În anul 2025, se împlinesc 100 de ani de la înființarea primului muzeu în orașul Tecuci. Acesta se numea „Muzeul de Arheologie și Științe Naturale” și era proprietatea lui Mihail Dimitriu. La început muzeul dispunea doar de o secție de arheologie, iar începând din 1926 s-a extins prin adăugarea unei secții de paleontologie și entomologie. 

Muzeul era situat pe strada Costache Negri nr. 5, într-o „casă pitorească”, proprietatea lui Mihail Dimitriu. Conform relatărilor lui Ion Simonescu, locuința era împrejmuită de un zid înalt, amintind de o chilie, datorită faptului că era „înconjurată de tufe dese de liliac” și, în acest spațiu restrâns, „răscioagele şi ochiul-boului” întâmpinau vizitatorii „cu un surâs tainic şi linişte mănăstirească”. Colecția era expusă atât „în antreul îngust”, cât și „într-o odăiță luminoasă”. 

 Începând cu anii 1927-1928, muzeul a atras vizitatori de seamă din lumea științifică și specialiști în domeniu, printre care se numără Gheorghe Macovei și Ion Atanasiu, recunoscuți ca fiind geologi și stratigrafi, profesori universitari. De asemenea, Ioan Andrieșescu, profesor universitar și director al Muzeului Național de Antichități din București în perioada 1927-1935, precum și Orest Tafrali, profesor la Catedra de Arheologie și Antichități a Universității din Iași, au fost printre cei care au vizitat muzeul. Un alt specialist care l-a onorat cu prezența sa a fost Ion Simionescu, profesor universitar și un mare specialist în paleontologie. Profesorul Simionescu a avut privilegiul de a vizita muzeul de încă două ori și a studiat o parte dintre fosilele expuse acolo. De fapt, 125 de piese au fost trimise la București pentru studiu și determinare sub îndrumarea sa. 

Prima relatare despre muzeul lui Mihail Dimitriu, „locul unde  sunt adunate obiecte vechi”, a fost  publicată în anul 1928 în ziarul „Țăranul”. Autorul articolului susținea că muzeul „ar putea fi un centru de cultură, o podoabă a orașului”. 

O prezentare amplă a muzeului a fost făcută doi ani mai târziu de Ion Simionescu în ziarul „Viitorul”. Distinsul profesor aprecia colecția muzeului ca fiind interesantă și variată, subliniind că valoarea sa derivă în întregime din proveniența exclusivă din județul Tecuci. Toată această „bogăție” era strânsă prin „hărnicia unui om, biciuit de pasiunea de colecționar”.  

Baza colecției o constituiau piesele provenite din „dezgropările asidue și costisitoare de la Poiana”: pintenul ruginit al unui călăreţ trac, vârful unei suliţe sau săgeţi, agrafa măiestrit încheiată, cioburi de oale, asemănătoare celor de la Cucuteni–Iaşi, care dovedeau existenţa locuitorilor preistorici şi în Tecuci. În plus, monedele variate ilustrau tumultul agitației din Țara de Jos, iar din vecinătatea orașului era adunată una dintre cele mai captivante colecții de animale diluviene din țară. Într-un colț se putea admira o colecție frumoasă de fluturi, în timp ce în altă parte erau expuse câteva unelte primitive. Muzeul nu se rezuma doar la exponate, ci dispunea și de o bibliotecă specializată. 

Toate acestea erau prezentate vizitatorilor de Mihail Dimitriu, „colecționarul pasionat, cu tremur în glas și emoție”, făcându-l pe Simionescu să simtă că „evocarea vremurilor absorb sufletul şi mintea modestului cercetător; îşi umplea viaţa cu preocupări atât de diferite de ale concetăţenilor săi, încât ghidul meu privea nedumerit, întrebându-se, desigur, dacă stăpânul colecţiei este din lumea înconjurătoare”. În finalul articolului, se sugera că în alte părți „pasiunea lui Dimitriu ar fi înțeleasă și ajutată”, iar locuitorii din Tecuci ar trebui să conștientizeze că  „originalul slujbaș de la baroul avocaților” poate aduce o contribuție semnificativă în atragerea atenției către „orașul altfel adormit”. 

La sfârșitul lui decembrie 1933, muzeul a fost vizitat și de Mihai Tican reporterul ziarului „Universul”. Acesta arăta că  M. Dimitriu deține „importante colecții de insecte, în mii de exemplare perfect și artistic preparate, apoi colecții bogate de fosile cu bucăți rare, care fac mândria muzeului”.  

