Curat murdar, coane Hurdubae!

Tecuci 1 Martie Astăzi, 8 Martie, a fost despre femei. Despre femei şi flori. Femeile din viaţa noastră care sunt ca nişte flori: plăpânde la prima impresie, duioase, senine, puternice atunci când pricepi de ce sunt în stare să facă pentru a avea o familie împlinită şi realizări în plan profesional.

În târgul nostru au fost oferite flori şi urări vânzătoarelor de pe strada Mare şi din Piaţă, sexului frumos care tranzita oraşul prin parcul central ori străzile principale. Tecuciul mirosea a primăvară, parfum de floare şi parfum de femeie.

În acest timp, primarul a convocat funcţionarele instituţiei, ale Asistenţei sociale, Bibliotecii, Poliţiei locale, Casei de cultură, Muzeului şi Evidenţei populaţiei pentru a le înmâna flori. Masa era încărcată cu dulciuri şi şampanii. Nu există sărbătoare în care C.C. Hurdubae să nu comande. Pe banii instituţiei.

De 1 Martie, după întrunirea cu funcţionarele, a luat-o la pas prin oraş, cu gaşca, să împartă flori. Unele femei, cei drept, nu-l cunoşteau. Nici nu aveau cum deoarece erau din comunele limitrofe. A împărţit tot pe banii contribuabililor tecuceni. În timpul programului de lucru.

Asta în timp ce funcţionara Ghinea, care plimbă corespondenţa în Primărie, le impune colegilor să-i restituie toate agrafele folosite, pe motiv că nu au niciun fel de material de acest gen. Nu mare va fi uimirea tecucenilor să constate într-o zi că funcţionarii vor lua notiţe pe hârtie igienică. Să sperăm că nu vor termina stocurile.

Aşadar, în timp ce primarul se strofocă să pară important şi comandă kg de prăjituri, şampanii şi sute de flori, angajaţii au ajuns să refolosească toate materialele şi să aducă de acasă necesarul de papetărie care ar trebui să fie pus la dispoziţie de Primărie.