Deși săpăturile arheologice ne dezvăluie că Tecuciul își are originile ca așezare umană în vremuri de mult uitate, începutul existenței documentare a orașului este atestat prin Scrisoarea Domnească de la 1 septembrie 1435. De atunci, au existat, fără îndoială, numeroase întâmplări mărunte care nu au ajuns până la noi, pierdute în sertarele prăfuite ale istoriei. Dacă am fi avut acces la aceste date, le-am fi putut corela pentru a realiza o imagine fidelă a evoluției orașului Tecuci. Din păcate, multe documente care ar fi putut dezvălui trecutul acestor meleaguri au dispărut din cauza vitregiilor timpului sau a indiferenței și nepăsării celor responsabili de păstrarea și conservarea lor.
Această situație este valabilă și pentru instituțiile de cultură. În ultimii ani, demersurile mele de a aduce la cunoștința tecucenilor aspecte relevante din activitatea acestor instituții, au fost îngreunate de lipsa accesului la arhivele lor. De multe ori, mi s-a comunicat că documentele au fost distruse sau furate. În aceste condiții, așa cum menționam și în partea a doua a articolului nostru, presa rămâne singura sursă de informații pentru documentarea activității acestora. Totuși, Biblioteca Municipală „Ștefan Petică” deține doar colecții parțiale ale celor trei ziare: „Avântul”, „Glasul Tecuciului” și „Observator T”. Celelalte publicații apărute în Tecuci nu au fost disponibile pentru cercetare (printre acestea se numără „Brazda Tecuciului”, „Tecuciul”, „Zona”, „Semnal”, „Telegraf-Expres”, „Observator – Pro Tecuci” și probabil or mai fi și altele despre care nu avem cunoștință).
În pofida acestei provocări, ne-am străduit să surprindem esența activității cenaclului literar „Calistrat Hogaș” al Casei de Cultură Tecuci. După această lungă introducere, vom continua cu relatarea celor mai importante întâmplări din viața cenaclului tecucean.
Mișcarea literară din Tecuci s-a dezvoltat considerabil odată cu apariția cenaclului literar „Calistrat Hogaș” al Casei de Cultură, unde talentele locale au găsit un spațiu propice de manifestare. Membrii cenaclului au avut posibilitatea să-și publice creațiile în paginile publicațiilor locale și județene, precum „Brazda Tecuciului”, „Avântul”, „Viața nouă”, „Dunărea” și „Pagini dunărene”.
La 15 ani de la înființare, alături de cenacliștii veterani, cu o bogată activitate literară, precum Gabriel Drăgan, Ovid Caledoniu și Emil Băicoianu, a apărut o nouă generație de scriitori. Printre aceștia se numără Dionisie Duma, Ion Panait, Aurel Brumă și Sandu Ficîlă, care au colaborat atât cu publicațiile gălățene, cât și cu revistele literare din țară. În același timp, tinerii profesori Ștefan Andronache, Mirel Blumer, Dionisie Duma și Doru Scărlătescu și-au adus contribuția la cercetarea și valorificarea tradițiilor culturale și literare ale meleagurilor tecucene.
Dispute și controverse. Cu toate acestea, între membrii cenaclului au avut loc și unele dispute. Astfel, în noiembrie 1973, poetul Dionisie Duma a trimis redactorului șef al revistei „Cronica” o scrisoare prin care se arăta „surprins și contrariat” de publicarea într-unul din numerele revistei a unor documente inedite privitoare la poetul Ștefan Petică, sub semnătura lui Doru Scărlătescu. Una dintre scrisorile publicate, „cea primită de fratele poetului, Tache Petică din Bucești – Tecuci, de la N. Davidescu”, ar fi aparținut lui Dionisie Duma. Aceasta, „împreună cu alte documente inedite (fotografii, scrisori), am donat-o, la insistențele autorităților locale din Tecuci, Muzeului Literaturii, care a fost înființat acum un an în acest municipiu”.
Poetul tecucean susținea că se află „în faza de finalizarea a unei monografii” dedicată lui Ștefan Petică. Astfel că, „gestul profesorului Scărlătescu de a semnala scrisoarea drept inedită este nejustificat, având în vedere cele de mai sus. Profesorul Scărlătescu, printr-un gest care nu-l onorează, a copiat pur și simplu conținutul scrisorii amintite, fără a specifica sursa de proveniență, demonstrând astfel incorectitudinea unui amator care dorește să fie citat. Obiecția mea este dictată de faptul că un asemenea procedeu ar putea diminua originalitatea unei lucrări al cărei efort se dorește respectat”. Într-o notă a redacției se precizează: „din moment ce scrisoarea a fost donată de posesorul ei unei instituții muzeale, aceasta a intrat în patrimoniul public”.
