
Un an de la plecarea dintre noi a îndrăgitului Om de Radio Cristian Pohrib
La 6 noiembrie 2024, Cristi Pohrib, a plecat dintre noi, în altă lume, pe care el o consideră, mai bună. Cristi Pohrib, rămâne pentru noi, printre altele, fondatorul radioului tecucean, căruia, acum, îi ducem cu adevărat lipsa. Ne stau și acum în memorie cuvintele pe care el le repeta, cu mare drag, în timpul emisiilor „Aici Radio Tecuci – inima orașului!”. Și chiar așa era, acolo era inima orașului, alături, bineînțeles, de inima lui.
Era născut la 16 septembrie 1967. A fost mult timp, corespondent al Televiziunii Române în Republica Moldova, transmițând știri la mai multe televiziuni din țara noastră și din Republica Moldova. A îndrăgit și poezia obținând chiar un mare premiu la un festival de la Botoșani. A publicat în numeroase reviste și ziare cum ar fi Familia, Cronica literară, Ateneu, Viața Liberă, Obseravator T, Semnal și altele. Este autor al volumelor „Turkmenistan – noul miracol Asiatic”, „Durerea de a mă privi în inimă” și în anul 2023 volumul „Cartea sfâșierii” – acesta după o întrerupere de 20 de ani de la cele publicate, volum lansat la mai multe televiziuni printre care și în Republica Moldova.
La decesul acestui om de radio, în data de 7 noiembrie 2024, sub semnătura jurnalistului Cătălin Mihai Moga de la Monitorul Galați scria: „Cu profund regret, vă informăm că cel ce a fost cronicarul nostru drag Cristian Pohrib, de la Radio Tecuci, vocea care a adus bucurie și alinare în casele multor ascultători, ne-a părăsit. Plecarea lui lasă un gol imens în inimile noastre și a tuturor celor ce l-au cunoscut și apreciat. Transmiterea știrilor dar și a muzicii frumoase primite de la el ne-au făcut viața mult mai frumoasă. Amintirea lui va rămâne mereu vie în inimile noastre”.
În același timp, prietenul lui apropiat, renumitul și apreciatul jurnalist și om de televiziune Ovidiu Zara, despre care Cristi ne povestea mereu cu mare drag, scria „De ce, Doamne, iei la Tine oameni buni? De ce, Doamne, Dumnezeule, nu lași îngerii și pe pământ? Sunt doar câteva ore de când am aflat că, încă un Om Drag mie, nu mai este și nu îmi vine să cred că e adevărat. Nu pot să realizez așa ceva. Alături de Cristi am râs, am plâns, am simțit împreună sentimentul fricii, a dorului de casă și de cei dragi. Alături de el, am răbdat de foame zile întregi prin deplasările noastre, am împărțit același pat luni de zile. Împreună cu Cristi, am făcut cele mai frumoase boacăne de care ne aminteam tot timpul atunci când ne revedeam. Era boem, darnic, haios, având o minte ascuțită. Cristi era o minunăție de camarad care m-a învățat să privesc viața ca o imensă provocare care trebuie luată peste picior indiferent de ce greutăți ne năpădesc. Acum doi ani, Cristi m-a anunțat telefonic, pe un ton șăgalnic, că a fost diagnosticat cu o boală necruțătoare. Nu l-am crezut, căci de fiecare dată când vorbeam, făcea mereu glume. De atunci, ne-am revăzut de zeci de ori, am vorbit la telefon de sute de ori, dar niciodată despre momentul despărțirii. Astăzi, Cristi a rămas doar o amintire în sufletul și în mintea mea. O amintire care nu va pieri niciodată. Drum lin spre stele, Cristi!”.
Acum, personal, îmi amintesc cu mare drag de toate întâlnirile mele cu acest prieten, om, cu adevărat, de radio. Îl îndrăgeam și mai mult pentru faptul că în copilăria mea îl însoțeam la postul de radio tecucean pe tatăl meu, care prin perioada anilor 1954 susținea la Radio Tecuci de pe str. Vâșinski – azi strada Galați – emisiunea locală care se desfășura zilnic, la difuzoare și megafoane, în Tecuci, de la orele 18 la 19 și retrăiam acele clipe.
L-am văzut pe Cristi prima dată când avea sediu la fosta clădire a birourilor cooperativei „Străduința” – azi așa zisa Casa albă de lângă Primărie, apoi având sediul pe strada Transilvaniei – Vis a vis de Farmacia Ana, apoi cu sediul acasă la el pe str. Mare și apoi pe strada Cuza Vodă la Podtec. De multe ori, îl găseam la sediul de la Podtec și pe Arun Durancea, care îl ajuta la programul administrativ și se bucura enorm atunci când Cristi îl lasa să vorbească la Radio. Arun mergea prin piață, culegea prețurile produselor și le comunica apoi, cu bucurie, la Radio. Arun, a rămas și azi un adevărat și devotat prieten al lui Cristi, mergând frecvent la mormântul acestuia și făcând ordine în jurul acestuia. Merită felicitat pentru acest lucru.
Cristi Pohrib a fost pentru o scurtă perioadă de timp și președinte al Cenaclului literar „Calistrat Hogaș”, perioada în care una din ședințe s-a desfășurat având un invitat special – pe Andrei Păunescu, fiul marelui poet. De fapt, Cristi a mai adus prin cunoștințele lui, numeroși interpreți din Republica Moldova, în special pe Ion Suruceanu. L-am văzut pe Cristi discutând, aici la Tecuci, cu un alt bun prieten, Dan Helciug, venit cu renumita lui formație „Spitalul de urgență” și cu mulți alți interpreți.
Azi, tecucenii au cam uitat de cel ce ne făcea să ascultăm „Inima orasului”, să ascultăm știrile și – la fiecare fără zece minute – obișnuitele reclame. Orice s-ar spune, un post de radio e absolut necesar la Tecuci.
Până atunci, să ne aducem cu drag aminte de cel care a fost Cristi Pohrib. Dumnezeu să îl aibă în pază veșnică! Eu, îmi voi aduce mereu cu drag aminte de cel ce a fost fondatorul radioului tecucean!
Iancu Aizic


