Introducere. În timpul războiului împotriva Uniunii Sovietice, județul Tecuci a devenit o „zonă a etapelor” esențială pentru armata română, datorită importanței sale tactice și strategice. Situația s-a deteriorat semnificativ odată cu ofensiva rușilor din începutul anului 1944, care a transformat regiunea Moldovei într-un adevărat câmp de luptă. Astfel, teritoriul județului Tecuci a fost inclus în categoria „zonelor operative de război”.
În aceste circumstanțe critice, autoritățile române au decis evacuarea populației, a bunurilor esențiale și a arhivelor din localitățile aflate în apropierea frontului, în primăvara anului 1944. Primele ordine de evacuare în Tecuci au fost emise la 22 martie 1944.
În timpul evacuării, directorul muzeului, Mihail Dimitriu, și soția sa, Esmeralda Dimitriu, împreună cu un reprezentant al primăriei, se aflau într-un tren care transporta bunurile din Tecuci. La sosirea în Gara de Nord din București (sau, conform altor surse, la gara Chitila) pe 4 aprilie 1944, trenul a fost lovit de „cel mai groaznic bombardament efectuat de aviația americană în țara noastră”. Acest eveniment tragic a dus la distrugerea sau furtul a numeroase piese de patrimoniu ce aparțineau muzeului comunal, inclusiv peste 3500 de monede, câteva vase geto-dacice și numeroase podoabe. De asemenea, fondul bibliotecii, care includea „cărți vechi, ediții princeps, manuscrise, lucrări de artă și arhive ale școlilor din secolul trecut”, a fost distrus în totalitate. În acest incident tragic, Esmeralda Dimitriu și-a pierdut viața în urma exploziilor provocate de bombele americane, iar Mihail Dimitriu a fost grav rănit și transportat la un spital din Turnu Măgurele, unde au ajuns și obiectele care nu fuseseră distruse în bombardament.
La 30 aprilie 1944, Prefectura județului Tecuci a solicitat Legiunii de jandarmi să identifice „elementele dubioase” infiltrate printre refugiați.
Un ordin emis de Inspectoratul de Jandarmi Galați la 1 mai 1944 sublinia că antagonismul resimțit de populație față de armata germană era rezultatul propagandei inamice și al „micilor abateri comise de unii soldați germani”. Civililor li se recomanda să adopte o conduită „ca de gazdă față de musafiri, adică politicoasă și îndatoritoare”. Cu toate acestea, la Tecuci, în 1943, „o grupă de partizani” (de fapt, muncitori de la căile ferate) au blocat, prin „manevre greșite”, trenurile încărcate cu tancuri care se deplasau către front.
Relația de încredere dintre autoritățile locale și trupele germane se deteriorase complet, motiv pentru care poliția din Tecuci a intensificat supravegherea comandamentului german, găzduit în clădirea gimnaziului, prin intermediul agenților săi.
Începând cu luna iulie 1944, s-a observat o retragere masivă a trupelor germane către vestul țării. Această situație a fost evidențiată în raportul de activitate al Prefecturii județului Tutova pentru acea lună: „Scurgerea trupelor germane de pe frontul din nordul Moldovei și trecerea trenurilor cu tancuri dinspre Iași spre Tecuci fac ca îngrijorarea populației să crească”. Situația era similară și în județul Tecuci, unde Prefectura a informat Ministerul Afacerilor Interne, prin raportul întocmit pentru perioada 6 iulie – 6 august, că: „În cursul lunii iulie, starea de spirit a populației a rămas foarte alarmantă; în legătură cu retragerea trupelor germane se discută că s-ar fi deplasat la Iași numeroase vagoane din depoul Tecuci pentru transportul trupelor germane care au ordin să se retragă în Germania”.
