În absența registrelor cu procesele-verbale ale ședințelor cenaclului literar de pe lângă Casa de Cultură din Tecuci, presa constituie singura sursă de informații pentru documentarea activității acestuia. În stadiul actual al cercetărilor, de la sfârșitul lunii decembrie 1964 (când cenaclul purta numele „Ion Creangă”) până în octombrie 1967 (când apare în ziare sub numele „Calistrat Hogaș”), nu s-au găsit relatări privind activitatea cenaclului tecucean, astfel că nu se cunoaște data la care acesta și-a schimbat titulatura.
Cu prilejul unei întâlniri cu conducători de instituții cultural-artistice și intelectuali din Tecuci, organizată de ziarul „Viața Nouă” în octombrie 1967, având ca temă „Viața culturală a orașului”, Ștefan Andronache a vorbit despre cenaclul literar „Calistrat Hogaș”. El a afirmat că „dacă activitatea unui cerc literar se apreciază după numărul lucrărilor meritorii și nu după numărul membrilor cercului și al ședințelor ținute, atunci putem spune că și cercul nostru cunoaște o evoluție ascendentă. O confirmă numele unor condeieri precum Dionisie Duma, Teodor Creangă, Doru Scărlătescu și Ana Petică, ale căror lucrări, în versuri și proză, apar tot mai des în coloanele ziarului nostru regional sau în reviste literare”.
Pe de altă parte, s-a reproșat slaba legătură cu cititorii, insuficiența șezătorilor organizate la stația de radioamplificare, în întreprinderi și instituțiile de învățământ, precum și puținătatea deplasărilor pentru documentare organizate de scriitorii tecuceni în fabrici și cooperativele agricole de producție. S-a propus ca în culegerile Casei Regionale a Creației Populare să-și găsească mai des loc și unele dintre lucrările mai reușite ale membrilor cenaclului tecucean.
Observăm că în acest material nu se menționează faptul că cenaclul literar nu a mai desfășurat nicio activitate în ultimele luni. Abia pe 10 ianuarie 1968, I. Pisaroglu publică în paginile ziarului „Viața Nouă” o notă intitulată „Vacanță prelungită la cenaclul literar din Tecuci”, în care se relatează că ultima ședință a cenaclului „Calistrat Hogaș” a avut loc pe data de 25 iulie 1967. Cu acel prilej, profesorul Mirel Blumer a citit schița „Aștept ziua de mâine”, iar studentul Aurel Brumă a prezentat piesa „Mona Lisa”. De atunci, alte manifestări nu au mai avut loc. Această stare de lucruri era explicată prin faptul că „unii intelectuali pasionați au plecat din oraș”, iar alții erau „suprasolicitați cu alte activități”. Corespondentul ziarului susținea că „reorganizarea colectivului cenaclului este în atenția celor care au competența de a o face”.
La mai bine de trei luni de la publicarea „semnalului critic”, Dan Plăeșu efectuează o vizită în orașul de pe malurile Bârladului, după care publică în „Viața Nouă” articolul „La cenaclul «Calistrat Hogaș» din Tecuci! Ce trebuie făcut se știe. Acum, așteptăm faptele”. Constatările de la fața locului confirmă lipsa de activitate, ultimele două ședințe ale cenaclului desfășurându-se pe 23 ianuarie și 10 februarie 1968. Ulterior, în zilele în care ar fi trebuit să aibă loc întâlnirile cenaclului, doar „câțiva pasionați” se mai prezentau, astfel încât ședințele nu se mai desfășurau. Pentru a identifica cauzele acestei stări de fapt, redactorul ziarului a purtat discuții cu Adriana Gîlea, metodistă la Casa Municipală de Cultură Tecuci, precum și cu câțiva membri ai cenaclului.
Reproducem în continuare câteva dintre opiniile celor intervievați: Iulia Gheorghiu, directoarea Liceului nr. 1 din Tecuci, a spus: „Cunosc activitatea mai veche a cenaclului. Erau inițiative foarte bune, transformate în fapte de un grup de oameni plini de suflet. Deși în bună parte membrii săi au rămas aceiași pasionați, cenaclului i-ar trebui mai multă viață, o mai mare popularitate în municipiu”.
Unul dintre membrii vechi ai cenaclului, Emil Băicoianu, era de părere că „ședințele noastre sunt prea oficioase” și credea că „mai multă intimitate și mai puțin caracter protocolar n-ar strica. Ar fi mai bine ca întâlnirile să fie concepute sub formă de șezători deschise, la care să poată fi invitate și alte persoane. În același timp, programarea lor ar trebui făcută cu mai multă grijă și din vreme”.
La rândul său, Mirel Blumer sugera că „la cenaclu ar putea fi invitați și cei mai talentați creatori din rândul elevilor și al tinerilor muncitori. S-ar asigura astfel un caracter mai dinamic și atractiv ședințelor, iar cenaclului i-ar spori popularitatea și prestigiul”. Doru Scărlătescu solicita o legătură mai puternică cu Casa de Cultură.
