În perioada tulbure a alegerilor pentru Divanurile ad-hoc, documentele vremii îl menționează pe Ioniță Hrisanti, director al Tribunalului din Tecuci, drept unul dintre cei mai devotați unioniști. Alături de protopopul Gheorghe Dimitriu și institutorul Nicoleanu, Hrisanti a fost supus, asemenea multor altor susținători ai unirii, persecuțiilor orchestrate de Nicolae Vogoride, care i-a destituit din funcțiile oficiale. 

Hrisanti, împreună cu alți membri ai „boierimii târgului”, obișnuia să participe la întâlniri zilnice desfășurate fie la umbra pomilor din fața casei protopopului Gheorghe Dimitriu, fie în jurul faimosului butuc „așezat pe partea din dreapta a șoselei cum mergeai la deal, dincolo de școala de fete a Cernătoaei, cam în fața caselor lui Gheorghe Bora”. Se spune că, „acolo, la butuc, s-a închegat la 1857 sâmburele unirii”.

Doru Scărlătescu îl descrie pe Ioniță Hrisanti ca pe un adevărat erou de roman de capă și spadă, căruia legenda îi atribuie un rol central în furtul faimoaselor scrisori compromițătoare ale caimacamului. Publicate ulterior în L’Etoile du Danube, aceste documente au avut un impact deosebit, contribuind la anularea alegerilor din 1857, profund influențate de separatiști. 

Astfel, am considerat oportună o prezentare riguroasă a rolului lui Ioniță Hrisanti în sprijinirea cauzei Unirii Principatelor. 

El apare în documentele vremii sub numele de Ioan Hrisanti și era fiul  preotului Hrisanti Hâncu și al Sandei Hâncu, originari din Umbrărești. 

Din relatările Nataliei Costăchescu, nepoata lui Ioniță, aflăm că tatăl acestuia își dorea ca Ioniță să devină preot, motiv pentru care l-a trimis la Seminarul Teologic din Iași. Totuși, Ioniță avea alte aspirații. După o perioadă petrecută la seminar, s-a transferat la Târgoviște, unde a obținut diploma de avocat. Reîntors la Tecuci, a devenit funcționar la tribunal. Cu toate acestea, pentru a-și mulțumi tatăl, în zilele de sărbătoare, ocupa loc în strană și, în timpul slujbei, dădea răspunsurile cântate. 

Ioniță Hrisanti s-a căsătorit cu Catinca, fiica nelegitimă a lui Costache Conachi, pe care o cunoscuse la un bal organizat la „Hotel Orient” din Tecuci (clădire în care, în perioada interbelică, funcționa Azilul de bătrâni). Se povestește că, pentru a se asigura că va deveni soția lui Ioniță, Catinca l-ar fi amenințat pe Conachi că, dacă nu îi va permite să se căsătorească, se va sinucide. Din această căsnicie au rezultat doi copii: un fiu, Lascăr (tatăl Nataliei Costăchescu), și o fiică, Sevastița, care s-a căsătorit ulterior cu Dumitrachi Dragoș. Nepotul de soră al acestuia, generalul Ștefan Panaitescu, a avut un rol important în ocuparea Budapestei și în salvarea Ungariei de bandele lui Béla Kun în august 1919. 

Ioniță Hrisanti era un bărbat blond, frumos, înalt, cu prestanță și o ținută îngrijită. Inteligent și iubitor de frumos, era dornic să se autodepășească. La vârsta de 50 de ani, a învățat limba franceză pentru a citi operele lui Victor Hugo în original. Anual, își rezerva o lună pentru a călători în străinătate, cu scopul de a cunoaște direct civilizațiile despre care citise. Printre locurile vizitate se numără nordul Italiei, Austria, Germania, Franța (a ajuns la Paris de trei ori) și Anglia (inclusiv Londra), fiind fascinat să vadă aceste țări civilizate „la ele acasă”, și nu doar prin intermediul lecturilor. 

