Septuagenară transportată la spital în urma unui accident

 

Sâmbătă, 20 ianuarie 2024, în jurul orei 19:48, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au fost sesizați privind faptul că pe strada Ana Ipătescu din Tecuci a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane de sex feminin, în vârstă de 74 de ani, din aceeași localitate.  

Polițiștii au stabilit că în timp ce conducea un autoturism pe strada menționată un bărbat în vârstă de 41 ani din Tecuci a acroșat-o ușor pe femeie, care ar fi traversat strada în mod neregulamentar.  

În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a femeii, care a fost transportată la Spitalul Municipal din Tecuci, pentru primirea de îngrijiri medicale.  

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma testării acestuia cu privire la consumul de substanțe psihoactive, a rezultat prezența în organism a unor astfel de substanțe, iar bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal din Tecuci, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.  

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, transmite IPJ Galați.