Ateneul Fundaţiei Pelin a găzduit sâmbătă, 24 martie 2018, un adevărat spectacol Stand-up comedy, realizat de îndrăgitul actor Radu Pietreanu, fost membru al neuitatului grup „Vacanța mare”.
Actorul a străbătut cu multă pricepere mai multe genuri și teme, nelipsind nici politica din finul umor.
În prima parte, actorul ne-a oferit un recital de adevărată comedie. În pauză am fost invitaţi să sărbătorim alături de tânăra Irina, la împlinirea frumoasei vârste a majoratului.
Revenit pe scenă pentru partea a doua a spectacolului, actorul s-a transformat în cantautorul chitarist Radu Pietreanu, interpretând mai multe melodii sau parodii, toate cu teme din viață, din realitatea înconjurătoare dar și cu mult substrat politic.
Astfel, l-am putut remarca pe actor și prin talentul și însuflețirea de recitator, cu versuri proprii, pe loc de frunte fiind reușita poezie „Lecția de istorie”, plină de un înalt patriotism. Nu putem uita nici finele remarci conform cărora Dumnezeu ține mereu cu românii. Ropote de aplauze au cucerit și „Imnul românilor”, o reușită parodie pe melodia lui Pavel Stratan, „Eu beau”, cu refrenul adaptat, dedicat românului „Eu fur”.
O altă interesantă remarcă este cea din finalul spectacolului, cu înălţătorul îndemn „Fiți mândri că sunteţi români, iar dacă nu sunteţi mândri, voi tot români sunteţi!”
Reușite au fost și imitațiile interpreților români de muzică ușoară și populară, neputând lipsi Hrușcă, unde autorul a venit cu remarca faptului că anul trecut, a fost sărbătorit Crăciunul și fără colindele acestuia.
Actorul a rămas uimit de căldura ce a găsit-o la publicul spectator, acesta cântând mereu alături de interpret. Interpretul a apreciat acest Ateneu, spunând că, de acum, alături de Muștar, Tecuciul mai are un nou brand, Ateneul: „Tecuciul mă va duce de acum cu gândul la muştar şi Pelin”.
Am urmărit un spectacol de două ore, de o ridicată calitate umoristică.
Iancu Aizic