Redactorul ziarului „Viața Nouă” considera că cenaclului „Calistrat Hogaș” din Tecuci îi lipsește „caracterul de școală, de atelier literar, unde prezența tuturor și a fiecăruia în parte să fie determinată de o cauză comună: necesitatea de a comunica păreri, idei, de a cere opinia colegului de alături, indiferent dacă el este profesor, jurist, muncitor sau elev”. Activitățile întâmplătoare i-au scăzut popularitatea și prestigiul, iar „ecoul celor discutate nu trece, de cele mai multe ori, dincolo de sala de ședințe”.
La finalul articolului se subliniază necesitatea ca activitatea cenaclului să fie îndrumată competent de Casa de Cultură, care trebuie să sesizeze orice obstacol în calea continuității acestuia și să intervină când este cazul. Bineînțeles, nu erau uitate Comitetul Municipal de Cultură și Artă Tecuci și Casa Județeană de Creație Populară, care trebuiau să ofere sprijin.
În toamna anului 1969, Casa Municipală de Cultură din Tecuci a publicat prima culegere de poezie tecuceană, intitulată „La poarta sfertului de veac”. În cele 80 de pagini ale volumului sunt incluse creații aparținând membrilor cenaclului „Calistrat Hogaș”.
Pe marginea acestei lucrări, în articolul „Lirica tecuceană”, Dan Plăeșu publică câteva considerații în „Viața Nouă” din 21 septembrie 1969. După ce menționează că marea majoritate a celor publicați sunt „nume deja cunoscute dincolo de granițele orașului”, acesta face câteva aprecieri asupra unora dintre poeziile publicate.
„Gabriel Drăgan semnează versuri grave, generând acorduri ample și metafore profunde: «Sunt prisăcarul gândurilor mele…» (Plecarea lui Egmont). Poeziile sale au un fior clasic care le conferă culoare și valoare: «Un cer de aramă pătează colinele-n zare…/ Nu-i pudra de raze ce poate-o aruncă apusul/ De soare, pe vârfuri de codri, cetăți și orașe,/ Ci flăcări și pajuri aievea confirmă prepusul:/ Castele ce ard și se macină-n oarbă trufie,/ Poporul-n revoltă și-arată cumplita-i minte…» (Plecarea lui Egmont)”.
Dionisie Duma, câștigătorul concursului literar al ziarului „Viața Nouă”, „este și în acest volum un sentimental profund, apt să convingă prin versuri și să emoționeze: «…E țara tot aceeași; la Carpații cu dorul meu mă atârn de vârful ei. Și trec entuziast încoronat cu cei/ ce cântă-n corul mare de bărbați./ Și strâng comori, veniți să le vedeți de pe meleaguri chiar din patru zării./ Sunt mândru că sunt fiu-acestei țării pe file de istorii cu peceți» (Țară în toamnă).
Poetul Gheorghe Bălan construiește, în primul rând, idei («Greul pământului», «Drumul», «Mormânt necunoscut»), iar versurile sale sunt clare și profunde. Emil Băicoianu este mai expansiv, edificiul său poetic fiind ornamentat, iar gândurile explicate. Ni se propun viziuni.
Ciclul «Iarna cuvintelor» al lui Doru Scărlătescu relevă un spirit liric autentic. La el, poezia izvorăște pe nesimțite din cuvinte, alcătuindu-se în idei mereu neliniștite. Fiecare poezie din ciclu este o mică dramă obligată să se producă în văzul nostru, o înscenare adevărată prin tragedia pe care o implică: «În fiecare noapte,/ când cresc din adâncuri/ imperioase chemări,/ eu freamăt dureros,/ înlănțuit de mine însumi/ ca de-un catarg.// Neliniștiți pe punte,/ marinarii surâd/ cu pleoapele apăsate ușor/ de ceara dulceagă/ a somnului» (Ulise).
Versuri interesante publică și Aurel Brumă, Elena Manea, Ovid Caledoniu, Elena Obreja și Mircea Chiriac”.
La final, Dan Plăeșu conchide că volumul reprezintă un prim pas spre o mai bună cunoașterea de către cititori a liricii tecucene contemporane, pe care o consideră „o replică peste ani (poate modestă încă) la bogata tradiție literară a orașului de pe malul Bârladului”.
După acest eveniment editorial, relatările despre activitatea cenaclului literar din Tecuci dispar pentru o perioadă îndelungată din presa gălățeană. Abia pe 29 octombrie 1971, ziarul „Viața Nouă” publică un articol în care se menționează că „de câteva zile, cenaclul literar «Calistrat Hogaș» din Tecuci și-a reluat activitatea”. Articolul precizează că ședințele de lucru ale cenaclului au loc joia, iar la cea din 21 octombrie, sub conducerea profesorului Doru Scărlătescu, secretarul cenaclului, Ștefan Andronache, a discutat tema „Literatura și artele plastice”. În continuare, tinerii Gabriela Iordache Medeleanu și Grecu au citit din compozițiile proprii.