Ofensiva declanșată de Armata Roșie a dus la spargerea frontului apărat de Grupurile de Armate „Sud” şi „A” germane, iar până la sfârșitul lunii martie, sovieticii au traversat Nistrul, pătrunzând astfel pe teritoriul României. Aceste evenimente au conturat perspectiva transformării teritoriului național într-un teatru de operațiuni, determinând factorii decizionali din București să caute soluții pentru ieșirea din conflictul armat.
În noaptea de 13/14 iunie 1944, regele Mihai, împreună cu Emil Bodnăraș și colonelul Dumitru Dămăceanu, au convenit în secret să deschidă un segment de front de 25 de kilometri între Erbiceni și Rediu Mitropoliei, la nord de Iași, cunoscut sub numele de „Poarta Iașiului”, în scopul înlăturării lui Ion Antonescu și accelerării ieșirii României din război. Ulterior, în cea mai strictă conspirație, un grup de generali a pus în aplicare acest plan. Principiile generale ale colaborării româno-sovietice au fost stabilite între 16 și 20 august 1944, în interiorul unui tanc sovietic scos din luptă, în zona Târgul Frumos – Valea Oilor, de către generalii Aldea din partea română și Losev din partea sovietică. Prin această acțiune, culoarul Siretului a fost deschis pentru sovietici, ca urmare a retragerii unor efective ale Armatei a IV-a române către trecătorile Carpaților Orientali. În acest context, înaintarea trupelor Armatei Roșii spre sud, în Moldova, a avut loc rapid și fără lupte. La data de 22 august 1944, sovieticii ajunseseră la Bârlad, iar într-un interval de doar 45 de zile au reușit să desfășoare operațiunea Debrețin.
Situația din Tecuci la 23 august 1944 era deosebit de gravă. Începând cu luna august, bombardamentele asupra orașului s-au intensificat, iar activitatea economică și administrativă a fost complet paralizată din cauza evacuării autorităților locale. În după-amiaza zilei de 23 august 1944, Grupul „Braun” s-a angajat în lupte la nord şi nord-vest de Bârlad. Totodată, Corpul 57 Tancuri german rezista în apărarea liniei Siretului în zona orașului Roman, în timp ce Gruparea „Mieth” se confrunta la nord de Huși cu unitățile Armatei a IV-a de Gardă și ale Armatei 52 sovietice. Între cele două mari unități germane exista o breșă de aproape 100 de kilometri, prin care unitățile Frontului 2 Ucrainean (Armata a VI-a Tancuri) au putut înainta nestingherite spre sud, ajungând la Bârlad.
După data de 23 august 1944, Regimentul 24 Infanterie Tecuci – recruți, sub comanda colonelului Constantin Doroș, a participat cu două batalioane la luptele de la Băneasa. Acestora li s-a dat misiunea de „a ataca și cuceri localitatea Băneasa, aeroportul și stația de radiodifuziune”. Soldații acestor batalioane se aflau în perioada de „instrucție a grupei” și nu executaseră nicio tragere. De asemenea, aceștia au fost complet lipsiți de armament în prima zi a luptelor. Cu toate acestea, datorită eroismului demonstrat de tinerii militari, au învins inamicul, deși acesta era superior atât numeric, cât și în pregătire și dotare cu armament.
