Marți, 3 octombrie 2023, în jurul orei 18, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat, provoacă scandal într-o scară de bloc care este amplasat pe Aleea Plopilor, din municipiul Tecuci.
La adresa indicată a fost direcționat cel mai apropiat echipaj de menținere a ordinii și liniștii publice, fiind vorba de un echipaj de jandarmi, care însă nu a depistat persoana reclamată, întrucât părăsise zona, după ce, în prealabil ar fi spart și un geam de la ușa de acces. A fost solicitat și sprijinul echipajelor de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Tecuci, în vederea depistării celui în cauză.
La scurt timp, pe strada Gheorghe Petrașcu din municipiul Tecuci a fost depistată o persoană de sex masculin care manifesta un comportament violent față de persoanele pe care le întâlnea și, întrucât nu s-a supus somațiilor polițiștilor de a înceta, a fost imobilizat și condus la sediul unității de poliție. S-a stabilit identitatea acestuia, este vorba de un bărbat cu vârsta de 37 de ani, din municipiul Tecuci.
Cel în cauză a refuzat să fie cooperant. Întrucât se manifesta agitat a fost condus la Spitalul de Psihiatrie Galați, unde personalul medical a dispus internarea acestuia.
În data de 4 octombrie 2023, în continuarea activităților efectuate de polițiști au fost identificate 3 persoane, doi bărbați cu vârstele de 66 respectiv 68 de ani și o femeie cu vârsta de 56 de ani, care au declarat că, în cursul serii de 3 octombrie, în timp ce se aflau pe strada Gheorghe Petrașcu au fost amenințate cu acte de violență și chiar agresate fizic de către bărbatul de 37 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de tulburare a ordinii publice, lovire sau alte violente, amenințare si distrugere. Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a persoanei în cauză, precum și pentru luarea măsurilor legale, se arată în comunicatul IPJ Galați.