O analiză a activității cenaclurilor literare din județul Galați, realizată la sfârșitul lunii mai 1972 și publicată în paginile ziarului „Viața Nouă”, relevă că, dintre cele cinci cenacluri literare din regiune, doar trei mai erau active, printre care și cenaclul „Calistrat Hogaș” din Tecuci. Membrii cenaclului tecucean erau implicați în strângerea creațiilor folclorice, efectuând deplasări în localitatea Țepu, satul natal al lui Tudor Pamfile. La ședințele cenaclului participau și scriitori care depășiseră statutul de amatori, demonstrându-și valoarea prin publicarea de volume.
Articolul sublinia absența cadrelor didactice din viața cenaclurilor, menționând că între profesori și creatori exista „ignorare și suspiciune reciprocă”. Totuși, se considera inspirată metoda practicată la Tecuci, unde, înaintea lecturilor de creații originale, se discutau probleme de estetică sau se prezentau medalioane de istorie literară, precum: „Literatura și artele plastice”, „Baudelaire”, „Verlaine”, „Macedonski” și altele.
La consfătuirea cercurilor și cenaclurilor literare din Moldova, desfășurată în aprilie 1972 la Bacău, sub organizarea Centrului de Îndrumare a Activității Artistice de Amatori în colaborare cu U.G.S.R. și C.C. al U.T.C., a participat și profesorul Doru Scărlătescu, secretarul cenaclului „Calistrat Hogaș” din Tecuci.
Cu acest prilej, a fost organizată o masă rotundă având ca temă viața cenaclurilor literare. Doru Scărlătescu arăta că „cenaclul nu poate fabrica talente” și că o veritabilă activitate de cenaclu se poate desfășura doar în jurul unei publicații. Cu toate acestea, el considera apariția unei reviste a cenaclurilor ca fiind „neavenită”. Totodată, a subliniat importanța confruntării periodice a membrilor cenaclului cu publicul larg, avertizând că, în absența acestui contact, activitatea cenaclului riscă să devină formalistă și gratuită, „facilitând apariția unor veleitari, abonați permanenți ai coșurilor redacționale, rupți de realitate și considerându-se mari neînțeleși și nedreptățiți”.
De asemenea, profesorul Scărlătescu susținea organizarea de cenacluri literare pentru elevi, argumentând că „în liceele noastre există o veritabilă efervescență creatoare”, evidențiată prin „numărul mare de reviste, unele foarte bune, ale elevilor”. El afirma că „este greu de presupus că un talent nerealizat până la vârsta de 40 de ani se va împlini prin participarea la ședințele unui cenaclu. Pentru elevi, aceste ședințe pot fi însă de real folos, ajutându-i să se descopere și să delimiteze ceea ce este al lor de ceea ce este dobândit prin studiu”.
Ziarul „Viața Nouă” a fost parte a unei discuții ample privind rolul și importanța cenaclurilor literare din județul Galați. În cadrul acestei dezbateri, s-a remarcat eliminarea „spiritul de competiție neacademică”, a „demonstrațiilor” candidaților în căutarea notorietății rapide, a distribuirii de „bombe” literare și infatuarea. De asemenea, s-a subliniat importanța cenacliștilor de la Tecuci, recunoscuți ca fiind „un grup de prestigiu” în domeniul literar.
În cadrul recomandărilor formulate, s-a insistat ca activitatea cenaclurilor să fie percepută nu ca o „aventură” intelectuală, ci mai degrabă ca o școală, în sensul său cel mai profund. Aceasta implică ca lucrările produse în cadrul cenaclurilor să fie clare și „în acord perfect cu transformările socialiste din frumoasa noastră țară”, reflectând viața și activitatea oamenilor din jur. Accentul s-a pus pe necesitatea unei literaturi care „să pulseze cu îndemnurile timpului prezent”, evitând „definițiile abstracte” în favoarea unei exprimări literare care să reflecte realitățile contemporane.
S-a propus ca unele dintre ședințele cenaclurilor să fie dedicate vizitării unor importante obiective economice din județ. Aceste vizite trebuiau percepute ca „activități documentare și de dialog cu oamenii”, și nu doar evenimente sociale urmate de „zaiafeturi”. Totodată, s-a sugerat ca la serile cenaclurilor să fie invitați muzicieni, actori, arhitecți și coregrafi, pentru a crea o atmosferă propice pentru dialoguri utile și practice între tineri de toate vârstele despre rolul formativ al artelor în viața spirituală a județului.
În concluzie, în perioada 1965-1973, activitatea cenaclului literar „Calistrat Hogaș” a fost marcată de perioade îndelungate de inactivitate. De altfel, relatările din presă despre cenaclul tecucean erau sporadice și apăreau doar cu ocazia analizei cenaclurilor din județul Galați sau în contextul consfătuirilor. Despre desfășurarea ședințelor de cenaclu se pomenea foarte rar.
(va urma)
Daniel Bradea