Începutul comunizării orașului Tecuci 

 

Îndată după 23 august 1944, comuniștii au început acțiunile de acaparare a puterii absolute în stat, astfel că au anihilat partidele istorice și l-au forțat pe rege să abdice. Odată ce au preluat puterea, comuniștii au declanșat un asalt brutal împotriva valorilor naționale, beneficiind de sprijinul armatei sovietice pentru a prelua controlul asupra vieții economice, sociale și culturale.  

După evenimentele din decembrie 1989, ne-a fost insuflată ideea că dictatura s-a instalat doar în ultimi 25 de ani ai regimului comunist, și nu de la război încoace, ignorându-se astfel prima etapă a istoriei postbelice a României. În realitate, teroarea a început să se instaleze după semnarea Convenției de Armistițiu, la 12 septembrie 1944, când noua putere comunistă s-a aliniat intereselor Uniunii Sovietice și a început să submineze valorile românești.  

Această primă etapă a istoriei postbelice a României a început cu „restructurarea societății”. În această situație, demascările, demolările, abolirile erau considerate condiții de bază ale progresului. Campaniile de demascări promovate de presă, urmate desigur de arestări sau interdicții civile, era principalul mijloc de influențare a opiniei publice. Așadar, campaniile de intimidare și compromitere terorizau toate structurile societății: armată, magistratură, învățământ, cultură, presă etc. Toate aceste acțiuni erau desfășurate de comuniști sub protecția Armatei Roșii, considerată, de editorialistul ziarului țărănist „Dreptatea”, a fi „garanție de ordine și securitate în sud-estul european”, așa încât „întreaga opinie publică salută sosirea armatelor dezrobitoare… Victorioși, soldații mareșalului Stalin au găsit repede drum spre inimile noastre… Trăiască Armata Roșie! Trăiască Armata Română! Trăiască România Mare!”. 

Având spatele asigurat, comuniștii au trecut la „stârpirea răului de la rădăcină”, începând  să facă judecata „criminalilor mari și mărunți”, căci de „pedeapsa istoriei nu avea scăpare nimeni și nimic”. Noua putere proletară susținea că astfel urma să aducă românilor „o rază de lumină în bezna în care a colcăit fascismul”. Bineînțeles că această lumină, așa cum a spus și Mihail Sadoveanu, într-o conferință susținută pe 1 martie 1945 la Sala Dalles, venea de la răsărit. În același timp, au venit și consilierii bolșevici ce acționau pentru a crea „omul nou”. Acesta urma să înlăture tot răul existent prin purificarea societății de elementele fostulului regim burgezo-moșieresc.  

Procesul de comunizare în orașul și județul Tecuci a fost caracterizat de o serie de schimbări rapide și tumultoase în conducerea locală. După intrarea Armatei Roșii în oraș, avocatul Traian Corodeanu a fost confirmat în funcția de primar temporar al Tecuciului de către Comandamentul Militar, dar a fost rapid înlocuit de Ionel Alexandrescu. Apoi, odată cu formarea Blocului Partidelor Democratice, reprezentanții partidelor componente au ocupat succesiv pozițiile de conducere atât în oraș, cât și în Prefectura județului Tecuci. Astfel, în decembrie 1944, prefectul Dimitrie Sbârnea (P.C.) a fost numit primar al orașului Tecuci, iar în locul său la conducerea Prefecturii a fost desemnat avocatul Petre Croitoru din partea Partidului Național Țărănesc.  

Primenirea cadrelor de conducere a instituțiilor publice a continuat să se desfășoare în continuare, într-un ritm accelerat. După numai 6 luni, Petre Croitoru a fost înlocuit din funcția de prefect de către Vasile Galan. Acesta, la rândul său, a fost destituit și înlocuit cu Vasiliade  Octavian, iar la data de 18 august 1945 avocatul Bulboacă Constantin a preluat conducerea Prefecturii Tecuci. 

 Din perspectiva comunistă, aceste schimbări frecvente s-au datorat tentativelor „reacțiunii de la centru” de a repune în funcție „elementele putrede profasciste, care fugiseră abandonând instituțiile”. Totuși, masele populare s-au opus manevrelor „reacțiunii”, care și-a instalat prefecții lor la Tecuci și Bârlad, „primind pe cei buni și refuzând pe cei răi”. Întrucât guvernele „trecute în care predominau elementele reacționare”, în special guvernul Rădescu, au împiedicat țara „să păşească pe calea democratizării sale”, organizația Partidului Comunist din Regiunea Dunărea de Jos și-a asumat misiunea „de a mobiliza în colaborare cu celelalte forţe democratice toată populaţia la munca de sprijinire a războiului antihitlerist, război just, război de eliberare a poporului român, pentru aplicarea clauzelor armistiţiului generos, ca aparatul de stat să fie curăţat de elementele fasciste, hitleriste, antonesciene, profasciste”. 

Această ultimă sarcină s-a concretizat prin Legea nr. 486 privitoare la purificarea administrațiilor publice, care a intrat în vigoare la data de 8 octombrie 1944.   

Legea permitea destituirea funcționarilor din instituțiile de stat în cazul în care erau acuzați de comportamente abuzive sau nedemne, de servirea intereselor străine sau de apartenența la organizații legionare, fasciste sau hitleriste. Această lege se aplica și salariaților angajați între 6 septembrie 1940 și 23 august 1944. Astfel, la 14 decembrie 1945, funcționarii  considerați „reacționari” din Primăria Tecuci au fost destituiți din funcțiile lor. 