Referitor la Mihail Dimitriu, reporterul ziarului a subliniat faptul că „și-a sacrificat aproape 12 ani din viață acestui ideal, și numai cu mijloace proprii a realizat totul. Și numai dragostea dezinteresată pentru știință și cunoașterea regiunii Tecuci l-au îndemnat la această operă… Munca acestui om, atât de îndrăgostit de știință, a fost apreciată de specialiști învățați; chiar unii dintre ei au scris articole elogioase și pe drept cuvenite despre activitatea acestui om și opera sa. Astfel, profesorul I. Simionescu s-a ocupat mult de acest subiect, apoi domnii profesori A. Alexinschi, Tafrali, Sava Atanasiu-fiul, Macovei și alții. Acest om, creatorul muzeului, trăiește în lumea sa, făcând abstracție de tot ce este în afară, iar dragostea sa grozavă pentru tot ceea ce poate avea un interes științific îl face să uite de greutățile pe care le-a întâmpinat și poate încă le mai întâmpină… Colecționarul pasionat este un om modest și cu un spirit de observație extraordinar, a cărui satisfacție deplină o constituie vizitele pe care le primește și admirația pe care o câștigă pentru muzeul său. Dar, oare, în afara câtorva oameni de știință, s-a mai gândit cineva la el și la opera sa?”. 

Una dintre cele mai complete descrieri ale „muzeului particular” a fost realizată în articolul intitulat „Un muzeu interesant la Tecuci”, publicat în anul 1934 în revista „Ilustrațiunea Română”. După ce autorul a prezentat cititorilor faptul că „muzeul este rodul unui singur om, la care oficialitatea n-a contribuit cu nimic…, aparținând unui naturalist și pasionat colecționar, domnul Mihail Dimitriu din Tecuci”, în articol erau descrise colecțiile deținute de muzeu. 

 Astfel, vizitatorii puteau admira un număr impresionant de piese arheologice (ceramică getică, romană şi grecă, din staţiunile Poiana, Corni de Sus, Vultureni, Năzărioaia, Negoata, Tapoaia, Gohor – Filip Branişte, Coşiteni, Corcioveni, Brăhăşeşti-Chilii, Tălpigi, Slobozia-Blăneasa, Narvila Scărişoara, 35 Porcăreţ, Buceşti, Tecuci – oraş), paleontologice, resturi de animale din Pleistocen găsite în terasa Bârladului (360 de piese), numismatice, minerale (quarţuri, galene, pirite, calcite, opaluri, calcaruri), entomologice (7000 de exemplare de lepidoptere bine pregătite, toate studiate de profesorul A. Alexinschi cu concursul lui Alexandru Caragea și profesorului C. Hurmuzache la Universitatea din Cernăuți. Aproximativ 8000 de exemplare de coleoptere pregătite și bine conservate, din care 1300 au fost studiate și determinate de Mihail Dimitriu, cu concursul entomologului M. Ieniștea).  

Într-un memoriu adresat primarului la data de 4 aprilie 1932, Mihail Dimitriu menționa faptul că în Tecuci, singura persoană capabilă „să discute științific valoarea entomologică și paleontologică a colecției” sale era profesorul Alexei Alexinschi, cu care autorul memoriului a și colaborat. Despre descoperirile entomologice făcute de Dimitriu s-a relatat în diverse reviste de specialitate de către prințul Alexandru Caragea, entomolog de renume mondial, și baronul C. Hurmuzachi, entomolog și profesor universitar la Cernăuți.  

În anul 1934, muzeul a intrat în proprietatea municipalității în urma unei tranzacții între Mihail Dimitriu și Primărie. La ședința Consiliului Comunal al orașului Tecuci din 4 august 1934,  a fost ratificată Decizia nr. 126 din 13 iunie 1934, care a avizat transferul Muzeului lui Mihail Dimitriu în proprietatea și administrarea comunei Tecuci, împreună cu colecțiile menționate în inventarul depus la data de 31 mai 1934. În aceeași ședință, consilierii au adoptat Decizia nr. 3, prin care s-a confirmat acceptarea donației imobilului situat în strada Carol nr. 12, oferit de Teodor Cincu. Această donație fusese anterior aprobată de primarul orașului prin Decizia nr. 6700 din 23 iulie 1934, autentificată de Tribunalul Tecuci sub nr. 1122/934. 

Astfel, a luat ființă „Muzeul Comunal Mihail Dimitriu – Arheologie și Științe Naturale” din Tecuci. Acesta funcționa sub egida Fundației Culturale „Teodor și Maria Cincu”, iar fondatorii muzeului sunt Teodor Cincu, donatorul clădirii din str. Carol nr. 12, și Mihail Dimitriu, care a pus la dispoziție colecțiile propriului muzeu.  

Daniel Bradea 

(Sursa fotografiilor – „Ilustrațiunea Română”, an VI, nr. 14, 28 martie 1934.)