Astăzi prezentăm un nou episod din seria dedicată construcției Catedralei „Sfântul Gheorghe” din Tecuci, concentrându-ne pe perioada de după război.
Dintr-un apel al părintelui Nicolae Conduratu, aflăm că, începând cu anul 1938 și până la data de 1 aprilie 1946, s-au cheltuit peste 30.000.000 de lei pentru construirea bisericii. La acea dată, catedrala era „terminată la roșu, cu lucrările de fațadă și cele de tencuieli interioare în curs de executare”. Pentru finalizarea lucrărilor (inclusiv pictura, mobilierul, obiectele de cult, clopotele și iluminatul), se estima că mai erau necesari aproximativ 200 de milioane de lei. Este important de menționat că, după război, România era afectată de o inflație severă, ceea ce explica creșterea constantă a costurilor de construcție.
Una dintre personalitățile care a răspuns apelului părintelui Conduratu a fost generalul Dumitru Dămăceanu, care a donat 20 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la catedrală.
În procesul de procurare a fondurilor pentru construcția Catedralei „Sfântul Gheorghe” din Tecuci a fost implicată și Prefectura județului Tecuci. La data de 6 martie 1948, aceasta a solicitat Inspectoratului General Administrativ al Regiunii Galați din cadrul Direcțiunii Generale a Drumurilor, Inspectoratul VIII de Drumuri Galați, suma de 8.900.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor la catedrală. Adresa înaintată Ministerului Lucrărilor Publice a primit un răspuns negativ, precizându-se că „în bugetul ordinar al departamentului nostru pe exercițiul 1948/1949 nu s-au putut obține fonduri din care să se execute lucrări de natura celor solicitate de dumneavoastră”. Totuși, lucrările ar fi putut fi realizate dacă autoritățile locale ar fi obținut un credit extraordinar.
Pe baza unor adrese din noiembrie 1945, prin care reprezentanții parohiei au acceptat „ca subsolul Catedralei Tecuci, partea construită a fi folosită drept criptă a osemintelor ctitorilor catedralei, să fie cedată spre folosință perpetuă pentru nevoile religioase ale ostașilor garnizoanei”, locotenent-colonelul I. Petică, comandantul Cercului Teritorial Tecuci, solicita, în aprilie 1948, un răspuns definitiv cu privire la amenajarea subsolului catedralei „pentru a servi drept capelă militară”.
La rândul său, preotul paroh al Catedralei „Sf. Gheorghe” a comunicat Cercului Teritorial Tecuci că „biserica de jos din Catedrala noastră nouă… face parte integrantă din corpul Catedralei orașului așa cum a fost acesta concepută dintru început”. Parohul a subliniat că va „proceda la amenajarea, completarea și înzestrarea bisericii de jos prin Comitetul nostru de construcție și imediat ce se va inaugura, potrivit canoanelor bisericești, Serviciul religios al Garnizoanei va avea oricând acces și va putea oficia orice serviciu divin acolo în scopul îmbisericirii trupei”.
În ciuda acestor probleme, la data de 21 noiembrie 1948, subsolul bisericii a fost sfințit de către pr. Vichentie Mocanu, delegatul Episcopiei Romanului. Pentru o perioadă, preotul Nicolae Conduratu a oficiat acolo Sfânta Liturghie la lumina lumânărilor.
În actul de sfințire se menționează: „S-a sfințit această biserică (criptă) cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, care înlocuiește vechea biserică Sf. Gheorghe Catedrala orașului Tecuci, existentă între 1813-1919, care, fiind deteriorată, a fost demolată. Actul de Sfințire s-a oficiat de către delegatul Prea Sfântului Episcop Lt. Ilarion al Romanului, Iconomul I. Mocanu – Consilier Referent Eparhial, înconjurat de un numeros cler și în prezența mulțimii nenumărate de credincioși din oraș și împrejurimi.
Noua biserică face parte din Măreața Catedrală a orașului, începută în 1938 după planul arhitectului I. Traianescu din București, lucrările fiind conduse de un Comitet de construcție de sub președinția parohului, respectiv protoiereu onorific Nicolae Conduratu, cu contribuția principală a răposatului Alecu Anastasiu, a credincioșilor din oraș și din afară, cu ajutorul însemnat al Ministerelor Finanțelor, Cultelor, Internelor, Lucrărilor Publice etc., și mai deosebit a d-lui general Dumitru Dămăceanu, pe cari, aibă-l Domnul Dumnezeu sub a Sa pază Sfântă”. Documentul a fost semnat, printre alții, de preotul Mocanu, stareța Veronica Monahia, diaconii Silviu Iovan și Gheorghe Capmare.