În același timp, a fost personajul principal al unei nuvele-document scrise de Calistrat Hogaș, în care scriitorul a evocat farmecul unei lumi vechi, gata să își închidă pleoapele asemenea unei cortine trase la finalul unui spectacol. O epocă minunată, populată de oameni deosebiți: Ioniță Hrisanti, Teodor Săndulescu, Petre Anastasiu, Costache Racoviță, Eni Șerban, Petrache Ciucă, Vasile Motăș, Lascăr Braun, Alecu Vucetici, protopopul Gheorghe Dimitriu (tatăl scriitorului) și mulți alții. Acești protagoniști, imortalizați de Hogaș, se distingeau prin petrecerile lor de neuitat, desfășurate pe aleea de aluni din grădina părintească. În astfel de momente, zorile erau încheiate în acordurile „Cântecului ciocârliei,” interpretat de vestitul taraf al lui Buruiană.  

„Cuconu Ioniță Hrisante”, consemnează Calistrat Hogaș, „așeza vorba în sfat cum așezi piatra în temelie și care, cu seninul veșnic pe față și cu tăria de mucenic în suflet, știa să înfrunte cu piept biruitor amarurile vieții”. 

Sursele documentare menționează că, în 1857, Ioniță Hrisanti deținea în Umbrărești o moșie răzeșească aflată în devălmășie cu ceilalți locuitori ai satului. Cu cinci ani mai devreme, în 1852, acesta a intentat un proces împotriva coproprietarilor săi, acuzându-i că „se folosesc de drepti părțile mele din acest hotar” [moșie]. De asemenea, în 1855, cu ocazia unei anchete ce privea un conflict dintre locuitorii satului și un opresor local, documentele vremii menționează că, pe lângă cei 57 de răzeși care „se găsesc locuind pe zece bătrâni de moșie”, apar și „sărdariul Ioniță Hrisanti și slugerul Gheorghe Hîncu [văr], care sunt răzeși pe zece bătrâni, dar cu locuința în poliția Tecuci”. 

„Sărdariul” Ioniță Hrisanti este menționat ca „cinovnic” (funcționar public) încă din anul 1839, ocupând mai târziu, în 1857, funcția de director de tribunal. În același an, a fost ales deputat în Divanul ad-hoc, reprezentând ținutul Tecuci din partea micilor proprietari (răzeși). Alături de el, tecucenii au fost reprezentați de alți patru deputați: vornicul Vasile Sturza și postelnicul Alexandru Teriachiu, din partea marilor proprietari, Vasile Balaiș, ca reprezentant al sătenilor clăcași, și spătarul Constantin Iacovachi, pentru orășeni. 

În cadrul dezbaterilor din Divanul ad-hoc, cei mai activi deputați s-au remarcat a fi Vasile Sturza și Alexandru Teriachiu. Vasile Sturza, în mod special, având o contribuție deosebită la realizarea Unirii Principatelor, inclusiv în calitate de caimacam în conducerea trilaterală a Moldovei. La rândul său, Ioniță Hrisanti a fost membru al unei comisii din cadrul Divanului. 

Istoricii Ion T. Sion și Constantin Solomon consideră că, în contextul zbuciumat al luptelor pentru Unirea Principatelor din vara anului 1857, Ioniță Hrisanti a jucat un rol important în sustragerea scrisorilor compromițătoare la adresa caimacamului Nicolae Vogoride, contribuind astfel la susținerea cauzei unioniste.  

Ion T. Sion argumentează că Hrisanti a fost impulsionat să comită acest act de un profund sentiment patriotic și național, dar și de alte motive concrete: disprețul manifestat de cumnatul său, Nicolae Vogoride, o atitudine arogantă intensificată de originea străină a acestuia; îndepărtarea lui Hrisanti din funcția de director al Tribunalului Ținutului Tecuci; și speranța unor avantaje politico-sociale, pe fondul transformărilor anticipate în ierarhia valorilor epocii. 

Atașamentul ferm al lui Ioniță Hrisanti față de partida unioniștilor reprezintă un alt element esențial, mai ales în contrast cu atitudinile politice oscilante ale altor personalități din Tecuci. Spre exemplu, Panaite Balş (Torceşti-Iveşti) începe prin a fi unionist, dar a trecut rapid şi ireversibil în tabăra separatiştilor, devenind unul dintre conspiratorii împotriva domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în august 1865. Mai greu de explicat este cazul profesorului George Nicoleanu, unionist fervent în 1857, care a devenit gregorian în 1858, alăturându-se unor foști antiunioniști tecuceni precum Petrache Ciucă, frații Mihalache și Iancu Buzdugan, Alecu Vucetici (soțul iubitei poetului Theodor Șerbănescu) și Alecu Vidrașcu. 