Ioan D. Marcovschi, pe atunci elev plutonier în Regimentul 24 Infanterie Tecuci, a participat la luptele de la Otopeni-Băneasa din august 1944. Despre această bătălie, el a relatat: „Primim ca misiune, în zorii zilei de 24 august 1944, să încercuim și să înfrângem unitățile hitleriste, amplasate pe aeroportul Otopeni, în vederea unei apărări circulare, și dotate cu artilerie, tancuri și aviație. «După mine băieți!», le-am strigat la ai mei. Conduc un pluton antitanc… Se înaintează greu, mai mult târâș. Inamicul se năpustește asupra noastră cu tancuri și infanterie. Cade unul, cad doi, dar înaintarea continuă. Pe aeroportul Otopeni se încinge o luptă pe viață și pe moarte. Mitraliere, grenade, baionete, răcnete disperate. Pământul și cerul se unesc în hora morții. Nu ne lăsăm, încă un pas… După două zile și două nopți am putut raporta: «Am îndeplinit misiunea». Din cei 45, mai rămăseseră doar 30. Cu toții ne-am șters lacrimile pentru cei pierduți și ne-am pregătit pentru alte lupte. Primim a doua misiune, împreună cu unitățile vecine, să punem stăpânire pe aeroportul militar Băneasa și pădurea cu același nume, obiective pe care hitleriștii le organizaseră într-o puternică redută… În focul acestor lupte am căzut și eu rănit; unsprezece schije, pe care le-am numărat mai târziu, mi-au perforat burta și intestinele, unele ajungând până la coloana vertebrală, pe care le port cu mine și astăzi… Doi ani m-am târât pe paturile de spital. Doi ani de chin, de miros de iod, de speranțe și de luptă cu moartea”.
În aceeași perioadă, Regimentul 24 Infanterie (Partea Operativă), subordonat Diviziei 21 Infanterie, alături de Regimentele 11 Dorobanți-Siret și 35 Infanterie, a acționat în zona Pogoanele – Brădeanu (Buzău). Apărarea sectorului a fost împărțită între Regimentul 11 Dorobanți-Siret, condus de colonelul Alexandru Stăncescu la Pogoanele, și Regimentului 24 Infanterie, sub comanda colonelului Gheorghe Udrea la Brădeanu. Refuzând să facă concesii hitleriștilor, colonelul Udrea a forțat coloana Corpului 29 german să-și schimbe traseul, obosindu-i astfel și slăbindu-i în cursul deplasării. După eliminarea acestor trupe inamice, în ziua de 1 septembrie, Divizia 21 Infanterie a fost transportată cu trenul pentru a-și ocupa pozițiile pe frontul din Transilvania conform planului de luptă stabilit.
Revenind la evenimentele din Tecuci, unități ale Armatei a VI-a Tancuri au pătruns oficial în oraș pe 25 august 1944. Totuși, mărturiile locuitorilor sugerează că avangarda și recunoașterea acestei armate au ajuns în Tecuci încă din 23 august 1944, evitând câmpurile de luptă din jurul Bârladului. Profesorul Ion T. Sion relatează că în dimineața acelei zile se afla într-un sat lângă Bârlad, unde săpa tranșee. Aflând că linia frontului a fost ruptă de trupele sovietice, soldații români și germani au început o retragere dezordonată. Pe drumul său către Tecuci, a asistat la scene în care soldați români și germani erau împușcați de sovieticii care se deplasau cu mașini sau căruțe. Astfel, a fost nevoit să fie extrem de precaut pe tot parcursul drumului până la Umbrărești, pentru a nu fi observat și împușcat de ruși. Ajuns acasă, în miez de noapte, s-a ascuns într-o pădure din apropierea comunei Umbrărești, unde a stat câteva săptămâni pentru a evita capturarea și deportarea în Siberia.
Iosif Alexandru și Petriu Stavăr mi-au povestit că, în ziua de 23 august 1944, după ce au primit ordine, s-au prezentat la Centrul militar de la Ivești. Acolo, agitația era de nedescris. Zeci de blindate și camioane, coloane nesfârșite de infanteriști români, se îndreptau în direcții diferite. Spre seară, cei doi s-au refugiat în piața din comună, unde au încercat să se odihnească pe o tarabă. Somnul le-a fost întrerupt de rafalele de arme și de uralele soldaților români, care sărbătoreau după ce au aflat de la radio că țara ieșise din război. În curând, în piață au apărut câteva mașini de teren americane cu cercetași ruși, care vorbeau limba română și solicitau informații despre pozițiile trupelor germane. Petriu Stavăr mi-a spus că, în timp ce se întorcea acasă, la Tecuci, în zorii zilei de 24 august, când traversa podul peste râul Bârlad, a întâlnit o patrulă sovietică și, temându-se să nu fie prins cu arma asupra sa, a aruncat pistolul în apă.