În arhiva Catedralei „Sf. Gheorghe” din Tecuci s-a păstrat discursul-predică pe care părintele Nicolae Conduratu ar fi vrut să-l rostească în ziua de 21 noiembrie 1948, cu prilejul sfințirii subsolului bisericii. Din acest document reproducem următorul fragment: „Dumnezeu a fost cu noi și Lui sunt nevoit să mă rog în această clipă pentru sufletul răposaților Maria Ciucă și Lucreția Galeț, care vor fi tresăltând acum de bucurie, văzând de acolo de sus, cum măreața noastră Catedrală stă și e gata să construiască fața orașului, chiar pe locul care a fost curtea și casa lor și a părinților lor, devenit apoi Grădină Publică. Lângă ei stau cu titlul de ctitori și întâi îndemnători: Vasile și Ioana Stegaru, Constantin și Teodora Juvara, Gheorghe Carp, Gheorghe Cazan, Costache și Profira Burghele, Traian Corodeanu, Coman Ionescu, mulțime de buni creștini, vii și morți cărora le invoc Harul și Binecuvântarea Domnului și a Sfinților lui, pentru ei și casa lor… Mulțumesc colaboratorilor mei din Comitetul de construcție, și în special d-lui D. Patron, farmacist Sachelarie, care împreună cu N. Ungureanu și alții, și cu vrednicul custode Gheorghe Pășcăloae n-au încetat o clipă de a munci pentru reușita de până aici”.
Ajungând la acest punct al discuției, considerăm că este oportun să aducem în atenție câteva aspecte legate de destinul membrilor comitetului restrâns de construcție al Catedralei „Sfântul Gheorghe” din Tecuci.
După evenimentele din 23 august 1944, preotul Nicolae Conduratu a fost constant persecutat de regimul comunist. Din casa parohială pe care o construise și în care locuia, i s-a lăsat doar o cameră, restul locuinței fiind ocupat de un alt preot din oraș, care i-a interzis să mai spovedească pe foștii săi enoriași. Mai mult, Conduratu a fost amenințat cu oprirea lucrărilor la catedrală dacă nu își dădea demisia din funcția de paroh. I s-a interzis, de asemenea, să participe la sfințirea paraclisului de la subsolul catedralei, fiind închis timp de două zile înainte de ceremonie sub pretextul că ar fi furat o icoană.
Se spune că Alexandru și Ecaterina Anastasiu au avut o soartă tragică. Averea lor a atras invidia concetățenilor, iar o refugiată din Basarabia, angajată ca paznic la catedrală, i-a denunțat trupelor sovietice imediat după ocuparea orașului, indicând că sunt cei mai bogați oameni din Tecuci. Acest lucru a dus la molestarea și jefuirea lor în mod brutal. Au fost alungați din propria locuință și au fost găzduiți de o familie de evrei (C. Petroiu, în strada Catedralei nr. 14).
Trupele sovietice au ocupat casa lui Alexandru Anastasiu de pe strada I. G. Duca nr. 2, începând cu data de 25 august 1944. Din gospodăria devastată s-au furat bunuri în valoare de 73.286.400 lei. Lista impresionantă a bunurilor „ridicate” din casele situate pe strada I. G. Duca nr. 2 și strada Carol I nr. 75 se întinde pe mai multe pagini și cuprinde, printre altele: un automobil marca Delage cu 6 cilindri și o capacitate de 80-100 cai putere, un atelier complet de reparații auto, o motocicletă, 2 biciclete, arme de vânătoare, un pian marca Blutner, 8 tablouri, acțiuni la bănci, titluri de rentă, 3 ceasuri din aur și 2 din argint, mobilierul din case, haine, blănuri, bijuterii, mari cantități de vin, coniac și rachiu, și altele.
Alexandru P. Anastasiu a murit la 6 februarie 1945 și a fost înmormântat în paraclisul din subsolul catedralei. Mormântul său a rămas mult timp acoperit doar cu pietriș.
Locotenent-colonelul Coman Ionescu a murit în urma unui atac de cord în anul 1943. Avocatul Nicolae Teodorescu a petrecut ani grei în temnițele comuniste. Gheorghe Ghițulescu s-a spânzurat în anul 1946. Avocatul Traian Corodeanu s-a stins din viață în condiții dintre cele mai mizere, iar după moartea sa, osemintele sale au fost depuse într-una din criptele osuarului amenajat la subsolul catedralei.