Natalia Costăchescu subliniază că un complex de factori a contribuit la sustragerea scrisorilor din seifurile caimacamului de la Țigănești. În primul rând, ea menționează relațiile apropiate dintre cele două fiice ale poetului Costache Conache, Catinca și Cocuța: „Fiica mai mare, Catinca, era nelegitimă, în timp ce Cocuța era legitimă. Le crescuse pe amândouă în casa lui, iar ele se iubeau ca niște surori, așa cum erau. Pe Catinca însă o iubea mai mult, fiindcă îi semăna leit; era urâtă ca dânsul, iar Cocuța era frumoasă și mult mai instruită”. 

Chiar și după căsătorie, cele două surori au continuat „să se iubească și să se vadă foarte des”, iar uneori Catinca rămânea la Țigănești câte două luni, împreună cu copiii săi. 

În ceea ce privește furtul scrisorilor, există o variantă care susține că incidentul ar fi avut loc la Iași. Margareta Nicolau, în articolul Calistrat Hogaș și vremea lui (IV), publicat în ziarul Viața (anul III, nr. 826, din 5 august 1943, p. 2), prezintă detalii despre desfășurarea operațiunii. Potrivit acesteia, după ce protopopul Gheorghe Dimitriu a primit vizita unui delegat din partea episcopului de Roman, care îi transmitea ordinul ca toți preoții să facă propagandă împotriva Unirii, Dimitriu alături de prietenul său Ioniță Hrisanti a petrecut o noapte albă, măcinat de îngrijorări legate de modul în care ar trebui să acționeze. A doua zi, Ioniță Hrisanti i-a spus soției sale: „— Catinco, ai să-ți faci bagajul și ai să pleci îndată la Țigănești. Stai acolo mai multă vreme, o lună, două luni, cât o fi de trebuință. Când Cocuța pleacă la Iași, mergi cu dânsa. Catinca începu a plânge. — Ce ți-a venit în minte, omule? Cum să-mi las copiii singuri, că doar n-am să-i târăsc după mine?  

— Și ei, oi vedea eu cu slugile…  Și-și spuse gândul lui.  

— Trebuie sustrasă corespondența lui Vogoride. 

Femeia se uită la el, închinându-se. Dar cuconul Ioniță nu voia să știe de nimic. Sertarele Caimacamului aveau diferite șiretenii. Apăsai pe butoane, ca să se coboare trape, în sfârșit, o sumă de lucruri, de care Cocuța Vogoride trebuie să fi avut cunoștință, ca o femeie plină de istețime ce era. Cucoana Catinca a plecat, și drumul, se spune, i-a fost încununat de succes. Vogoride a fost demascat, căci s-au găsit scrisori, din care reieșea că era în strânse legături cu înalți demnitari turci”. 

În articolul „Cine a fost Ioniță Crissante?”, publicat de Natalia Costăchescu, nepoata acestuia, în ziarul Timpul din 15 martie 1944, se relatează, pe baza informațiilor furnizate de George Missail, detalii despre modul în care scrisorile compromițătoare pentru caimacam au fost sustrase din conacul de la Țigănești. Natalia Costăchescu menționează că, înainte de a pleca la Țigănești, unde fusese chemată de Cocuța pentru a „face dulcețuri pentru iarnă”, „Duduca Catinca” a avut o discuție cu soțul său, Ioniță Hrisanti. Acesta i-ar fi înmânat niște chei, spunându-i: „Catinca, uite aici niște chei… Te vei duce la sora ta la Țigănești, unde ai să săvârșești o foarte grea faptă. Vei proceda cu atenție și în mare taină, să nu te simtă decât Dumnezeu, care-i cu noi. Iată ce-i: în biroul din camera cutare, în sertarul cutare, cu fund dublu și secret, vei apăsa un butonaș în dreapta, ascuns sub un fel de dungă de lemn. Fundul sertarului se va deschide. Acolo vei găsi niște scrisori. Să le iei pe toate și să mi le aduci. Vei cerceta la fel toate sertarele și să îmi aduci tot ce vei găsi ascuns în fundul lor. Cea mai mică hârtiuță trebuie să mi-o aduci. Iar a doua zi te vei face bolnavă și vei ruga pe sora ta să te trimită la Tecuci. Dar să știi că, dacă nu îmi aduci acele scrisori, acasă la mine să nu mai vii!… 

