Sportivul Andrei Lefter a devenit campion național

 

Sub egida Federației Române de Lupte, în perioada 6 – 8 octombrie 2023, la Călărași s-a desfășurat Finala Campionatului Național U8 și U10. 

Pe saltele, sportivii s-au întrecut în lupte feminine, lupte greco-romane și lupte libere. 

La această finală, luptătorul Andrei Lefter antrenat la ACS Vipguard Tecuci de prof. Lucian Militaru Pădure a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului devenind astfel Campion Național. 

„Suntem fericiți și în același timp motivați să demonstrăm că în orașul nostru luptele fac performanță la nivel național și internațional! Felicitări sportivilor, părinților si antrenorului secției clubului nostru! Ne înclinăm!”, a declarat sensei Luis Turcu, președinte ACS Vipguard Tecuci. 

Îi felicităm la rândul nostru și le urăm succes în competițiile viitoare!