Catedrala din Tecuci se numără printre primele lăcașuri sfinte salvate de patriarhul Iustinian Marina, atât prin capacitățile sale spirituale și materiale, cât și prin influența ginerului său, dr. Ioan Petru Solomon. Datorită patriarhului, în anul 1951, Ministerul Cultelor a dispus reluare lucrărilor, cu fonduri de la Patriarhie și de la Sfânta Episopie a Buzăului, precum și cu sprijinul enoriașilor parohiei.
Sub supravegherea preoților Ioan Doniga și Gheorghe Capmare, lucrările au fost finalizate la 31 iulie 1962, iar sființirea a avut loc 7 ani mai târziu. În această perioadă au fost realizate lucrările interioare, în special frescele care împodobesc pronaosul, altarul şi pridvorul. Biserica a fost sfințită la 12 octombrie 1969 de către episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos.
În interiorul bisericii, deasupra ușii de intrare în pridvor, a fost amplasată următoarea pisanie: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sf. Duh, Amin. Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu ocrotirea Sfântului Duh, în Anul Mântuirii 1938 s-a temeluit construcția catedralei orașului Tecuci, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Apostol Petru. Proiectul a fost întocmit de arhitectul I.D. Trăienescu și fiica sa Magda. Lucrările de construcție au fost executate de echipa lui Iosif Polano sub conducerea unui comitet prezidat de Alecu Anastasiu, care cu soția sa Ecaterina au contribuit cu sume mari devenind ctitori, fiind înmormântați la subsolul catedralei. Preot paroh a fost P.C. Pr. Protopop Nicolae Conduratu.
În anul 1948 a fost sfințit subsolul catedralei de către delegatul Episcopiei Romanului, preotul Vichentie Mocanu. Lucrările au fost reluate în anul 1951, iar între anii 1966-1967 s-a executat pictura în frescă de către pictorii Iosif Vass (sfântul altar, pronaosul și tinda) și Răducanu Gheorghe (turla și absidele). Pentru buna desfășurare a acestor lucrări s-au preocupat preoții Doniga Ioan și Capmare Gheorghe, ajutați de membrii Consiliului și Comitetului Parohial și de Episcopia Buzăului prin P. S. Dr. Antim Angelescu.
S-a sfințit această sfântă catedrală în data de 12 octombrie 1969 de către P. S. Sa Episcop Chesarie Păunescu. În timp, fumul de la lumânări a contribuit la degradarea picturii, fiind necesare lucrări de restaurare ce s-au executat între anii 2002-2005 de către restauratorul Valeriu Șușnea și Doru Istrate, tehnician-restaurator. Lucrările de restaurare au fost supravegheate de I. P. S. Sa Dr. Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos, de P. C. Pr. Protoiereu Joghiu Gheorghe și de sfințiți slujitori ai Catedralei Sf. Gheorghe, P. C. Pr. Paroh Ramfu Vasile, P. C. Pr. Voinea Florin, Roșu Mihai și membrii Consiliului Parohial. S-a resfințit acest sfânt locaș în data de 24-10-2010 de către I. P. S. Sa Dr. Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți”.
Mențiunea despre parohul de atunci, preotul Nicolae Conduratu, este prea succintă și nedreaptă, având în vedere că majoritatea lucrărilor au fost realizate sub directa sa supraveghere și că el a contribuit semnificativ la strângerea fondurilor necesare.
În concluzie, primii susținători și ctitori ai Catedralei „Sf. Gheorghe” din Tecuci au fost protopopul Nicolae Conduratu și comitetul restrâns de lucru, din care făceau parte proprietarul Alexandru/Alecu Anastasiu, locotenent-colonelul Coman Ionescu, avocații Nicolae Teodorescu, Traian Corodeanu și Gheorghe Ghițulescu. Activitatea acestora, în ciuda numeroaselor dificultăți întâmpinate, a fost esențială pentru finalizarea lucrărilor de construire a sfântului locaș.
De asemenea, trebuie menționată contribuția autorităților de stat, a societăților comerciale, a cooperativelor populare, a întreprinderilor, a atelierelor muncitorești, a societăților de binefacere, precum și a credincioșilor și cetățenilor din oraș, din județ și din întreaga țară. Așa cum am arătat anterior, autoritățile de stat au donat datorită faptului că în fruntea lor se aflau fii ai Tecuciului sau persoane care puteau influența conducerile respective, cum a fost cazul miniștrilor Ion Petrovici și Nicolae Bușilă, al prefectului Nicolae Teodorescu și al dr. Ioan P. Solomon, ginerele patriarhului Iustinian Marina.
Daniel Bradea
Foto: Catedrala în 1957. Sursa: Colecția Tiberiu Jalbă
