Caniculă, ploi torențiale, vijelii și grindină 

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări valabile începând de astăzi, 2 iulie, până miercuri, 3 iulie 2024. 

Cod Galben 

 Marți, 2 iulie, în cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogea continentală și sudul Moldovei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. 

Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.  

Temperaturile maxime vor fi în general de 35…37 de grade. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală. 

Cod Galben 

În intervalul 2 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 10, în Crișana, nord-vestul Transilvaniei și local în Banat, Maramureș, Muntenia și Moldova, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.  

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice.  

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. 

Cod Portocaliu  

 În intervalul 2 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 10, în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și Munteniei, jumătatea de nord a Moldovei și local în Banat și în Maramureș, vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii, cu viteze la rafală în general de 70…90 km/h, descărcări electrice și grindină.  

În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp. 

Miercuri, 3 iulie, manifestările de instabilitate atmosferică vor continua, mai ales în centrul și estul țării.