Atât Petriu Stavăr, cât și Iosif Alexandru mi-au relatat că soldații ruși intrau în casele tecucenilor și furau ceasuri, băuturi, iar pe femeile pe care le găseau în gospodăriile respective le luau cu forța. Ifrim Gheorghiță, doctor în matematică, a consemnat relatarea „avocatului militar” Cantoneanu Alexandru, care a locuit în Satu Nou, pe strada Vornicului nr. 50, referitoare la modul în care, pe 23 august 1944, Armata Roșie a intrat Tecuci: „La întoarcerea armelor, când armata română s-a dat cu armata rusă, acesta a intrat în Tecuci prin două direcții: prima pe la nord – prin cartierul Satu Nou și a doua prin est – prin comuna Matca” .
Existența „trupelor sovietice în trecere prin orașul Tecuci” pe 23 august 1944 este confirmată și de unele documente identificate la S.J.A.N. Galați. Acestea dezvăluie că încă din zilele de 23 și 24 august 1944, ostașii sovietici intrați în oraș s-au dedat la jafuri și furturi din avutul populației. Localnicii au fost îngroziți de rapacitatea și violența noilor ocupanți, cu atât mai mult cu cât aceștia veneau sub masca „eliberatorilor”, „prietenilor” și „aliaților”. Având în vedere că aceste aspecte au fost detaliate într-un alt articol, nu vom isista asupra lor.
În fața jafurilor și violențelor comise de soldații ruși, populația a fost nevoită să riposteze, ceea ce a dus la numeroase incidente între localnici și sovietici. În acest context, amintim omorârea, în seara zilei de 23 aprilie 1946, a doi ofițeri ai Armatei Roșii din garnizoana Tecuci, căpitanul Vladimir Sidorov și locotenentul Isacenco. În presa vremii, se arăta că cei doi au fost „asasinați mișelește de resturile fasciste criminale”. Locuitorii orașului și județului Tecuci au „înfierat și condamnat” acest dublu asasinat, prin vocea primarului orașului, Ion Alexandrescu, care a declarat: „Ne luăm angajamentul că nu vom avea odihnă până când nu vom descoperi criminalii, pentru ca aceștia să-și primească pedeapsa meritată”. La ceremonia funerară a celor „doi ofițeri ai celei mai glorioase armate, care ne-a salvat pe noi și întreaga Europă din ghearele cotropitorilor fasciști”, au participat aproximativ 5000 de persoane. Mormântul celor 2 ofițeri a fost amenajat în curtea cazărmii Aviației. Aici au luat cuvântul ofițeri din Armata Roșie, care au subliniat eroismul de pe front al căpitanului Sidorov și locotenentului Isacenco. Au susținut discursuri, în care au „condamnat fapta criminală”: C. Bulboacă, prefectul județului, I. Alexandrescu, primarul orașului, Theodor Nicolau, secretarul organizației P.C.R., învățătorul Nechifor din partea organizației P.S.D., judecătorul Balaban din partea A.R.L.U.S., colonelul Malinovschi, comandantul Flotei 2 Bombardament, și maiorul Iordachi din partea Cercului Teritorial.
În discursul său, prefectul C. Bulboacă, a spus: „În numele guvernului Dr. Petru Groza și al populației județului Tecuci, înfierez acest act criminal. Uniunea Sovietică ne-a salvat din ghearele fascismului și acum din ghearele foamei. La Paris, unde se discută pacea, Uniunea Sovietică ne apără, deși noi am fost cei care am atacat-o în mod nedrept în 1941. Rugăm comandantul garnizoanei să transmită Guvernului Sovietic, din partea populației județului Tecuci, adâncă recunoștință pentru marile ajutoare primite și regrete pentru pierderea acestor doi bravi ofițeri”.
Daniel Bradea
Sursa foto: colecția Ștefan Andronache.