În articolul „Scrisori către Ștefan Petică. Inedit”, publicat de Doru Scărlătescu în revista „Cronica” din 11 noiembrie 1973, referitor la scrisoarea încriminată de Duma se menționează: „Reproducem tot aici o scrisoare a poetului N. Davidescu către Tache Petică. Comemorarea lui Ștefan Petică, proiectată, presupunem, în 1934 (scrisoarea nu este datată), nu a avut loc. Totuși, ediția «de încercare», cum precizează îngrijitorul ei în prefață, a fost realizată ceva mai târziu: Șt. Petică, Opere, Fundația pentru Literatură și Artă, București, 1938”. Probabil că aceste animozități au făcut ca în acea perioadă ședințele de cenaclu să fie sporadice.
Muzeul Literaturii din Tecuci. Astăzi, doar câțiva tecuceni mai au cunoștință că în orașul lor a existat cândva o astfel de instituție culturală. Totuși, este important să rememorăm câteva aspecte ale acestei instituții, așa cum au fost ele consemnate în presa vremii.
La sfârșitul lunii aprilie 1972, Muzeul Literaturii din Tecuci și-a deschis porțile într-o clădire elegantă de pe bulevardul orașului. În cele cinci încăperi special amenajate, cu ajutorul a două hărți luminoase și numeroase vitrine, vizitatorii erau invitați să exploreze istoria literară a ținutului tecucean, având ca repere figuri proeminente precum Costache Conachi, Calistrat Hogaș, Nicolae Petrașcu, Ștefan Petică, Tudor Pamfile, Hortensia Papadat-Bengescu, Eugen Boureanul, Ion Dongorozi, Ion Petrovici, Gabriel Drăgan și Ovid Caledoniu.
La data de 4 iulie 1972, Ștefan Andronache a solicitat actualizarea prospectelor turistice și a ghidurilor pentru a include cele două noi instituții muzeale recent create: Muzeul de Științe Naturale și, în special, Muzeul Literaturii, „care constituie o veritabilă antologie de istorie literară” și subliniază „contribuția tecucenilor la dezvoltarea literaturii române”.
Cu toate acestea, la mai puțin de doi ani de la inaugurare, Radu Macovei semnala în „Viața Nouă” starea deplorabilă în care se aflau aceste instituții culturale, întrebându-se dacă nu cumva cele două muzee au devenit „piese de muzeu”? În urma discuțiilor cu autoritățile locale, inclusiv cu Ștefan Andronache, președintele Comitetului Municipal de Cultură și Educație Socialistă (care înlocuise în decembrie 1973 pe Nadejda Decuseară), a concluzionat că demobilizarea era evidentă, cel puțin în ceea ce privește muzeele amintite. Totuși, în privința activității societății culturale „Calistrat Hogaș”, un alt proiect cultural tecucean abandonat, „exista încă speranță și se întrezăreau posibilități de reactivare în viitorul apropiat”.
Membrii cenaclului în paginile publicațiilor literare. Seriozitatea și spiritul de exigență pe care majoritatea membrilor cenaclului literar „Calistrat Hogaș” al Casei de Cultură Tecuci le-au însușit ca fundament al actului de creație au conferit lucrărilor lor o valoare distinctă, facilitând publicarea acestora în revistele literare din țară. De exemplu, la începutul lunii septembrie 1975, în revista „Cronica”, a fost publicat un grupaj de poezii semnate de unii dintre membrii cenaclului, printre aceștia numărându-se Dionisie Duma („Fără oprire”), Valeriu Salcie („Ca sub o stea albastră”), Vasile Sevastre Ghican („Moștenire”), Ioan Purdelea („Sfială”), Lucia Cotae-Cosițeanu („La poarta satului”), Dan Pavel („Evocare”).
De altfel, Dionisie Duma apărea destul de des în paginile revistei „Cronica” cu poezii, interviuri sau recenzii. Spre exemplu, pe 15 august 1975 i-a fost publicată poezia „Drum”: „Pe talpa Țării — pasul nostru demn/ Și trupul drept în calda ei lumină/ Noi — hotărâți în anii ce-or să vină/ Pe timpul nostru vom lăsa un semn// Al bucuriei de-a privi în larguri/ Mânați de-un vis și învingând genuni/ Cu steaguri noi aprinse la catarguri/ Cu Țara-n minunatele-i cununi”. În numărul 32, i-a apărut și interviul „Cu prof. dr. doc. Radu Vulpe despre știința istoriei în contextul epocii contemporane”.
Cinci ani mai târziu, în aceeași revistă, Dionisie Duma a publicat un nou interviu cu prof. dr. docent Radu Vulpe, membru al Academiei de Științe Sociale și Politice a R.S. România. Interviul poartă titlul „2050 de ani de la crearea primului stat dac centralizat și independent”. Pe prima pagină, deasupra interviului, se află poezia „Izvorul” a poetului tecucean, pe care o reproducem alăturat: „La Burebista și la Deceneu/ Îmi e izvorul lin în legănare/ La Decebal ce flutură mereu/ Sub cerul nostru sprijinit de soare// Îmi lasă glia mere și gutui/ Și-o calc prin lan de grâu către amiază/ Sub brazde-adânci mai dăinuiesc statui/ Și vechii daci prin gând mă săgetează// Îmi crește lanul, pruncii cresc și ei/ Lumină-i împrejur, lumină pură/ Izvoru-n palme-l strângi, din el să bei/ Cuvintele ce ne-nfloresc pe gură”.