Peste o lună, bunica a venit cu scrisorile… care fură depuse în mâinile Comitetului Electoral, care scoase de pe ele două copii legalizate, trimițându-le membrilor Comisiei Mixte din București și celor patru ambasadori prieteni la Constantinopol. Ele fură publicate în „L’Etoile du Danube”. [În Moldova ele au circulat sub denumirea Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice, ad. n.]. 

Articolul consemnează amănunte și despre tentativa de asasinat orchestrată de Nicolae Vogoride împotriva lui Ioniță Hrisanti: „Cam pe la jumătatea lui septembrie al aceluiași an, Hrisanti și cu amicul  lui, Gheorghe Missail, se întorceau, pe o noapte frumoasă de la o vie, din cătuna Condrea, o mică proprietate a lui Hrisanti. 

Acesta nu pleca niciodată la drum fără pușcă. Era senin, lună și vremea călduță. Hrisanti cânta. Între satele Drăgănești și Barcea (jud. Tecuci) din popușoaie, vreo trei inși înarmați cu ciomege; se năpustesc la cai, opresc natișanca și dau năvală cu  cuțitele la cei dintr-însa. Hrisanti trage un foc, rănește pe unul, iar ceilalți speriați se pierd în porumbiște. Hrisanti, vizitiul și cu Misail leagă burduf pe cel rănit, iar când vizitiul apropie de fața hoțului cu un felinar de la trăsură, Hrisanti recunoaște pe Dumitru Frătița, un argat țigan din robii lui Vogoride. Atunci Hrisanti pricepe toată trama.  

Hoțul se ruga: „Nu mă dați pe mâna stăpânirii că mă schingiuiește. Mai bine împușcați-mă acum pe loc”.  

Hrisanti îi zice: „Dacă spui răspicat cine te-a pus te iert”. 

„Măria sa. Domnitorul m-a pus”, răspunde țiganul, tremurând: 

  –  „Ce plată ți-a făgăduit?”  

  – „Două sute de galbeni și un loc de casă în vatra satului”.  

  – „Bine, și eu îți dau două sute de galbeni și un loc de casă și nu te dau pe mâna stăpânirii, dar cu condiția să vii argatul meu. Vrei?” zice Hrisanti.  

Țiganul a început să plângă de bucurie, învoiala s-a făcut. Vogoride a înghițit sfârla, iar bunicul, până la moarte a tratat cu omenie, ca pe cel mai bun prieten, pe acest Frătița, pe care l-am cunoscut și eu pe la 1880, când aveam vreo 7-8 ani… 

După furtul scrisorilor, Cocuța nu a mai trimis trăsura sa, să o aducă pe Catinca la Țigănești. Tocmai de atunci relațiile între surori s-au rupt, cum spunea Missail, precum și bătrâna Vasilica, o servitoare țigancă din robii lui Conachi, dată bunicii de zestre și rămasă în serviciu vreo 35-40 de ani până a murit. Care singură își mai permitea să șoptească câte ceva din acel trecut, când era sigură că n-o aude nici tata, nici bunicul”. 

În acest context, devine relevantă declarația categorică a Luciei Greceanu, fiica Cocuței Conachi-Vogoride, care afirma: „Nu mama a fost aceea care a furat scrisorile”. Totodată, un document important este scrisoarea Smarandei Rosetti, fiica Catincăi Negri (sora lui Costache Negri), trimisă de la Focșani la 10 februarie 1909 lui Daniel Clain. În această scrisoare, se precizează: „Niciodată doamna Vogoride n-ar fi fost capabilă de un astfel de act! Cu toate convicțiile și idee deosebită de a bărbatului ei, sora lui Costache Negri nu putea să fie decât unionistă! Și apoi, pe timpul când s-au furat actele, ne aflam amândouă la Paris”. 

