Tecuciul de altădată, la fel ca și cel de astăzi, întruchipează o așezare urbană modestă care își desfășoară existența zilnică într-o atmosferă molcomă, asemenea unui vechi târg moldovean ce a cunoscut în trecut momente de măreție atât în domeniul politic, cât și în cel cultural. La mijlocul secolului al XIX-lea, în acest mic târg cu o viață cotidiană plină de calm, odată cu urbanizarea populației, s-a născut nevoia unei Grădini Publice.
Pentru amenajarea acesteia, Isprăvnicia ținutului Tecuci a ales în anul 1844 un teren generos în partea de nord-vest a orașului, acolo unde astăzi se află Parcul Carol I și Cimitirul Eternitatea. Așa cum reiese din „Sama d<umnealui> neguțătoriului Toadir Nica di banii ci s-au cheltuit la Grădina Publică”, s-au folosit, încă din acel an, sume semnificative pentru amenajarea grădinii.
În perioada care a urmat, lucrările nu au înaintat prea mult, deoarece Isprăvnicia informa, la 17 martie 1852, Departamentul Lucrărilor Publice că „șanțul cu care este încongiurat locul pomăzuit pintru Grădina Publică, unde acum nu să găsăști nici un pom, fiind cu totul dărămat și reastupat”. Pentru a aduce Grădina într-o „stare bună”, au fost folosiți deținuții de la închisoarea locală, cu speranța ca până „la toamna viitoare să se sădească copăcei cătră o mai bună înfrumusețare”. Din răspunsul Departamentului Lucrărilor Publice, Secția 3-a, din 19 martie 1852, aflăm că au aprobat „dispoziția primită în interesul înfiincerii grădinii publice” și au solicitat Isprăvniciei „să deschidă o școală de copaci și cătră apropierea toamnei, a regulariza săparea bortelor pentru plantarea copăceilor după înadins planu ce se va face de către arhitectul poliții Focșani, urmând ca copacii să fie procurați de la boerii particulari”.
Adevărata amenajare a grădinii a fost realizată de Anton Cincu în timpul mandatului său de primar, când au fost plantați 14.000 de pomi.
Prin testamentul din 1 ianuarie 1868, Theodor Săndulescu, unul din marii filantropi ai orașului Tecuci, a lăsat municipalității 1000 de galbeni pentru amenajarea Grădinii Publice. El dorea ca aceasta să fie realizată fie „unde se află acum însemnată”, fie să se achiziționeze o casă cu grădină situată într-o poziție mai centrală în oraș. Totodată, a solicitat ca această grădină să îi poarte numele, în semn de pomenire.
În anul 1875, doctorul J. Kopețki, care era șeful Serviciului Sanitar al Districtului, i-a transmis primarului că Consiliul Hygienei Publice și Salubrității a hotărât în data de 6 aprilie 1875 să se creeze „o grădină publică câtu se poate în centrul urbei”. La propunerea consilierului Cuza, care a fost susținută de Consiliul Comunal, au fost oprite lucrările „începute la grădina publică de mai înainte” și pentru care Primăria alocase bani în bugetul orașului.
În anul 1876, Grădina Publică de la marginea orașului a fost privată de o mare parte din terenul său. În urma unei ședințe extraordinare a Consiliului Comunal al orașului Tecuci, s-a hotărât înființarea cimitirului orașului „pe dial din Grădina Publică”. Consilierii au stabilit că „locul pentru cimitir să fie pe locul liber din dial, începându din muchia dialului înspre apus, cât va fi necesar, pentru cuvântul că pe vale, în Grădină, apa esti pria aproape”. Această decizie urma să fie supusă aprobării Comitetului Permanent al județului.
Grădina de la marginea orașului, lăsată în paragină de către autorități, a devenit locul de unde locuitorii cartierului Poșta își procurau paie și fân de pe ariile rămase din Grădina Publică a orașului. De asemenea, se întâmpla frecvent ca aceste furaje să fie luate de soldații ruși, după cum reiese dintr-o plângere adresată primarului la data de 8 mai 1877.
În manualul învățătorului Nicolai I. Crivăț, intitulat „Geografia Județului Tecuci”, tipărit în anul 1886, se menționează că această grădină era situată „lângă târgul vitelor”, iar în Dictionarul geografic, statistic si istoric al judetului Tecuciu publicat în anul 1897 de Theodor N. Ciuntu, se specifică că parcul era amplasat „la marginea de miază-noapte, pe strada Carol I, și la marginea de apus a acestei grădini, se află cimitirul”.
