a luat cuvântul profesorul scriitor Constantin Oancă, care ne vorbește despre miturile biblice, legate în general de spiritualitate și aduce în prim plan figura nemuritorului Meșter Manole cu a lui Mănăstire a Argeșului spunând că noi ar trebui să îi continuăm construcția celebră și încheie subliniind faptul că, uneori, noi suntem victimele propriilor noastre gânduri.
A luat apoi cuvântul scriitorul profesor Vasile Ghica care spune că în urmă cu câțiva ani, într-o vizită făcută la USR București, discutând cu o anumită persoană despre aforism, aceasta a recunoscut că nu cunoaște acest termen și poate, același lucru l-ar fi spus și despre Basm. Vorbind de basm, profesorul Ghica menționează că aceasta este „O literatură scrisă de cei mari pentru cei mici. Basmul, reprezintă speranța eroilor, urmărim mereu lupta dintre bine și rău și binele iese mereu învingător”. Spune că o cunoaște foarte bine pe profesoara Sonu, implicată total în viața culturală a comunei Movileni, unde își desfășoară activitatea. Profesorul Ghica remarcă și faptul că azi emit peste o sută de posturi TV, dar singura care are emisiuni culturale este doar Televiziunea Română și propune obligarea posturilor să aibă în program și cel puțin câte o oră destinată culturii. Îi recomandă poetului Dan Vîță să intre în școli, măcar la ore de Română sau dirigenție și să le vorbească elevilor de literatură și poezie.
Aprecieri pentru carte și autoare au venit și de la scriitorul Tănase Dănăilă. A luat în continuare cuvântul Mariana Enache, o veche membră a Cenaclului literar tecucean, care a spus că o cunoaște de mult timp pe autoare și a colaborat foarte bine cu dânsa la mai multe evenimente culturale din comuna Movileni.
Este foarte apreciată în comună, dovadă că și acum sunt alături de dânsa bibliotecara din comună și primarul comunei Movileni. Mulțumește autoarei pentru tot ce a realizat până acum și în final, având în vedere că pe 8 septembrie este marea sărbătoare Sfânta Maria, vorbitoarea recită poezia „Steaua Maicii Domnului” – autor fiind un membru al cenaclului literar tecucean, Marian Marcu.
A luat din nou cuvântul scriitorul Sterian Vicol spunând că, recent, profesoara Ramona Sonu, autoarea de azi, a fost primită în rândurile Societății Literare „Costache Negri” din Galați. Ne reamintește în continuare faptul că de circa 40 de ani participă cu mare plăcere la evenimentele culturale din Tecuci și apreciază activitățile ce se desfășoară cu succes, aici.
A luat apoi cuvântul primarul comunei Movileni, Marian Moisă, care apreciază activitatea depusă pe toate fronturile de profesoara Ramona Sonu după care a luat cuvântul deputatul Onuț Valeriu Atanasiu care spune că a participat cu mare bucurie la acest spectacol al basmelor, pe care dânsul, cu toate că este profesor de fizică, le-a apreciat încă din copilărie și acum a revenit la aceea frumoasă perioadă.
În continuare, a fost invitată să ia cuvântul autoarea – profesoara Ramona Sonu care menționează că este născută la Tecuci dar a copilărit la Movileni. A învățat mai întâi poveștile de la educatoare, învățătoare, bunici și apoi în școală, l-a apreciat pe profesorul N. Chiscop. Spune că, în general, trebuie să apreciem binele care, din păcate, acesta se poate transforma și în rău. Mulțumește tuturor celor ce i-au fost alături și în final ne povestește despre ce a văzut în China, ne prezintă mai multe obiecte pe care le-a adus de acolo, la loc de cinste stând un breloc cu Marele Zid Chinezesc, în miniatură.
Apoi, pentru că a fost vorba de Zâne, invită cele 3 Zâne care au însoțit-o de la Movileni, Bianca, Elena și Cristina să împartă dulciuri în sală. A mai luat în final cuvântul o colegă a prof. Sonu, profesoara de germană Suzana Raichice.
Și tot Zânele, au împărțit publicului biletele cu frumoase aforisme chinezești.
A fost un eveniment reușit pentru care trebuie felicitați realizatorii cât și organizatorii.
Iancu Aizic