Profesorul Constantin Solomon, în manuscrisul său dactilografiat, primit de noi cu ani în urmă de la regretatul Ion T. Sion, sub titlul Doi luptători unioniști tecuceni: protopopul Gheorghe Dimitriu-Hogaș și Ioniță Hrisanti (acesta circulând și sub un alt titlu), și păstrat în perioada comunistă în arhiva Muzeului Mixt Tecuci, susține și el ipoteza implicării lui Ioniță Hrisanti în furtul scrisorilor compromițătoare”. 

În continuare, oferim câteva fragmente din manuscrisul lui Constantin Solomon, care fac referire la acest subiect. „Ioniță Hrisanti (1808-1889) a făcut parte din Comitetul  Unionist din Tecuci, a ținut continuu legătura cu Comitetul Unirii din capitala Moldovei și, în lupta patriotică din acel timp, Ioniță Hrisanti a jucat un rol extrem de important la demascarea legăturilor lui Vogoride cu Turcia și Austria, marile puteri ostile Unirii Principatelor, și la anularea primelor alegeri falsificate pentru Divanul ad-hoc.

Calistrat Hogaș, în povestirea „Cuconu Ioniță Hrisanti”, ni-l descrie ca pe un bărbat „înalt, drept, bine făcut și chipeș la trup”, cum într-adevăr așa a fost și ni-l arată și fotografia ce mi-a fost dată, vreo patru ani în urmă [1955], de nepotul său Alexandru Hrisanti, pensionar, precum și alte amănunte și precizări ce completează relatările surorii sale Natalia Costăchescu, în articolul «Cine a fost Ioniță Hrisanti?», publicat în ziarul Timpul nr. 2459, 15 martie 1944. 

Ioniță Hrisanti a fost unul dintre revoluționarii de la 1848 și a făcut deseori drumul de la Tecuci la Iași, la M. Kogălniceanu, care publicase în 1848 «Dorințele partidei naționale» din Moldova, între care era și Unirea Principatelor. De multe ori Ioniță Hrisanti a fost și la București, făcând legătura  cu N. Bălcescu și I. Heliade Rădulescu, când evenimentele Unirii îl găsesc președinte [corect director – ad. Ion T. Sion] al Tribunalului din Tecuci. Același luptător patriot nu se dezminte nici acum, în preajma Unirii. Pentru activitatea sa ca unionist, Ioniță Hrisanti este dat afară din slujbă de Vogoride, numai la câteva zile după protopopul Gheorghe Dimitriu, la 15 aprilie 1857. Am văzut documentul respectiv zilele acestea la nepotul lu Ioniță Hrisanti… care, cu venerație a păstrat diferite acte ale bunicului său și decrete de la domnitorul Alexandru Ioan Cuza [cum îl am și eu transcris de la fiica lui Alexandru Hrisanti, Alisa Dropol – ad. Ion T. Sion]. 

Unioniștii recurg la un gest extrem ce avea să dea pe față legăturile lui Vogoride cu Poarta și Austria, ostile Unirii, și care ceruseră lui Vogoride  să falsifice alegerile. Și acest act extrem a fost acela de a pune mâna pe corespondența secretă a lui Vogoride cu cele două mari puteri… Cel  care a organizat furtul corespondenței a fost Ioniță Hrisanti. Acest lucru îl știe precis Alexandru Hrisanti, nepotul lui Ioniță Hrisanti, precum și cele ce urmează și care au fost dezvăluite de sora dumisale Natalia Costăchescu în articolul citat,  cât și după amintirile lui George Missail (1834-1906) un bun prieten al lui Ioniță Hrisanti, fost funcționar al Tribunalului din Tecuci… 