Conform unor surse, acest loc de recreere a fost pus la „dispoziția orășenilor” începând cu data de 1 iunie 1912. Doi ani mai târziu, Primăria a primit o donație în valoare de 12.000 de lei de la Societatea Română Anonimă „Carl Francke” cu scopul de a reamenaja „parcul comunal”.
Parcul de la marginea orașului a fost menționat în scrierile istoricului Nicolae Iorga și ale scriitorului Alexandru Lascarov Moldovanu. La sfârșitul anului 1909, reputatul istoric îl descria astfel: „Ieși din Tecuci prin lunga stradă pe care o încheie clădirea nouă a gimnaziului, scos, cum se vede, la aer curat. În stânga se vede turnulețul unei biserici de cimitir, iar în față, minunații copaci ai unei mari grădini părăsite – totuși proprietate a comunei – își răsucesc trunchiurile în goala desperare neagră a iernii, pe când buruienile năvălitoare zac moarte pe iarba îngălbenită de vânturile reci”.
În aceeași ordine de idei, Alexandru Lascarov Moldovanu considera că „al doilea loc de plimbare era grădina cimitirului, o pădurice minunată cu alei de plopi şi cu stejari bătrâni. Azi nu mai este căci a pus-o jos hulpava lăcomie rusească în războiul trecut”. Totuși, documentele dezvăluie că distrugerile au fost cauzate și de trupele române. Prin urmare, la data de 12 mai 1917, primarul orașului Tecuci a adresat o plângere ministrului de Interne, afirmând că „trupele române în trecere în acest oraș au făcut mari devastări în dauna comunei, distrugându-să parcul comunal în întregime, tăindu-să toți arborii ca lemne de foc, s-au ars și crucile mormintelor, s-au luat pentru hrana cailor tot furagiul companiei de pompieri ce era depozitat acolo, aseminea s-au ars zaplazurile și băncile de la școli”.
Ample lucrări de modernizare a acestui loc de agrement au avut loc în anul 1936, și mai apoi în 1954, când a primit numele de „Parcul Crâng”. În 1968, inginerul C. Hogaș a făcut anumite precizări referitoare la numele parcului: „L-am socotit cel mai nimerit”, deoarece în componența lui „nu intră numai verdeața, canalul de apă curgătoare, bazinul de la mijloc, ci și lacul din partea de răsărit cu sălcile pletoase, bărcile de canotaj, crângul din jurul lacului, ca și peninsula din jurul lacului, unde va exista un bufet și loc pentru muzică și dans”. Cu acestă ocazie au fost plantați stejari, arțari, mesteceni și molizi.
La începutul anului 1971, în vecinătatea popasului (restaurantul „Ocaua lui Cuza”), locul în care, cu peste un secol în urmă, domnitorul Alexandru Ioan Cuza își schimba caii pentru poștalionul său în drum spre Iași, au început lucrările de reamenajare a parcului. În plină iarnă, prima cupă de pământ a fost excavată „pe un teren sălbatic, al bălăriilor atotstăpânitoare”, și transformat într-un șantier al muncii voluntare, unde au contribuit atât salariații unităților economice, cât și elevii liceelor din Tecuci. Pentru amenajarea lacului cu o suprafață de 7 hectare a fost săpată albia lacului la o adâncime de 2,5 m, iar pământul mâlos și cel vegetal necesar înierbării malurilor lacului a fost transportat. În plus, au fost plantați 1200 de sălcii, flori și arbori de tuya. În același timp, a fost amenajată și Grădina Zoologică.
Pe parcursul anului 1971, locuitorii orașului au contribuit cu peste peste 2.500.000 de ore muncă patriotică la amenajarea lacului de agrement. Acesta a fost dotat cu un debarcader echipat cu ambarcațiuni cu vâsle și hidrobiciclete, precum și o terasă numită „Pescărușul”, unde erau disponibile băuturi răcoritoare, bere, produse de cofetărie și facilități pentru grătar. Pentru pescarii amatori, au fost amenajate umbrele din stuf, oferindu-le posibilitatea să pescuiască la umbră. Cele peste 2.000 de metri pătrați de alei asfaltate, dotate cu bănci, ofereau cetățenilor posibilitatea de a petrece ore plăcute în parc.
Potrivit informațiilor din presa vremii, inaugurarea acestui obiectiv a avut loc la data de 21 august 1971, în prezența lui Gheorghe Moca, primul secretar al Comitetului municipal de partid Tecuci, și a lui Constantin Dăscălescu, membru al C.C. al P.C.R., prim-secretar al Comitetului județean de partid, președinte al Comitetului executiv al Consiliului popular județean Galați și deputat în Marea Adunare Națională.