În paginile revistei „Cronica” apărea și numele profesorului Doru Scărlătescu, secretarul cenaclului, care publica diverse articole de istorie literară, comentarii și documente inedite, precum „Ștefan Petică: Scrieri vol. I” (august 1970), „Conachi inedit” (noiembrie 1971), sau „Dimitrie Anghel în scrisori” (în iulie 1972).
În publicația gălățeană „Viața Nouă”, pe 12 octombrie 1969, a publicat poezia „Vârstele fluviului”: „Dis-de-dimineață/ Fluviul bătrân/ Și-a urnit greoi/ Vârstele multicolore/ Urcându-le către o mare/ Presimțită și fără hotare./ Ea este undeva la capăt/ Cu certitudine./ Căci specii neliniștite de pești/ Își fulgeră uneori/ Solzii ciudați/ În jos, spre izvoare”.
Primul membru al cenaclului care și-a văzut poeziile publicate într-o carte a fost Ioan Purdelea. În 1972, la Editura Litera, a apărut volumul „Vama Hățișului”.
Debutul literar al lui Dionisie Duma. În anul 1975, la vârsta maturității, Dionisie Duma și-a publicat prima carte la Editura Litera, un volum de poezie intitulat „Ardere”. În recenzia publicată în revista „Cronica” și semnată de Nicolae Turtureanu, se evidențiază că această carte este rezultatul probabil al unei pregătiri îndelungate, în care autorul se dezvăluie ca fiind „bolnav de poezie” și așteaptă să sosească „«vârsta posibilă / De-a ne răstigni în poeme» și, în general, resimte greutatea obositoare a destinului liric. O oarecare dezabuzare, deci, efect al presiunii vârstei, al sentimentului că s-a născut prea devreme («Obosim, doamna mea, obosim de Timp / De semințele clipelor aruncate prea devreme»). Dionisie Duma este un cântăreț al crepuscularului în maniera lui Demostene Botez, deși trimiterile sale (în orice caz, lecturile) sunt mult mai ambițioase… Laitmotivul multor poezii este arderea, dar persistă impresia că fenomenul rămâne adeseori simplu decor («Arde fântâna cu stele la gură»; «Foc viu, foc viu de vreascuri / în care nici pădurea nu-și mai cunoaște urma / Și nici măcar un semn»; «Câmpia arde în lumina verde»; «Mă ard în trup nervurile de stea»)”.
Nicolae Turtureanu consideră că ambiția lui Dionisie Duma „de a uni într-o singură sintagmă spații pe care logica poetică le refuză” dăunează creației sale. În acest sens, oferă drept exemplu poezia „Își ard merii”, în care, „cu o singură excepție («Sunetele pun atâtea întrebări vorbelor nerostite»), asocierile de termeni sunt hazardate”. Pe de altă parte, este apreciată capacitatea lui Dionisie Duma de a „fotografia momente” în poemele-blitz, reușind să spună esențialul în cuvinte puține, precum în „Nu voi învăța să plângi” („Nu învăța să plângi / aceste două silabe / ale numelui tău / așezate-ntr-o ordine simetrică. / Ninge peste întuneric. / Prinde-mi aripile / în umerii tăi / pentru somn. / Urmele noastre în aer / au rămas curcubeu / în decembrie”).
Menționăm și alte considerații exprimate de Nicolae Turtureanu la adresa versurilor lui Dionisie Duma: „Interferarea realului cu aparența găsește o adecvată expresie într-o contemplativă «Marină»: «Croindu-mi cu valul îmi rupeai lumina // Și îmi certai auzul cu vocale / Eu dintr-un ochi plângeam cum se cuvine / Din celălalt vărsam pe timp petale». Jocul contrastelor, trecerea anotimpurilor, nostalgia rodului sunt temele cele mai fertile ale lui Dionisie Duma, care, în poezii precum «Fruct de oră», «Invocație», «Joc de iarbă», «Gâtul lebedei negre», «Portret de câine», demonstrează virtuți lirice nepuse suficient în lumină în această carte de debut”.
La final, autorul recenziei afirmă că, în cazul lui Dionisie Duma, „spiritele tutelare sunt invocate mai mult din nevoia unei autorități livrești care să dea un gir simbolic demersului poetic, fără a-l subjuga”.
Începând cu luna martie 1976 și până la 15 septembrie 1993, de organizarea și îndrumarea activității cenaclului literar „Calistrat Hogaș” al Casei de Cultură Tecuci s-a ocupat Ionel Necula. Această perioadă din viața cenaclului va face obiectul unui material viitor.
(va urma)
Daniel Bradea
În imaginea realizată la librăria „Ion Slavici” de pe strada Ștefan cel Mare din Tecuci, cu prilejul unei întâlniri scriitoricești organizate de Centrul de Librării Galați, de la stânga la dreapta: Dionisie Duma, Nicolae Oancea (la acea vreme redactor la Editura Eminescu), Viorel Savin (directorul C.J.L.G.), Ionel Necula, Ionel Purdelea și Pavel Gicușor. Sursa: colecția Viorel Burlacu.