La Prefectura județului Tecuci, în luna februarie 1946, în conformitate cu prevederile articolului 2 din Legea 217/1945, au fost „epurați” din funcții Budan Constantin – director, Aldea Constantin – șef birou și Pencoș Ecaterina – subșef birou.   

Totodată, comuniștii exercitau presiuni și amenințări la adresa celor care dețineau funcții de conducere și nu puteau fi legal destituiți, fortându-i să renunțe la posturi. Astfel, în februarie 1946, Constantin Diaconescu a demisionat din funcția onorifică de inspector de vânătoare  al judeţului Tecuci, iar în locul său a fost numit cpt. rez. Aristide Voinescu. Două luni mai târziu, viceprimarul Naum a demisionat și el,  fiind înlocuit de către Ion Nichifor (P.S.D.). 

De asemenea, în Legea electorală au fost introduse prevederi în baza cărora erau considerate nedemne persoanele care au fost prefecți în Moldova între 6 septembrie 1940 și 23 august 1944, interzicându-le să ocupe funcții de conducere sau să participe la alegeri. În lista publicată în presă au fost incluse și persoane care au ocupat această funcție la Tecuci, cum ar fi generalul în rezervă Gheorghe Dănilă, Ion Dobre (care a fost prefect și la Iași), Mihail Aurel și Ștefănescu C. Mihail. 

Ideologia comunistă intolerantă și opresivă a avut impact și în micul oraș moldovenesc cu atmosferă de contemplație, străduțe liniștite, case curate  și un frumos bulevard de tei, unde singura prezență industrială era Fabrica de tăbăcărie și pielărie „Sfâru”, situată pe malul râului Bârlad.  

În fața primăriei, se expuneau tablouri reprezentând  „biroul  politic” sau „clasicii marxism – leninismului”. La școală, elevii erau obligați să organizeze „colțuri A.R.L.U.S.” în sălile de curs și să interpreteze piese de teatru sovietice, precum „Puterea cea Mare”. La mitingurile organizate în oraș, la care consilierul sovietic era mereu prezent, se intona imnul „Internaționala”. Era un adevăr cunoscut că, după petrecerile târzii, unii tineri, sub influența alcoolului, cântau „Lyubim etot gorod”  („Iubim acest oraș”) pe bulevard. Ne aflam în plin stalinism.  

 În perioada 1945-1948, funcționarii din instituțiile statului erau supuși presiunilor politice. Majoritatea profesorilor, având rezerve față de comunism, s-au înscris în Partidul Social Democrat Român, condus la Tecuci de Jenică Popescu, un fost liberal. În cele din urmă, organizația tecuceană a decis să se unească necondiționat cu Partidul Comunist. 

În Tecuci, ca și în restul țării, socialismul de factură stalinistă se răspândea cu repeziciune, marcând începutul epurărilor politice. Toți cei considerați inamici ai regimului erau excluși din societate, supuși unor procese, condamnări, arestări și chiar execuții în închisori. O mare parte din elitele societății românești  au fost vizate de represiuni, aproape fiecare familie având pe cineva afectat de aceste tragedii. 

În anii 1948-1949, Liceul de Băieți a trecut printr-o perioadă de arestări masive, iar mașinile miliției erau prezente aproape zilnic la intrarea  instituției, făcând ca unele clase să rămână cu 2-3 elevi mai puțin. 

Revoltați de abuzurile autorităților, care impuneau populației să renunțe la proprietățile lor, să dea cote tot mai mari de cereale şi animale, să presteze tot felul de coverzi (camuflate sub denumirea de muncă voluntară) pe șantierele diferitelor obiective economice, mai mulți elevi de la Liceul „D.A. Sturdza” Tecuci s-au organizat într-o organizație subversivă. Ei credeau, așa cum avea să declare Gheorghe (Ghiță) Diaconiță în 1997, că rezistența față de puterea comunistă, va reuși să stăvilească pecinginea roșie care se năpustise asupra poporului român. Cu toate acestea, realitatea avea să le demonstreze contrariul. 

În 1949, profesorul Constantin Solomon a fost îndepărtat din funcție de comuniști și transferat la învățământul agricol și general. 

Miliția și Securitatea au primit ordin în anul 1950,  să „asiste la organizarea gospodăriilor agricole” din 17 județe, printre care și județul Tecuci. Acest fapt a dus la intensificarea represiunii în procesul de colectivizare. Trebuie menționat că în această perioadă au avut loc numeroase abuzuri, arestări și asasinate politice în încercarea de a elimina orice opoziție sau critică față de noul regim comunist instaurat în România. Au fost două decenii represive, în care puterea comunistă a autorizat Securitatea să lichideze elita politică și intelectuală provenită  din „regimul burghezo-moșieresc”. Printre cei morți în închisorile comuniste s-au aflat și unele personalități provenite de pe meleagurile tecucene sau care au avut legătură cu acest spațiu de viețuire, precum Mihail Manoilescu, Henri  Cihoski și  Mircea Vulcănescu.

(Va urma) 

 

Daniel Bradea 

 

FOTO: Tribuna oficialităților la manifestările prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 mai 1953 și 23 august 1954 la Tecuci. Sursa: colecția aviator comandor Teodor Ganea. Fotografiile ne-au fost puse la dispoziție de profesorul Dan Ganea, fiul regretatului aviator.