Cu această ocazie, în perioada 22-24 august, pe estrada amenajată Parcul „Crîng”, s-au desfășurat spectacole ale fanfarei „Trandafirul” și formației de muzică ușoară „Rubin” de la Fabrica de Conserve Tecuci, formația de muzică populară și ușoară a sindicatului O.C.L. „Alimentara”, precum și ale formațiilor artistice ale Cooperației Meșteșugărești Tecuci, împreună cu formațiile artistice ale Căminului Cultural din comuna Munteni.
În ziarul „Scânteia Tineretului”, pe data de 1 septembrie 1971, Ioan Chiric a publicat un articol intitulat „Pesărușul”, mândria tinerilor din Tecuci, în care anunța că lacul de agrement „Pecărușul” a fost dat în folosință. Autorul menționa că au fost săpați 71.800 metri cubi de pământ, s-au transportat cu roabele 48.000 metri cubi de pământ, malurile au fost conturate pe o lungime de 6.200 de metri pătrați, și s-au împrăștiat 54.700 metri cubi de balast pe fundul lacului. De asemenea, au fost amenajate două insule în mijlocul lacului, acesta întinzându-se pe o suprafață de 28.700 de metri pătrați.
Cu toate acestea, deși lacul de agrement a fost inaugurat, lucrările pentru amenajarea acestuia au continuat și în anul 1972, conform informațiilor apărute în presa vremii. Astfel, același Ioan Chiric, într-un articol publicat pe 29 aprilie 1972 în „Scânteia Tineretului”, redă un dialog purtat cu Mitică Chiriac, comandantul unei brigăzi de la Liceul nr. 1, implicată în amenajarea Grădinii Zoologice și a lacului de agrement, din care reproducem următorul fragment: „Acest lac l-am început anul trecut. Acum îl extindem, mai facem o insulă, apoi legăm insulele cu poduri de mal”.
Lucrările erau în desfășurare și în parcul zoologic. Aici se realizau alei de beton, se construiau împrejmuiri pentru lei, urși și alte animale care urmau să fie adăpostite acolo. Desigur, „tovarăşul Gheorghe Moca, prim secretar al comitetului municipal de partid”, nu lipsea de pe șantier, „fiind prezent în mijlocul tinerilor, dându-le indicaţii”.
Între Grădina Zoologică și lacul de agrement a fost amenajată tabăra pionerilor. La începutul lunii iunie 1972, erau finalizate și pregătite pentru inaugurare 80 de corturi cu diverse denumiri („Cireșarii”, „Cutezătorii”, „Rândunica”, „Șoimii”, „Vitejii”). După doar un an, autoritățile au decis să mute tabăra din Crâng în Parcul 1 Mai, acolo unde corturilor existente li s-au alăturat nouă căsuțe-dormitor primite în dar de la întreprinderile industriale din municipiu.
Prin transformările aduse Parcului Crâng, „târgul prăfuit de altădată, cu prăvălii şi străzi înguste, oraşul cu salcâmi”, își lărgea orizonturile făcând încă un pas spre urbanizare. Acest parc, în perioada comunistă, a reprezentat principalul loc de agrement pentru locuitorii din Tecuci.
Pe estrada amenajată în parc, aveau loc cu regularitate diverse manifestări culturale, la care formații muzicale și coregrafice de amatori ale Casei de Cultură și ale întreprinderilor din oraș, dar și din afara acestuia, contribuiau la spectacole artistice bogate, menite să ofere bucurie celor ce veneau pentru recreere în Crâng. De asemenea, acest loc a fost gazda primelor cinci ediții ale Festivalului interjudețean de folclor „Cântă de răsună lunca” (1969-1973), care de-a lungul anilor a promovat cântecul, dansul, portul și tradițiile populare românești.
După decembrie 1989, din cauza indiferenței autorităților, ceea ce fusese creat cu trudă de către locuitorii orașului s-a deteriorat, deși au existat câteva tentative de revitalizare. De exemplu, în jurul anului 2000, primarul Gheorghe Lazăr a inițiat ample lucrări de decolmatare a lacului și de drenare a zonei mlăștinoase din Parcul Crâng, eliminând astfel excesul de umiditate și readucând lacul la forma inițială. O altă inițiativă a avut loc în septembrie 2011, când Consiliul Local a votat proiectul „Miniparc de distracții pentru copii”, propus de S.C. Piețe Zone Verzi S.A., având ca obiectiv amenajarea zonei Parcului Crâng ca un spațiu de agrement destinat copiilor. Cu toate acestea, de atunci, parcul a fost neglijat și se află în prezent într-o stare deplorabilă.
Daniel Bradea