Caimacamul Vogoride venea mai des la Țigănești fiindcă aici își primea personal curierii cu aceste scrisori, pe care le ținea în biroul amintit, birou ce aparținuse lui Costache Conachi și care fusese adus de acesta din străinătate, scrisori ce nu erau ținute în palatul de la Iași de frica unioniștilor. Costache Conachi obișnuia să mai țină în acest birou și praful de pușcă și alicele pentru vânătoare și, cum o data au pătruns în broască vreo două alice, nu s-a mai putut deschide biroul și a chemat un meșter renumit în această meserie, pe Vasile Lăcătușul, care cu această ocazie a cunoscut secretele biroului și și-a luat niște tipare după cheile lui, în eventualitatea că s-ar pierde și cheile… 

Pentru cheile biroului Ioniță Hrisanti s-a adresat lui Vasile Lăcătușul, așa cum mărturisește azi nepotul său Alexandru Hrisanti, lucru ce acesta din urmă l-a aflat chiar de la Vasile Lăcătușul, devenit după aceea omul de casă al lui Ioniță Hrisanti”. 

În continuare, profesorul tecucean detaliază modul în care s-a desfășurat operațiunea de sustragere a documentelor, conform relatării Nataliei Costăchescu, prezentate anterior. 

Printre variantele vehiculate în diverse lucrări referitoare la sustragerea celor 17 scrisori din așa-numita „corespondență secretă” a caimacamului Vogoride, sunt menționate numele mai multor femei: Cocuța Conachi Vogoride, Maica Eugenia și Rose Pompon.  

Alexandru N. Beldiman era la curent cu faptul că o femeie a fost implicată în această acțiune. Lordul Stratford îl informa pe George William Frederick Villiers, conte de Clarendon și ministru de externe al Marii Britanii, pe baza unor informații „din cea mai autentică sursă”, că sustragerea a fost opera unei surori a prințesei Vogoride, care locuia la aceasta, era cunoscută de Place și fusese mituită de unioniști. 

Deși, în majoritatea cazurilor, se consideră că această soră a Cocuței ar fi fost „Maica Eugenia”, conform informațiilor prezentate anterior în acest material, este posibil ca, de fapt, să fie vorba despre Catinca, fiica nelegitimă a lui Conachi. 

Rolul important jucat de Ioniță Hrisanti în sustragerea scrisorilor compromițătoare la adresa caimacamului Nicolae Vogoride (acțiune care a condus la anularea alegerilor și, ulterior, la refacerea acestora) poate fi dedus  și din documentele care  atestă onorurile primite de Ioniță Hrisanti din partea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, după realizarea Unirii Principatelor. 

Astfel, la 18 iulie 1860, Mihail Kogălniceanu, ministrul Trebilor din Lăuntru, a emis o adresă prin care i-a comunicat lui Ioniță Hrisanti numirea în postul de subprefect al Ocolului Bârlad, Districtul Tecuci. Ulterior, la 4 noiembrie 1860, Alexandru Ioan Cuza, „Domnul Principatelor Unite Moldova și Țara Românească”, l-a desemnat președinte al Tribunalului Tecuci, în locul lui Ion Buhnilă, care își prezentase demisia. 

 La 25 iulie 1862, printr-un decret semnat de Alexandru Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu, ministrul Secretar de Stat la Departamentul Trebilor Interioare, Ioniță Hrisanti a fost reinvestit în funcția de subprefect al Ocolului Bârlad din Districtul Tecuci. 

Printr-o depeșă telegrafică trimisă de la București la data de 2 august 1864 de Nicolae Crețulescu, ministrul Justiției, Ioniță Hrisanti a fost înștiințat că „prin Decret Domnesc sunteți numit președinte la Tribunalul Tecuci în locul domnului Scarlat Motașu”. 

În concluzie, Ioniță Hrisanti rămâne o figură emblematică a orașului Tecuci din perioada Unirii Principatelor, iar implicarea sa activă în susținerea cauzei unioniste, chiar și prin asumarea unor riscuri majore, subliniază profundul său atașament față de idealurile naționale. Prin participarea sa la activitățile politice și sociale ale vremii, Hrisanti a demonstrat un curaj remarcabil în fața persecuțiilor. Rememorarea faptelor sale reprezintă un gest de respect, prețuire și recunoștință față de o personalitate complexă și dedicată, care și-a lăsat amprenta în istoria noastră. 

 

Daniel Bradea